http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1050 - 19.02.2026
Același Rubio care de dimineață a invocat solemn “istoria comună” a Europei și Statelor Unite și-a anulat, relatează pe surse Financial Times, cu o seară înainte, întâlnirea cu liderii europeni pe tema Ucrainei, o decizie pe care unii dintre aceștia au calificat-o drept “insane”. Pe motiv cā “agenda nu-i permite și e prea ocupat”.
Invocarea solidarității transatlantice de pe scena celei mai importante întâlniri a începutului de an sună cam gol atunci când, în culise, este dublată de gesturi care subminează exact coordonarea pe securitatea despre care tot spui că o aperi.
În paralel, în timp ce la München se discută despre securitatea continentului, Donald Trump tocmai ce-a anunțat renunțarea la comanda unor baze militare americane din Europa, inclusiv cea din Napoli și una din Norfolk, ambele transferate către italieni, respectiv britanici. Mesajul de la Casa Albă este cel puțin ambiguu, mai degrabă unul de retragere strategică decât de parteneriat în acest colț de lume.
Discursul lui Rubio nu a fost unul de coeziune între cele două maluri ale Atlanticului, așa cum văd că este interpretat la București de mai mulți analiști de politică externă. Dimpotrivă, a fost predominant critic la adresa politicilor europene privind migrația, energia și a “greșelilor” pe care, în viziunea noii conduceri americane, Europa le-ar fi acumulat în ultimii ani. Complimentele diplomatice inserate ici-colo au fost suficiente pentru a produce entuziasm în sală, dar insuficiente pentru a masca direcția reală a politicii americane față de UE.
Problema este alta: liderii europeni par atât de însetați de orice semn de normalitate dinspre Washington încât la primul gest interpretat drept “revenire la dialog” sunt gata să aplaude frenetic. În această grabă naivă, ignoră faptul că strategia politică articulată de Trump (și retorica sa constant virulentă) lovește frontal în valorile care stau la baza construcției europene: liberalism, toleranță, politici sustenabile în fața schimbărilor climatice, libertatea de mișcare și de gândire.
Dincolo de tonul calibrat și de formulele conciliatoare, șeful diplomației americane gândește și operează în aceeași logică politică precum întreaga grupare Trump. Diferența este mai degrabă de ambalaj, nu de substanță. Rubio nu ne amenință frontal, dar transmite aceeași idee: că Europa, în special Occidentul, este în declin și că ordinea liberală trebuie “corectată” prin renunțarea la propriile ei fundamente democratice, în favoarea unei politici a pumnului de fier și a interesului național dur.
Ipocrizia devine evidentă atunci când ne uităm la istoria recentă, nu la cea a stră-stră-bunicilor la care Rubio a făcut mențiune în discurs. Statele Unite și-au consolidat hegemonia tocmai prin instrumentele globalizării pe care astăzi le denunță: comerț liber, finanțe și bănci dominante, tehnologie și servicii, migrație a creierelor și a forței de muncă, export de securitate și de stat de drept. Valorile democratice și drepturile omului au fost principalul vector de expansiune și legitimare. Nu mereu perfecte și egale (vezi politica extrem de dură și colonialistă a SUA față de America de Sud). Însă acum, când aceste principii au fost internalizate de mare parte a lumii, iar prosperitatea și puterea s-au distribuit mai larg, ele devin incomode. În locul lor se propune o revenire la raportul de forță brut, la naționalism economic și la control direct de tip autocrat.
Rubio a practicat la München un veritabil “love bombing”, coincidență sau nu, chiar de Valentine’s Day. Numai că pe aici pe la noi, în estul Europei, mai aproape de linia frontului, aceeași zi este pentru unii și o zi de pomenire a morților; o reamintire că realitatea de pe continent nu este tocmai roz și festivă, iar războiul de la graniță nu poate fi cosmetizat prin formule retorice goale și contrazise de fapte.
Să mai notăm un detaliu: de la Munchen, Rubio pleacă direct la Budapesta, într-o vizită de susținere pentru Viktor Orban, aflat în plină campanie electorală, probabil cel mai anti-european și cel mai deschis pro-rus lider din Uniunea Europeană.
Un diplomat experimentat nu ridică tonul și nu închide uși; le închide politicos, lăsându-te cu impresia că ai ales singur ieșirea. Iar liderii noștri tocmai ce-au aplaudat extaziați o mostră cinică și duplicitară de diplomație americană at its best.
Foto: Stefan Rousseau/AFP/Getty Images
Mircea Barbu 19 - februarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Două momente de azi

Primul e legat de faptul că a avut o bilaterală ...

Un secret teribil: c

AUR-ul este într-un plin proces de purificare. Claudiu Târziu perceput ...

CÂND MORALITATEA DE

Am aflat întâmplător. Nu dintr-o notificare oficială, nu dintr-o confruntare directă, ...

Evaluarea noului amb

Numele lui Cornel Feruță, reprezentantul permanent al României pe lângă ...