logoImpact EST nr. 755 - 14.12.2018

Opt judeţe din estul României, Moldova, unde trăieşte peste o cincime din populaţia României, au fost abandonate la graniţa de răsărit a Uniunii Europene şi nimeni nu îşi mai aduce aminte de ele.
Nu avem o regiune mai populată decât Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Vaslui). Dar nici mai săracă.

Cu un PIB / locuitor (în PPS – preţuri comparabile) de doar 36% din media UE, regiunea Nord-Est este a cincea cea mai săracă regiune din UE (înaintea ei mai sunt trei regiuni din Bulgaria şi una din Franţa – date valabile pentru 2016). Ca urmare, ultimul eurobarometru înregistrează un şoc: printre respondenţii din Nord-Est, numai 20% cred că „e bine” în UE, 50% cred că „nu e bine” (de 17 ori mai mult ca în Nord-Vest), iar 30% consideră că „nu e nici bine, nici rău”.
În această regiune, 22,3% din populaţia ţării produce doar 10,1% din PIB. Cu alte cuvinte, cele şase judeţe din Moldova sunt de două ori mai puţin performante decât media naţională! De două ori!
În 2017, cel mai puternic judeţ moldovean, Iaşi, producea 3% din PIB-ul naţional şi era al şaselea în topul naţional, urmat de Bacău cu 2% din PIB-ul naţional (locul 14 pe ţară); Vasluiul este al cincilea cel mai neperformant judeţ din ţară (doar 0,88% din PIB), Botoşaniul al nouălea din coadă (0,97% din PIB), iar Vrancea al 11-lea din coada topului naţional (1,03% din PIB). Să nu credem, totuşi, că Iaşiul are vreo mare performanţă fiind pe locul 6 naţional: este, până la urmă, cel mai populat judeţ al ţării.
Singurul judeţ moldav care exportă de peste 1 miliard de euro este Galaţiul (1,01 mld. euro), deşi Argeş sau Timiş, de exemplu, au exporturi de peste 6 miliarde euro, fiecare. Din acest punct de vedere, Galaţiul se află abia pe locul 15 pe ţară. Iaşiul abia exportă în valoare de 920 milioane euro, iar Suceava cu greu depăşeşte 500 milioane euro. Vasluiul exportă de doar 170 milioane euro (locul patru din coada clasamentului naţional).
Cel mai sărac judeţ al României a fost, în 2016, Vaslui (cu infimul 27% din media UE la indicatorul PIB/locuitor), urmat de Botoşani (29% din media UE). Neamţ este al patrulea cel mai sărac judeţ al ţării (32% din media UE), Suceava al cincilea cel mai sărac judeţ (34% din media UE), iar Vrancea al şaptelea cel mai sărac (36% din media UE). Cinci dintre cele opt judeţe din Moldova se află printre cele mai sărace 10 judeţe ale ţării.
Cele mai bogate judeţe moldovene sunt Iaşi (45% din media UE) şi Galaţi (42% din media UE), dar ele nu se află între primele 15 judeţe în topul naţional.
Galaţiul este primul judeţ din Moldova, după stocul investiţiilor străine, dar pe locul 16 pe ţară; iar Iaşiul vine abia pe locul 20. Vaslui, Botoşani şi Vrancea se află pe locurile trei, patru şi cinci în clasamentul judeţelor cu cele mai mici investiţii străine.

