Am avut un apartament lângă Parcul Herăstrău. Mulți ar spune că e visul oricui. Și eu am crezut la fel. Numai că, după câțiva ani, am ajuns la concluzia că nu contează cât de frumoasă e zona, dacă apartamentul îți creează numai probleme.
Nu locuiam permanent acolo, dar treceam din când în când să fac curat, schimbam lenjeriile, aeriseam, udam florile și plăteam utilitățile. În rest, apartamentul stătea mai mult gol. Numai că, în blocul ăla, îmi venea întreținerea colosal de mare. Deși apartamentul era contorizat și nu se consuma nici apă, nici gaze, nici curent, nici căldură, eu tot plăteam niște facturi astronomice.
Aveam niște vecini simandicoși de ziceai că sunt vedete de la Hollywood. Numai figuri și fițe la tot pasul. Aveau un talent extraordinar să creadă că simplul fapt că locuiesc lângă Herăstrău îi transformase în aristocrația Bucureștiului. Dacă îi vedeai pe scară, aveai impresia că ai intrat pe covorul roșu de la Cannes. Numai priviri de sus, numai bășini, numai aere. Nici la salut nu răspundeau. Te priveau cu superioritate, de parcă le întrerupsesei o întâlnire cu Familia Regală.
În schimb, când era vorba de reclamații, deveneau cei mai comunicativi oameni din lume. Pentru orice exista o ședință, reclamatii sau o plângere la poliție. Dacă un vecin își lăsa bicicleta în alt loc decât ieri, începea dezbaterea. Dacă cineva parca cu zece centimetri mai în stânga, era aproape un conflict diplomatic. Mai lipsea să cheme ONU să stabilească granițele locurilor de parcare.
Iar întreținerea… aici intram deja în domeniul fantasticului. Apartamentul era gol și tot primeam facturi de aproape 600 de lei. Mă uitam la ele și încercam să înțeleg ce anume consumase un apartament nelocuit. Probabil aerul. Sau poate florile făceau duș când nu eram eu acolo.
Pe listă găseai de toate. Pierderi la apă. Fond de rulment. Fond de reparații. Alte fonduri. Cred că, dacă mai treceau câteva luni, apărea și fondul pentru întreținerea fondurilor. Când mai locuiam în apartament, întreținerea sărea lejer de 1.500 de lei. În ritmul ăsta aveam impresia că administratorul îmi calcula consumul după numărul de respirații. Sau poate îmi punea taxă și pe oxigenul pe care îl inspiram. Dar liniștea era adevăratul lux. Sau, mai bine zis, lipsa ei.
Vecinii mei iubeau animalele de companie, așa că blocul era plin de câini și pisici. N-am nimic cu animalele, Doamne ferește. Problema era că fiecare apartament părea să aibă propria coloană sonoră. Un câine lătra, altul îi răspundea, două pisici începeau concertul, iar până se linișteau aveai impresia că locuiești lângă o grădină zoologică, nu într-un bloc rezidențial. Mai dormi dacă poți!
Și dacă, printr-o minune, animalele tăceau, începeau vecinii. Dacă făceam un duș la ora 11 seara, imediat se bătea în țeavă. Pac! Pac! Pac! De parcă nu mă spălam, ci demolam baia cu barosul. Dacă trăgeam apa la toaletă în timpul nopții, iar era scandal. Am ajuns să mă întreb dacă în regulamentul blocului exista un program oficial pentru mersul la baie. Probabil după ora 22 trebuia să negociezi cu vezica până dimineață, ca să nu deranjezi sensibilitatea locatarilor.
Ironia era că oamenii ăștia se considerau foarte selecti. De’, elita societății, ce dracu să mai zic. Foarte rafinați. Foarte civilizați. Dar se certau pentru un loc de parcare, pentru o roată ieșită cu cinci centimetri peste marcaj sau pentru că un copil a râs prea tare în casă. Atâta eleganță afișată și atâta circ pentru toate prostiile, încât uneori aveam impresia că nu locuiesc într-un bloc, ci într-un reality-show.
La un moment dat mi-au venit dracii și am zis că ajunge. Viața e prea scurtă ca să plătesc o avere pe întreținere pentru un apartament gol și să cer voie vecinilor când pot face un duș sau când am dreptul să trag apa la toaletă.
Așa că l-am vândut și am băgat toți banii la bursă! Daaaa… am luat acțiuni.
La Hidroelectrica, Banca Transilvania, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica și alte companii solide.
Și, sincer, prefer să încasez dividende decât să-mi bată toți nebunii în țeavă dacă fac un duș la ora 11 noaptea și să mă reclame că am tras apa la WC. Prefer să mă uit la bursă decât la lista de întreținere, unde apăreau sume scoase din pix. Până la urmă, e mai bine așa. Acțiunile mai scad, mai cresc, dar nu fac ședință de bloc, nu bat în țeavă și nici nu se cred vedete de la Hollywood doar pentru că sunt listate la bursă. Și dacă mă gândesc bine atunci când voi ieși la pensie voi avea și un alt venit.
30 - iulie - 2026
