Oblanicul este un suport textil, format dintr-un ștergar sau o bucată de pânză încolăcită sau, improvizat adhoc, dintr-un colac din iarbă, țipirig, nuiele sau paie, pe care femeile îl așezau pe creștetul capului pentru a purta ulcioare;
tărtăcuțe; coșuri din nuiele; donițe din lemn; veșche din coajă de mesteacăn, tei sau cireș pentru transportul brânzei, untului, sării sau făinei; banițe din coajă de tei sau cireș pentru transportul fructelor de pădure;
coșărci din nuiele sau coșnițe din coajă de tei pentru transportul ciupercilor și fructelor de pădure; șiștare din coajă de brad sau cireș pentru transportul laptelui.
Se mai numește oblainic, oblamnic sau glamnic. Termenul provine din Balcani, din cuvântul oglavnik atestat în limbile bulgară și sârbă. Este unul dintre cele mai vechi obiecte de uz casnic și vechimea lui coboară în paleoliticul superior.
Oblanicul distribuie uniform greutatea, ușurând transportul poverilor. Ultimele atestări sunt din anii 2000 în regiuni izolate din Buzău, Vrancea, Obcinele Bucovinei, Dobrogea și Oltenia. Funcția și structura sa sunt identice cu cele ale suporturilor folosite în Africa Subsahariană sau India.
În Africa este confecționat tradițional din frunze de bananier sau ierburi împletite și încolăcite strâns, făcând parte din peisajul antropic inconfundabil al continentului negru, fiind folosit pe scară largă pentru a transporta pe distanțe mari bidoane cu apă sau calebase, lemne de foc sau mărfuri către piață.
Legătura dintre oblanicul african – kata – și cel de la noi sau din Balcani nu se datorează unui împrumut cultural, ci reprezintă un exemplu clasic de convergență funcțională sau evoluție culturală paralelă.
Explicația are la bază trei piloni: nevoia de a transporta fluide sau greutăți fără utilizarea mâinilor; coloana vertebrală preia greutatea perfect pe verticală; oblanicul dă soluția geometrică și stabilizează suprafața sferică a capului.
Cum capul uman este rotund, iar recipientele au fundul plat sau ușor bombat, purtarea directă pe craniu ar provoca durere, inconfort sau instabilitate. Oblanicul funcționează ca un amortizor și un adaptor geometric și biomecanic, distribuind presiunea în mod egal pe o suprafață mai mare a cutiei craniene.
Studiile antropologice arată că purtatul greutăților pe cap este cea mai eficientă metodă de transport inventată de om. Coloana vertebrală preia greutatea pe axa sa verticală, permițând mușchilor spatelui să depună un efort minim comparativ cu transportul în mâini sau în spate.
Recipientul fascinant care atestă ipotetic vechimea din paleolitic a purtatului apei pe cap și legătura oblanicului cu Africa, este tărtăcuța (Lagenaria siceraria). Numită calebasă în literatura de specialitate, din francezul calebasse, tărtăcuțele sunt folosite până astăzi pentru păstrarea și transportul apei, atât la noi cât și în Africa.
Ca recipiente luate direct din natură depășesc vârsta ceramicii, apărută în neoliticul inferior sau a celor din piele, fibre textile, coajă sau lemn. Unele au un fund ușor plat care poate intra perfect în gaura oblanicului, fiind echilibrat de marginile acestuia.
–––
Aleea Cariatidelor, Parcul Herăstrău, o replică realizată de Ionel Stoicescu în 2005, după ansamblul statuar al lui Constantin Baraschi din 1939, compus din 20 statui reprezentând ţărănci din Muscel şi Mehedinţi cu ulcioare pe cap puse pe oblanic. Statuile originale au fost distruse în anii ’50.
20 - iunie - 2026
