Trump a creat din nou o criză majoră, a centrat toată atenția globală pe această criză pentru că efectele se simțeau pentru toată lumea, apoi a vândut soluția drept un succes istoric.
Și deși a proclamat o victorie majoră, iar presa conservatoare și fanii săi MAGA au abordat deja discursul triumfalist, lăudând tacticile sale care a forțat inamicul la negocieri, CNN scrie într-o analiză din această dimineață că realitatea din teren arată cu totul altceva: o capitulare tactică vândută de Trump pe post de armistițiu.
Problema uriașă pentru imaginea sa de om puternic constă tocmai în detaliile armistițiului cu Iran. Trecerea navelor va fi permisă, dar exclusiv sub „coordonarea militară iraniană”. Ei bine, asta e o condiție umilitoare pe care Consiliul Suprem de Securitate Națională de la Teheran s-a grăbit să o valideze și să o arunce publicului drept o dovadă de forță.
Piețele financiare, disperate după calm și predictibilitate, au reacționat instantaneu. Contractele futures pe acțiuni au crescut imediat la auzul veștii, iar cotația petrolului a intrat în picaj, scăzând și stabilizându-se undeva la 95 de dolari pe baril.
E însă destul de sus față de nivelul de 72 de dolari pe baril cât era înainte de începutul acestui război.
Totuși, pe termen scurt, are toată lumea parte de o gură de oxigen, iar efectele se vor simți și la pompă, pentru că cotația benzinei a scăzut cu 10%, iar cea a motorinei cu 18%, după cum informează și Biziday.
Întrebarea de 1.000 de puncte e totuși următoarea: De ce a acceptat Trump să dea înapoi, ștergând practic cu buretele propriile linii roșii fixate la începutul zilei de marți?Răspunsul se află în calendarul electoral intern. Împotmolirea unui război pe care nu îl putea câștiga rapid a început să îi erodeze masiv capitalul politic exact acolo unde contează mai mult, adică în rândul bazei MAGA.
Și având în față alegerile pentru Congres de peste câteva luni, Trump a fost nevoit să accepte la modul practic în fața elitei politice de la Casa Albă și a partidului Republican poziția celui care pare că iese învins în încercarea de a opri o criză care îi scăpase complet de sub control.
Trump însă știe să vândă, așa cum am spus, iar pentru baza sa electorală va vinde acest moment drept unul de triumf. De aceea a și adoptat o poziție maximalistă, doar pentru a bate ulterior în retragere.
Care e de fapt cea mai mare pierde în acest moment? Faptul că Iranul a ajuns să controleze un punct vital de tranzit pentru economia globală care, înainte de război, era guvernat de principiul liberei navigații internaționale. Asta arată, dincolo de propaganda pro-Trump, că Washingtonul a rămas fără opțiuni viabile și a fost nevoit să facă un pas în spate și să accepte condițiile Teheranului pentru armistițiu. Cine mai pierde din modul în care Trump a gestionat toată această criză? Societatea civilă din Iran, care nu va fi eliberată de nimeni, ci foarte probabil va fi și mai prigonită de regimul brutal și teocratic de la Teheran, așa cum sugerează și Cristina Cileacu.Realitatea e că pilonii ideologici au supraviețuit, iar aparatul de securitate internă al Iranului va capitaliza la maximum această „rezistență” în fața SUA și a Israelului, folosind-o drept confirmare a legitimității lor și drept pretext pentru represiuni sociale.
În plus, momentul ăsta de glorie pentru Iran, care a reușit să-l facă pe președintele SUA să facă un pas în spate, transmite fiori în tot Orientul Mijlociu, pentru că mai mult ca sigur Teheranul nu va sta în banca lui și va finanța în continuare celulele de teroare din regiune, dar cu și mai mult tupeu.Iranul de azi nu e mai slab. Asta e o Iluzie exportată propagandistic de rețeaua MAGA. Iranul de azi e mai puternic, iar asta e doar consecința lui Donald Trump. Și propaganda de la Teheran, să stăm liniștiți, va avea grijă să alimenteze acest lucru și mai ales faptul că „l-a învins” pe președintele SUA.
Să nu uităm nici de Vladimir Putin, după cum bine atrage atenția Radu Hossu în analiza sa. Dictatorul de la Moscova a câștigat direct din acest război, căci Administrația Trump a relaxat luna trecută sancțiunile asupra petrolului rusesc transportat pe mare. Asta înseamnă că mașinăria de război a Kremlinului a primit combustibil să își continue agresiunea în Ucraina.Ce putem deduce de aici? Că strategia cea mai importantă a lui Putin se bazează pe răbdare, adică așteaptă cinic ca restul lumii să aibă nevoie de compromisuri. Isoricul Timothy Snyder spunea asta încă din vara lui 2022.
Trump a eliminat în martie și sancţiunile pentru 140 de milioane de barili de petrol iranian. Deci Teheranul a mai câștigat pe o parte, căci captează acum un flux vital și masiv de lichidități. Iar deblocarea asta a exporturilor nu face decât să întărească și mai mult noua garnitură de lideri care a preluat frâiele aparatului de stat iranian.Unda de șoc a războiului provocat de Trump lasă în urmă o economie globală instabilă, căreia îi vom măsura parametri trimestru de trimestru cel puțin pentru următoarele 24 de luni. Asta înseamnă o slăbire a investițiilor în mai multe sectoare.
Iar pe lângă toate astea, să nu uităm ceea ce Radu și mai mulți analiști occidentali o spun explicit: „Războiul nu s-a încheiat”. VORBIM DOAR DE UN ARMISTIȚIU DE 2 SĂPTĂMÂNI, de care oricum Israelul a anunțat că nu ține cont în Liban și va lupta în continuare împotriva grupării teroriste Hezbollah.Cine câștigă pe termen lung din criza provocată de Trump? China lui Xi, care deja e lider în ceea ce privește lanțurile de producție pentru panouri solare, baterii și metale rare.
Evident, acum a fost afectată și e încă influențată de cum curge petrol prin strâmtorile din Orientul Mijlociu. Dar China a înțeles că trebuie să-și creeze un sistem energetic independent pe viitor și să își securizeze această componentă a economiei, care să nu depindă de conflictele globale unde nu e implicată direct.
În schimb, Europa noastră cea de toate zilele, ei bine, s-a trezit din nou luată pe nepregătite. Bruxelles-ul decontează acum anii sub Merkel în care a cultivat depedența în zona de energie sub față de Rusia lui Putin.
Care e realitatea de care nu trebuie să ne ferim să vorbim? Faptul că în Europa dispunem acum de o lipsă cronică a unei arhitecturi decizionale capabile să reacționeze rapid, dur și unitar în fața unei crize majore.
Asta face ca Europa să rămână pentru un moment, din păcate, doar o victimă colaterală certă în marile conflicte geopolitice, mai ales din cauza faptului că e o entitate birocratică prea greoaie și prea fragmentată pentru a face altceva decât să asiste neputincioasă la deciziile luate peste capul ei.
Stephen Collinson de la CNN indică foarte bine concluzia de moment: Trump a învârtit planeta în jurul propriei axe, a indus panica globală, iar acum se laudă cu un „triumf” în care Iranul dictează regulile în Strâmtoarea Hormuz, în timp ce barilul de petrol costă cu 23 de dolari mai mult decât înainte să înceapă tot acest „spectacol”.
10 - aprilie - 2026
