În anul 1972, student la Poliehnică fiind, am mers o lună de zile la Galați, în excursie de studii. Am fost cazat la căminele studențești unde era o atmosferă foarte boemă. Orașul pur și simplu m-a încântat. Grădina publică cu Cazinoul, faleza cu Pescarul, plaja Cocuța și Brateș, excursii cu vaporul la Brăila, Tulcea sau in Deltă. Dar mai presus de toate oamenii. Foarte veseli, prietenoși, foarte amabili, mai ales dacă auzeau că vii din București. Toate astea m-au făcut să nu ezit și în 1975 să iau repartiție la Combinatul Siderurgic. Am fost primit cu brațele deschise la Uzina Energetică din Combinat de niște oameni minunați care mi-au devenit mentori și colegi. Desigur părinții tot sperau că mă voi întoarce acasă, în Dâmbovița. Au fost și ceva tentative în acest sens dar nu am putut să mă despart de oamenii și locurile care mă adoptaseră. Au urmat căsătoria, copiii, cariera și iată că au trecut 51 de ani de atunci.
Ieri, în orașul meu s-a petrecut un lucru grav. O dronă rusească a explodat pe un bloc din centru. Numai șansa a făcut să nu piară oameni în incident. În astfel de momente te aștepți la solidaritate și compasiune nu la dispute politice. Personal am dezamăgirile mele față de prestația președintelui Nicușor Dan dar cred ca e de apreciat că a reacționat imediat și a venit la locul tregediei, s-a dus la spital să discute cu victimele și a mers la blocul afectat. Ei bine, o parte din concitadinii mei, au înțeles să meargă și să huiduie președintele de parcă el era agresorul. Îmi pare rău, dar în acești oameni nu recunosc gălățenii care mă fermecaseră în urmă cu 50 de ani. Îmi place totuși să cred că majoritatea gălățenilor nu gândesc și acționează așa. Și mai gândesc că e posibil ca de fapt să nu fie decât o manevră a forțelor politice care au refuzat în Parlament să aprobe dreptul militarilor de a doborî drone.
Și aș vrea să mai spun ceva. Niciun sistem nu poate asigura protecție totală la atacul cu drone. Cel puțin deocamdată. Israelul care se confruntă cu acest pericol de ani și ani, cu tehnologie de vârf, cu resurse practic nelimitate, cu un popor disciplinat și instruit, a redus mult pericolul dar nu l-a eliminat. Noi ne-am complăcut în iluzia că apartenența la NATO ne ferește de pericole, dar s-a dovedit că era doar o iluzie. Și nu numai noi. Tocmai de aceea programul SAFE trebuie apreciat la justa lui valoare dar nu numai. Programul de creștere a cheltuielilor militare trebuie să continue concomitent cu măsuri de instrucție și informare a populației. Huiduieli și cereri de demisie nu rezolvă nimic. Oare cum ar fi să demisioneze și președintele?
4 - iunie - 2026
