Liberalii tocmai au pierdut definitiv procesul prin care sunt obligați să restituie la bugetul de stat purcoiul de 14.117.378,04 lei, adică 2,64 milioane de euro. Prin decizia instanței din 15 octombrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul PNL și a menținut decizia Autorității Electorale Permanente.
Suma reprezintă banii decontați pentru campania prezidențială din 2024 a lui Nicolae Ciucă, care conține la pachet promovarea cărții „În slujba țării” (inițial „Un ostaș în slujba țării”). Acest dezmăț din bani publici, al luzărului care a lăsat în urmă hecatomba celui mai mare deficit public din istoria țării, împreună cu cealaltă hahaleră națională, Marcel Ciolacu,
a fost gestionat și aprobat la vârful PNL de fostul secretar general al partidului, Lucian Bode, alături de prim-vicepreședintele Rareș Bogdan și de vicepreședintele Robert Sighiartău. Împreună cu Bode, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a controlat direct modul în care au fost alocați banii publici pentru imaginea sa de mâncător de sarmale cu trei cefe și opt guși,
restul membrilor din conducerea extinsă a PNL nefiind la curent cu clauzele specifice din aceste contracte moșmondite pe întuneric. Campania stradală a cuprins în jur de 400 de panouri gigant și 762 afișaje în toată țara, dar în locul lui Ciucă pe bannere a apărut gunoiul său editorial, scris parcă de un țânc cu nevoi speciale, cu poza sa din profil, ca la panoul cu infractori căutați de miliție.
„După mult timp, de la Cățeluș cu părul creț și Capra cu trei iezi, de la Aventurile lui Huckleberry Finn și Tom Sawyer, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte. Probabil, nici Cireșarii cele cinci volume sau Winnetou nu le-au mai avut în mână. Nu le cer să citească nici Goethe, nici Dante Alighieri, nici Cărtărescu, nici Bergler, nici Istoria Religiilor a lui Eliade, nici Giovanni Sartori”.
N-a fost să fie. Ostașul lui Ciucă a crăpat în tranșee și a pierdut competiția cu Cățeluș cu părul creț, cu Divina Comedie și Solenoid. Cartea a fost un eșec de proporții, ca și desemnarea generalului impostor, clasat pe locul 5 în turul I al prezidențialelor anulate din 2024.
Ca și PNL, cu clica lui de sfertodocți, putred de corupți, îmbogățiți peste noapte și căpușe bugetare. Personal, nu îi dau nicio șansă lui Ilie Bolojan de a rebrendui și anima un mort care refuză să se lase aruncat în groapa comună a istoriei, și mai trage din când în când câte un vânt cu note de fois gras, pe orificiul bucal al lui Rareș Bogdan.
Tot timpul am avut senzația că, îmbrăcat în uniforma de campanie a Armiei Române, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă este echipat de fapt în pijamale și execută programul de somn de voie în bocanci.
El are ceva din semeția lui Oblio, țâncul născut în „Țara Țuguiului”, în care, prin lege, absolut totul și toată lumea trebuie să aibă un țugui sau un vârf ascuțit, Oblio fiind singurul locuitor cu capul complet rotund.
În cazul lui Ciucă, bravului general de la Nassirya îi lipsește o felie mare din tărtăcuță, pe partea din spate. Din acest motiv, capul său seamănă din unele unghiuri, cu un bidon turtit.