
Mi-am zis : oare ce freacă armata de salariaţi a AEP (Autoritatea Electorală Permanentă), în cei trei ani din patru, când nu sunt alegeri ? Răspunsul pare simplu: cică ne numără, dar nu ouăle, cum ne ceruse puşcăriaşul Adrian Năstase, pe vremea când era premier !
Şi cică la data de 31.12. 2021 eram 18.875.052 de alegători, cu 11.031 de inşi mai puţini, faţă de câţi eram în 30.11.2021. Ceea ce înseamnă că această armată chiar nu are ce face, dacă tot ne numără lunar. Mai aflăm că 28.278 de persoane au fost radiate din Registrul electoral, ca urmare a decesului, iar 38 de persoane au fost radiate din cauză că li s-a interzis dreptul de vot. Din acel număr total de alegători, cică 18.105.818 au domiciliul sau reşedinţa în ţară şi doar 769.243 au domiciliul în străinătate. Oare sunt corecte aceste cifre ? Păi din peste patru milioane de români adulţi, care ghebăresc prin toată lumea, doar vreo 770.000 să aibă domiciliul în străinătate ?!
Haideţi să vedeţi pe unde ne-a atomizat traiul bun de ACASĂ
Am ales din lunga listă a ţărilor lumii, doar acele destinaţii cu nume mai exotice şi unde există chiar şi câte un român cu drept de vot.
Iată: Antilele Olandeze-1, Austria-20.696 (doar atâţia spălători de moşi şi babe sunt ?), Burkina Faso-2, Bahamas-4, Canada-44.633, Elveţia-6.957, China-49, Coasta de Fildeş-5, Camerun-4, Comore-1, Capul Verde-2, Germania-108.864, Spania-48.667, Djibouti-1 (republică situată în Cornul Africii, cu o populaţie de aproape 600.000 de locuitori), Etiopia-4, Franţa-21.390, Regatul Unit-15.113, Grecia-5.410, Guyana Franceză-1, Ungaria-27.077 (!), Israel-42.848, Italia-72.478 (aiurea!), Cambodgia-1, Liberia-1, Lituania-1, Republica Moldova-234.458, Madagascar-5, Olanda-4.183, Norvegia-1.366, Nepal-1, Noua Zeenlandă-1.053, Oman-21, Paraguay-5, Portugalia-2.345, Polinezia Franceză-1, Serbia-1.937, Suedia-3.617, SWAZILAND-3 (ţară în sudul Africii), Ciad-1, Trinidad şi Tobago-3, Turcia-2.202, Uganda-1, SUA-61.960, Zambia-5, Vietnam-9, Zimbabwe-9, Venezuela-305, Rowanda-1, Rusia-1.812, Mexic-228, Monaco-119, Japonia-540, China-49, Elveţia-6.957, Brazilia-616, Bulgaria-239, Belgia-8.035, Gabon-81, Gambia-3, Insula Barbatului-5, India-19, Croaţia-109, Irlanda-2.223, Jamaica-1, Iordania-1.264, Kazahstan-29, Kenia-4, Luxemburg-976, Peru-171, Ucraina-6.996, Uruguay-90, Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite-92 (nici Google nu a auzit de ele !), Zimbabwe-9 şi Vietnam-9.
Pentru asta, preşedintele AEP saltă o cârcă de peste 158.000 de lei net pe an

Da, Mihai Muhuleţ încasează acest venit anual din salariu şi din două indemnizaţii. Soţia lui, care se vântură pe la Berarii României, nu declară nici un venit salarial. Cu toate astea, familia a adunat în conturi, între 2012 şi 2018, suma de 495.000 de lei, dar şi datorii, în aceeaşi perioadă, şi scadente între 2021 şi 2038, de 110.250 de euro şi 166.000 de lei. Mai trece în declaraţia de avere case, terenuri şi apartamente în Bucureşti. Culmea, o casă de 153,03 mp este făcută pe numele soţiei, prin ANL (!), cu credit ipotecar, credit prin care declară că a mai făcut o casă de 171,75 mp, tot în Bucureşti.
Încurcate mai sunt căile averilor deţinute de bugetari. Ca şi rostul românilor cu reşedinţa în cele mai atomizate locuri ale lumii…

