Există critici politice.
Există critici economice.
Și apoi există momente în care un profesor spune că problema unei țări nu mai este doar guvernul de azi sau partidul de mâine, ci chiar elita care a ajuns să conducă instituțiile.
Andrei Marga face exact acest lucru într-un editorial publicat în august 2026.
Pornind de la ideile istoricului britanic Niall Ferguson, Marga ajunge la o concluzie extrem de dură despre România: în ultimele decenii s-ar fi format o „elită a degradării”, preocupată mai degrabă de propriile avantaje decât de dezvoltarea societății.
Totul pornește de la o idee a lui Niall Ferguson
Marga își construiește argumentația pornind de la istoricul Niall Ferguson și cartea sa The Great Degeneration, în care este analizat declinul instituțiilor occidentale.
Ideea centrală este simplă și incomodă: o societate poate începe să decadă atunci când instituțiile sale sunt capturate de elite care folosesc sistemul în propriul avantaj.
Ferguson vorbește despre datorii publice uriașe, mobilitate socială în scădere, suprareglementare, slăbirea societății civile și apariția unor elite capabile să exploateze legile și administrația în beneficiul propriu.
Iar Marga spune că această descriere se potrivește, în opinia sa, „peste măsură” României.
Și de aici începe atacul.
„Nu o elită a performanței, ci o elită a degradării”
Potrivit lui Marga, România ar fi ajuns să fie condusă de o combinație de oportuniști, amatori și persoane pe care le consideră recrutate pe criterii politice sau de influență.
Profesorul vorbește despre oameni care au ajuns în funcții fără performanțe profesionale suficiente, dar care au reușit să elimine din procesul decizional persoane competente.
Mai mult, el susține că acești oameni ar fi ajuns ulterior să ofere lecții despre patriotism și competență, deși, în opinia sa, au contribuit la degradarea instituțiilor.
Este una dintre cele mai dure caracterizări făcute de Marga în text.
Nu vorbește despre o simplă clasă politică slabă.
Vorbește despre o „elită a ideologiei și a propagandei de circumstanță”.
România și problema oamenilor eliminați din sistem
Marga merge chiar mai departe.
El susține că România ar fi eliminat profesioniști din administrație, universități, cercetare și alte domenii într-o măsură pe care o consideră fără precedent.
Unul dintre exemplele invocate este anul 2011, despre care afirmă că ar fi reprezentat cea mai mare eliminare de profesori universitari din sistemul românesc, estimând că aproximativ o mie de universitari au fost scoși din roluri.
Este o afirmație care, evident, cere verificări istorice și documentare separate.
Dar pentru Marga, exemplul servește unei idei mai largi:
dacă oamenii competenți sunt eliminați, iar locul lor este ocupat de oameni mai puțin pregătiți, instituțiile încep inevitabil să se degradeze.
Dezindustrializarea: una dintre marile acuzații
Poate cea mai grea acuzație privește economia.
Marga consideră că România a plătit enorm pentru modul în care a fost făcută privatizarea după 1989.
În opinia sa, dezindustrializarea nu a fost doar o consecință inevitabilă a trecerii la economia de piață, ci rezultatul unor decizii economice greșite.
El invocă inclusiv lucrarea lui Florin Georgescu despre capitalul din România postcomunistă și îi citează pe istorici care au descris procesul în termeni extrem de duri.
Practic, argumentul este acesta:
România avea industrie.
România avea energie.
România avea infrastructură și capacități productive.
Dar tranziția economică ar fi fost gestionată atât de prost încât o parte importantă din aceste avantaje a fost pierdută.
Energia – un alt exemplu dat de Marga
Profesorul atacă și modul în care România și-a gestionat sistemul energetic.
El susține că o țară care avea capacități importante de producție și export a ajuns să aibă probleme în asigurarea necesarului intern.
În viziunea sa, problema nu este doar lipsa investițiilor noi.