Există, oare, vreun record negativ pe care Moldova să nu-l fi bifat? Nu cred. Este clar că, indiferent de criteriu sau indicator, Moldova a fost uitată pe ultimul loc al clasamentelor. Modelul de „dezvoltare” naţional, bazat pe producţie de bunuri ieftine, cu salariaţi mulţi şi prost plătiţi, a favorizat doar judeţele aflate la graniţa vestică; cu cât te îndepărtezi de graniţa de vest, ai şanse din ce în ce mai mici să fii competitiv, pentru că cheltuielile de transport pentru materia prime sau produsul finit te scot din „piaţă”. Statul român ar fi trebuit să contrabalanseze acest fenomen cu investiţii în infrastructură, care să aducă Moldova mai aproape de Uniunea Europeană. Dar, nu, guvernele noastre au preferat să uite mai mult de o cincime dintre români, i-a silit să rămână doar cu varianta emigrării…
La sfârşitul Bătăliei Angliei (1940), după ce o mână de piloţi britanici au împiedicat debarcarea hitleriştilor în insulele britanice, premierul britanic Churchill a spus: „Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult atâtor de puţini”. După şedinţa parlamentului de la Bucureşti din 24 octombrie 2018, parafrazându-l pe Churchill, am putea constata, cu amărăciune: Niciodată atât de puţini nu au confiscat atât de mult de la atât de mulţi! 24 octombrie 2018 va reprezenta ziua cea mai ruşinoasă din istoria parlamentarismului din România. O coaliţie ciudată şi monstruoasă a reuşit să lipsească ţara de un viitor mai bun, cedând rezervele naţionale de gaze naturale din Marea Neagră în nişte condiţii jenante. De această zi ne vom aduce aminte cu tristeţe, nu peste mulţi ani, atunci când vom realiza cu ce uşurinţă au cedat câteva sute de oameni cea mai mare bogăţie a câtorva milioane de oameni.
Campania pentru garantarea unor venituri fabuloase pentru companiile petroliere şi pentru micşorarea veniturilor cuvenite României a fost condusă de către Varujan Vosganian. La apogeul carierei sale politice, Vosganian este, fără nicio îndoială, una dintre primele trei inteligenţe şi prezenţe din Parlament. Vosganian a primit de la Dumnezeu tot ceea ce un om şi-ar fi putut dori: şef de promoţie la Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1982), absolvent, apoi, al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti (1991), doctor al ASE Bucureşti, scriitor de mare talent (autor al unei cărţi demne de Premiul Nobel, Cartea Şoaptelor), charismatic şi posesor al darului de a emoţiona tinere talente precum Mioara Mantale. Ei bine, după 16 ani în fotoliul de senator de Iaşi şi încă 6 ani ca deputat în acelaşi judeţ, ne-am fi aşteptat ca de două ori ministrul Economiei, Varujan Vosganian să fi avut un proiect major care să-i încununeze cariera politică şi intelectuală. Acel proiect ar fi putut fi autostrada Iaşi-Bucureşti. Dar nu, marele proiect care a încununat cariera politică a acestui politician de frunte a fost suplimentarea câştigurilor firmelor OMV şi Lukoil!
Din păcate, Vosganian nu este singurul politician moldovean care şi-a trădat propriul electorat: mulţi ani, cel mai important broker de putere din România a fost PSD-istul Viorel Hrebenciuc. O minte sclipitoare, Hrebenciuc era cel care lega şi dezlega guverne şi majorităţi. Şi, cu toate acestea, a reuşit să asiste impasibil la dispariţia tragică a industriei propriului său fief, Bacăul (inclusiv celebrele RAFO şi CAROM din Oneşti), fără a produce niciun proiect notabil în lunga sa carieră: s-a implicat în echipa de fotbal STEAUA şi în retrocedarea de păduri către neica-nimeni, dar nu a reuşit să aducă niciun kilometru de autostradă la Bacău.
Marian Oprişan, alt personaj celebru moldovean, este de 20 de ani în grupul primilor 5 „baroni” din ţară, dar nu a reuşit nici el să aducă vreo investiţie sau vreun drum important la Focşani, irosindu-şi puterea pentru organizarea festivalului Bachus, an de an.
Moldova a avut şi un ministru al Transporturilor, pe Relu Fenechiu, care a preferat să vândă transformatoare second hand decât să aducă o autostradă la Iaşi; a avut un preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al Curţii Constituţionale (Valer Dorneanu) care nu s-a învrednicit să-şi tulbure siesta bugetară pentru vreun şantier de autostradă.
