Instrumentarul lingvistic al Bibliei de la București de la 1688 folosește trei forme pentru desemnarea măgarului sălbatic: colun, cea mai veche denumire; măgariu pustnic; onagru.
Cuvântul colun provine din vechiul turcic kulan – măgar sălbatic – atestat în limbile pecenegă și cumană – vechea kîpceak, și în limbile actuale tătară și qashqai sau sub forma qulan în kîrgîză și azeră, gulan în turkmenă și qulon în uzbekă.
Numele colun demonstrează că, în secolul al XVII-lea, măgarul sălbatic (Equus hemionis) era încă suficient de cunoscut în teritoriile românești, în special în Bugeac,
pentru a fi folosit într-o lucrare fundamentală de traducere, chiar dacă ulterior a dispărut din fauna noastră și din vocabularul curent.
Cum au încăput trei nume – colun, măgar pustnic și onagru – într-un singur text? Biblia de la 1688 este un șantier lingvistic unde s-au suprapus mai multe surse și viziuni.
Frații Greceanu și grupul de învățați de la București au compilat textul folosind concomitent etimonul onagru, absorbit pe filiera savantă, grecească – onagros – a Septuagintei.
Măgar pustnic este o traducere explicativă după termenul slavon, care sugerează un animal care trăiește în singurătate, în locuri pustii.
Era o forma de descriere a animalului pentru cineva care nu știa ce e un onagru. Colun era cuvântul viu, pe care vânători precum Dimitrie Cantemir îl foloseau în secolul XVII.
În Glosarele sau Comentariile Bibliei de la București, frații Greceanu au lăsat nota: ”Și a văzut un onagru, carele se cheamă pe limba noastră colun…”.
Cele trei nume coexistă pentru că Biblia de la 1688 este o punte între limba veche slavonă, autoritatea limbii grecești și limba română vie.
În Cartea lui Iov (39:5), natura neîmblânzită a colunului este astfel atestată: „Cine au lăsat pe colun slobod? Și cine au dezlegat legăturile lui? Căruia i-am pus lui locuință pustia și locașurile lui pământul cel sărat.”
Biblia de la 1688 a surprins momentul în care cuvântul neaoș colun din pământul sărat al Bugeacului a intrat oficial în limba sacră, încercând să explice misterele Orientului Apropiat
în realitatea imediată de pe țărmurile limanelor Bugeacului sau de pe malurile Oltului și Prutului unde a trăit măgarul sălbatic.
Absența colunului din ”Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir este un indiciu că animalul părea totuși dispărut din fauna locală până la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Totuși, Cantemir folosește cuvântul colun în ”Istoria ieroglifică”, unde Colunul îl reprezintă pe vornicul Iordache Ruset, adversar politic de temut al Cantemireștilor.
Colunul apare în ”Psaltirea în versuri” (1673) a lui Dosoftei: ”Adăpa-vor toate fiarăle câmpului, priimi-vor colunii la setea lor”.
Femininul colâneață sau varianta coluneață este atestat ca toponim în documente vechi de hotărnicie din Moldova. Colunul este atestat în ”Cuvente den bătrâni” a savantului B.P. Hasdeu ca un arhaism prețios.
Colunul a lăsat urme adânci în toponimie: satul Colun de pe Olt, din județul Sibiu, în proximitatea Țării Loviștei colonizată de pecenegi, apoi Valea Colunului sau Dealul Colunului în Moldova și satul Colonești din județul Olt, numit Colunești pe hărțile vechi, din arealul spațiului colonizat de cumani.
–––
”Psaltirea în versuri” (1673) a mitropolitului Dosoftei, prima versificare a Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, a fost tipărită la mănăstirea ucraineană de la Uniev, în Polonia. Eminescologul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, tunsă în monahism sub numele maica Benedicta și retrasă la Mănăstirea Văratec, a considerat că Psaltitrea în versuri este ”în cultură și literatură ceea ce este Voronețul în pictură”.
14 - mai - 2026
