Mă regăsesc în alegoriile poetice ale lui Chagall, în scenele din spațiul lui natal, „Eu și satul” este o emblemă a identității, nostalgiei și spiritualității, buchisesc literele alfabetului său vizual care mustește de metafore, ca pe propriile mele slove.
Sursele folclorului hasidic i-au inspirat peisaje ale sufletului, ipostaze ale libertății, trame ale transcendenței și ale iubirii pure care sfidează legile fizicii și avatarurile gravitației.
Totul zboară la Chagall ca într-o eternă copilărie. Frecvența cu care îmi ilustrez postările cu operele lui Chagall a început să neliniștească mediile brune ale cugetului.
În penumbra comentariilor a înmugurit aparent timid, acuzația că Chagall ar fi fost pedofil, certificând sentința dată de regimul nazist că arta lui este degenerată.
Nu, toate relațiile cunoscute ale lui Marc Chagall au fost exclusiv cu femei adulte. Cea mai mare pasiune a vieții sale a fost prima lui soție, Bella Rosenfeld, cu care s-a căsătorit la 26 de ani.
După moartea Bellei a avut o relație de lungă durată cu Virginia Haggard McNeil. Când Virginia l-a părăsit pentru un alt bărbat, Chagall s-a căsătorit cu Valentina Brodsky., care îi va sta alături până la moarte.
În timpul vieții, Chagall a fost atacat din motive antisemite și xenofobe. Când scriitorul André Malraux, ministrul Culturii, i-a cerut să picteze tavanul Operei din Paris, Chagall s-a trezit proiectat într-un vârtej de polemici violente.
Pentru cercurile conservatoare a rămas un străin, un emigrant rus, sau chiar mai rău, un evreu rus. I se șuieră amenințător că ar trebui să stea departe de moștenirea națională franceză. Fresca lui Chagall are astăzi aceeași valoare simbolică pentru Paris, ca și Turnul Eiffel.
––-
Chagall, tavanul Operei Garnier, Paris
2 - iulie - 2026