Dan Nica a condus Galaţiul, a fost ministru important, dar nu l-a interesat o singură secundă de ce a scăzut de trei ori producţia Sidex şi câţi bani au sifonat indienii de la Galaţi.
Doi Gheorghe celebri au fost iubiţi, aclamaţi şi votaţi de judeţele lor, dar au eşuat lamentabil: unul are, drept cea mai mare realizare, o telegondolă spre nicăieri, care circulă mai mult goală, iar altul s-a remarcat prin scrierea unor mesaje de întâmpinare a Elenei Udrea, cu trupurile a sute de oi, pe obcinele moştenite de la Ştefan cel Mare…
Groparii industriei moldovene sunt din Roman, primii preşedinţi ai FPS, Emil Dima şi Sorin Dimitriu provenind din oraşul lui Sorin Ovidiu Vântu.
Şi astăzi Iaşiul, bunăoară, are cel mai mare număr de parlamentari din ţară (5 senatori şi 12 deputaţi), are un ministru important (al Justiţiei), Neamţul are ministrul Economiei; opt miniştri sunt din Moldova şi cinci au absolvit universităţi ieşene. Rezultatul: demonstraţii de stradă care să ceară autostradă de la Iaşi la Târgu-Mureş.
Dar băcăuanii, gălăţenii, vrâncenii, sucevenii ce vor face cu autostrada Iaşi-Târgu-Mureş? Cum îi va ajuta pe ei? Problema decalajului de dezvoltare dintre Moldova şi restul ţării este mult prea grea şi complicată pentru a se putea rezolva printr-o singură autostradă (şi aceea prost proiectată); aici este nevoie de a institui o prioritate naţională, de a coagula un set complex de politici de dezvoltare precum cele adresate problemei Mezzogiorno din Italia.
Oricum, un început decent ar putea fi o autostradă care să străbată Moldova pe axa Nord-Sud şi să coboare de la Suceava-Botoşani spre Bucureşti; o astfel de autostradă ar fi un gest politic firesc, care ar putea înlocui iluzoria şi inutilă Via Carpatica, proiectată să străbată tot Vestul bogat al ţării şi să ignore Estul defavorizat. Cine ne obligă să gândim un coridor de la Marea Baltică la Marea Neagră prin Oradea sau Timişoara (oricum dezvoltate) şi nu prin Suceava, Iaşi, Bacău, Focşani?
Până la urmă, dacă în loc de Vosganian, Hrebenciuc sau Dănuţ Andruşca ar fi fost Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu (ambele din Neamţ), nimicul care nu se face era mai suportabil…
Să nu credem, însă, că topul politicienilor care se preocupă mai degrabă de veniturile companiilor petroliere decât de viaţa propriilor votanţi este o exclusivitate moldovenească: UDMR a uitat de înapoierea şi sărăcia istorică din Harghita – Covasna imediat ce a auzit chemarea de la Budapesta de a asigura firmelor lui Orban gazul necesar câştigării alegerilor; nici Mehedinţiul, unul dintre cele mai sărace şi mai ocolite judeţe din România, nu a scăpat de blestemul gazului, contribuind cu parlamentari mai atenţi la viitorul profiturilor austriece (numite pompos „stabilitate fiscală” – de parcă asta ar fi un atribut al firmelor, nu al statului!) decât la viitorul (cu câteva miliarde de euro mai sărac) sărmanilor alegători.
Ignorarea evidentă a fenomenului real de ghetoizare a judeţelor moldave a transformat politicienii care păstoresc şi reprezintă populaţia uitată de acolo în nişte extratereştri care au ca principal obiectiv reprezentarea afacerilor austriece, ruseşti sau ungureşti, mai degrabă decât reprezentarea amărâţilor care i-au votat. În rest, Parlamentul României a devenit un adevărat Club de la Viena, atent să nu rănească vreo sensibilitate habsburgică sau ţaristă, dar indolent şi indiferent când vine vorba de dezvoltarea propriei ţări.

Petrişor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) şi al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN).

Stamate Nelu 30 - noiembrie - 2018

Lasa un raspuns


Scandalul corvetelor

Acum trei săptămâni, Ministerul Apărării a deschis, în sfârşit, plicurile ...

Conducerea Spitalulu

După modelul consacrat de către comisarul şef Marius Dobrea, şeful ...

Speranţă cu clauz

Deşi, chiar în mandatul lui Ionuţ Pucheanu, multe străzi s-au ...