http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1075 - 19.10.2026
Cuba închide încă o pagină din istoria sa. Ramiro Valdés Menéndez, unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai vechii garde revoluționare, a murit ieri, în dimineața zilei de duminică, 21 iunie 2026, la vârsta de 94 de ani.
Anunțul oficial a fost dat chiar de conducerea de la Havana și de președintele țării.
Pentru cubanezi, omul acesta a fost o adevărată legendă vie, fiindcă a fost prezent la absolut toate momentele care au schimbat destinul insulei. A fost extrem de apropiat de Fidel și Raúl Castro încă de la început. A participat la celebrul atac de la cazarma Moncada în 1953 și s-a aflat pe iahtul „Granma” atunci când rebelii au debarcat în Cuba pentru a porni revoluția. De altfel, a fost unul dintre puținii care au supraviețuit acelei debarcări extrem de grele.Mai târziu, a luptat în munții Sierra Maestra și a fost numărul doi în coloana de partizani condusă de legendarul Che Guevara, alături de care a dus bătălia decisivă de la Santa Clara.
După ce au preluat puterea în 1959, el a fost cel care a pus bazele serviciilor de securitate, servind de mai multe ori ca Ministru de Interne și viceprim-ministru. Pentru devotamentul său, guvernul i-a oferit cele mai mari distincții ale statului, numindu-l „Erou al Republicii”. Odată cu plecarea lui, se încheie practic o întreagă epocă pentru Cuba.
Maria Cristea 25 - iunie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Nicușor Dan tocmai

Existe persoane care așteaptă semne și minuni din partea unui ...

Se vrea guvern de lu

Peste grumajii partidelor fâlfâie apăsat sabia lui Damocles. Orizontul s-a ...

Dare de seamă despr

În câteva locuri de pe țărmurile melancolice ale Mării Negre ...

Unul dintre cei mai

Toma Roman Jr. nu încetează să mă uimească. Este de ...

Maia Sandu nu se joa

Apa devine un subiect tot mai presant pentru Republica Moldova. ...