Este și faptul că s-au închis capacități existente, în timp ce stocarea energiei nu ar fi fost dezvoltată suficient.
Iar aici Marga lovește într-un punct sensibil: cine câștigă din modul în care este organizată piața energiei?
El vorbește despre intermediari și despre ceea ce consideră a fi efectele unei liberalizări prost concepute.
Cu alte cuvinte, România produce, vinde și cumpără energie într-un sistem în care consumatorul final ajunge să plătească mult mai mult.
„Elita” care trăiește din crize?
Aici este, de fapt, nucleul întregului editorial.
Marga susține că o parte a elitei românești nu ar avea interesul real de a rezolva problemele structurale ale țării.
De ce?
Pentru că, în opinia sa, criza poate deveni o sursă de putere, bani și influență.
O societate fragmentată este mai ușor de controlat.
Un electorat ocupat să se certe între el pune mai puține întrebări despre cine ia deciziile.
Iar o populație preocupată permanent de scandaluri politice poate să nu mai observe problemele economice care se acumulează în spatele lor.
Aceasta este interpretarea lui Marga, nu o constatare oficială.
Dar este și motivul pentru care textul a devenit atât de dur.
De la democrație la „democratură”
Profesorul susține că toate aceste evoluții au contribuit la ceea ce el consideră a fi o deformare a democrației românești.
El amintește termenul de „democratură” și pune sub semnul întrebării existența unei democrații în care instituțiile sunt controlate de grupuri restrânse, iar oamenii competenți sunt ținuți departe de decizie.
În această perspectivă, problema nu mai este doar cine câștigă alegerile.
Problema este cine controlează instituțiile după ce alegerile s-au terminat.
Și cine beneficiază de ele.
România a pierdut oameni, industrie și încredere
Marga leagă toate aceste probleme de un alt fenomen: emigrația masivă.
El susține că plecarea unui număr enorm de români în străinătate nu poate fi separată de modul în care a fost administrată țara în ultimele decenii.
În paralel, critică starea universităților, academiilor, administrației, agriculturii și cercetării.
Imaginea pe care o construiește este una extrem de pesimistă:
o țară cu resurse și oameni capabili care ar fi fost administrată de o elită incapabilă să transforme aceste avantaje în dezvoltare.
Și aici apare întrebarea cea mai grea
Dacă diagnosticul lui Marga este corect, atunci schimbarea unui guvern nu rezolvă mare lucru.
Poți schimba premierul.
Poți schimba partidele.
Poți schimba miniștrii.
Dar dacă aceleași mecanisme rămân în instituții, problema rămâne.
Exact acesta este mesajul pe care profesorul încearcă să-l transmită folosind teoria lui Niall Ferguson.
Instituțiile nu se prăbușesc într-o singură zi.
Se degradează puțin câte puțin.
Mai întâi dispar profesioniștii.
Apoi apar oamenii numiți pe criterii de relații.
Apoi regulile devin mai importante pentru cei care le controlează decât pentru cetățenii cărora ar trebui să le servească.
Apoi societatea începe să creadă că nimic nu se mai poate schimba.
Și abia atunci apare adevărata criză.
Marea întrebare pentru România
Andrei Marga spune că România nu suferă doar din cauza unor politicieni slabi.
În viziunea sa, problema este mai profundă: o elită care a ocupat instituțiile și care, în loc să ridice societatea, ar fi contribuit la degradarea ei.
Este o acuzație politică și intelectuală extrem de severă.
Dar întrebarea rămâne:
Dacă România chiar are o „elită a degradării”, cine o schimbă?
Pentru că, în final, nu este suficient să schimbi oamenii din funcții.
Trebuie schimbat și sistemul care îi selectează.
Iar dacă selecția continuă să favorizeze obediența, relațiile și interesul personal în locul competenței, atunci problema nu este omul din vârful instituției.
Problema este instituția însăși.
2 - septembrie - 2026
