Un tip din cartierul în care m-am mutat și eu — „Păduche Estic” fiind — o comunitate unde o armată de pensionari comuniști încă respiră și votează cu obidă, vine într-o zi la ușă la mine.
Ține în mână un teanc de bancnote mototolite și-mi zice:
— Bă, na, îți dau banii ăștia să-ți faci și tu casă, să arate nu ca a noastră, dar măcar să ai toaletă în casă, nu în fundul curții, să ai și tu un drum pe care să nu mai mergi în cizme de gumă până la ușă, să ai canal și apă curentă, să nu mai mergi cu găleata până la fântână!
Și eu stau, clipesc confuz la teancul ăla de euro venit tocmai din PNRR, o comoară europeană de vreo 20 de miliarde de euro — după ce, bineînțeles, ne-au tăiat frații de la Bruxelles vreo 9 miliarde pentru că ne-am plimbat picioarele prin ele.
Și fix când să zic „Să trăiești, mă apuc de temelie!”, se aude din spatele blocului o sirenă roșie, urmată de un cor de aplauze.
Apar ei. Salvatorii patriei, mândria eșecului național. PSD-ul în carne și oase.
În frunte? Marcel Ciolacu fluturând o covrigărie goală, însoțit îndeaproape de Sorin Grindeanu, care tocmai măsura cu o riglă digitală șoseaua de pământ și zicea că e „în grafic, dom’le, se lucrează intens, doar că asfaltul e invizibil momentan”.
— Stooop! strigă Grindeanu, blocând cu burta toată europenizarea cartierului.
Unde pui, mă, gresie și faianță în casă? Vrei să ne ia UE casa cu totul? Canalizare vrei?
Păi și unde mai arunci lăturile, bă, trădătorule? Fântâna comunală are istorie, e tradiție strămoșească, vrei să ne pierdem identitatea de noroi și bătături?
Iar Marcel, cu un calm demn de un om care n-a plătit o factură la apă din 1990, completează filozofic:
— Nu se poate, domnule. Noi nu luăm banii ăștia. Adică îi luăm, dar nu-i cheltuim pe chestii inutile, cum ar fi civilizația.
Pensiile speciale ale foștilor deputați trebuie să meargă înainte, că ei au trudit patru ani la bufetul Parlamentului, au făcut bătături în deget de la atâtea voturi date pe ascuns.
Dacă punem apă curentă la toată lumea, pe cine mai obligăm să care cu roaba?
Valoarea totală a PNRR-ului pentru România a suferit modificări majore de-a lungul timpului prin reduceri și restructurări succesive:
Valoarea inițială (la lansarea din 2021): Aproximativ 29,2 miliarde de euro (din care circa 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde împrumuturi).
Valoarea finală actualizată: Bugetul total a ajuns la aproximativ 20,1 miliarde de euro (în urma ultimei restructurări majore a componentei de împrumuturi), fiind cu circa 9 miliarde de euro sub nivelul plănuit inițial.
Practic, din totalul de aproape 30 de miliarde promise la început, România a rămas cu o anvelopă revizuită de circa 20 de miliarde de euro, din cauză că statul a fost nevoit să renunțe la miliarde în împrumuturi și la numeroase proiecte și investiții pe care nu le-a putut implementa sau finaliza la termenul limită al mecanismului european.
Bilanțul fondurilor pierdute sau tăiate din PNRR de la lansarea programului (din 2021 și până în prezent, în 2026) se împarte în două categorii majore: penalizările directe aplicate de Comisia Europeană pentru reforme ratate (cum sunt pensiile speciale sau legea salarizării) și miliardele tăiate prin restructurarea generală a planului din cauză că statul român nu a putut duce la bun sfârșit investițiile promise
Acestea sunt sume tăiate efectiv din cererile de plată din cauza neîndeplinirii jaloanelor asumate:
Legea salarizării bugetarilor: ~770 de milioane de euro pierdute definitiv în urma eșecului de a implementa jalonul aferent.
Pensiile speciale și jaloanele de guvernanță corporativă: ~65–80 de milioane de euro tăiate direct (incluzând penalizările pe reforme din justiție și numirile la companiile de stat din transporturi, cum au fost cele de la CNAIR sau Metrorex).
Alte ținte sectoriale ratate (Energie și mediu): Sute de milioane suspendate sau tăiate parțial la cererile de plată anterioare (de exemplu, pe componenta de hidrogen sau tranziție verde).
În urma comprimărilor succesive ale planului (ultima operată în vara lui 2026), valoarea totală a PNRR-ului României a fost redusă de la 29,2 miliarde de euro la puțin peste 21 de miliarde de euro.
Asta înseamnă că peste 8 miliarde de euro în investiții, împrumuturi și granturi au fost pur și simplu eliminate pentru că statul român a recunoscut că nu le poate implementa sau finaliza până la termenul-limită.
Din perspectiva sociologiei economice (inspirată din teoria lui Marcel Mauss despre Dar), cele 30 de miliarde de euro venite din Occident reprezintă un „dar” cu o puternică încărcătură simbolică de emancipare: promisiunea de a scoate comunitatea din starea de natură (toaleta în casă, canalizarea) și de a o aduce în rândul societăților industriale avansate.
Reacția elitelor politice CIUMA ROSIE PSEDISTA la vederea fondurilor europene și a condiționalităților de reformă ilustrează clasicul comportament de „captură a statului” (state capture).
Când presiunea structurală externă (UE, PNRR) amenință să deantropologizeze structura clientelară prin transparență, meritocrație și fiscalitate corectă, partidul declanșează criză politică.
Criza nu este un colaps accidental, ci o tehnologie de guvernare prin haos.
Prin dinamitarea propriilor coaliții, blocarea instituțională și invocarea unor inamici imaginari („statul paralel”, presiunile externe), elita politică deturnează atenția publică de la propria incompetență și de la jaful bugetar.
Modernizarea României este blocată structural nu de lipsa banilor externi, ci de rezistența internă a unui sistem parazitar care preferă colapsul generalizat în schimbul păstrării privilegiilor oligarhice.
Oare clasa noastră politică este alcătuită din simpli cretini funcționali sau avem de-a face cu o acțiune deliberată, calculată, de sabotaj sistemic?
Răspunsul este o sinteză perversă pe care o numesc incompetență instrumentalizată.
Pe de o parte, avem un deficit cognitiv real, un analfabetism funcțional administrativ cronicizat prin selecție negativă.
Într-un partid dominat de baroni locali și cumetrii, meritocrația este o amenințare la adresa supraviețuirii liderului.
Așadar, sunt promovați indivizi care nu înțeleg diferența dintre un grant și un împrumut, dar care au o loialitate canină față de șef.
Când acești oameni ajung să negocieze cu Comisia Europeană sau să implementeze jaloane complexe, rezultatul este un dezastru comic și tragic în același timp.
Asta explică de ce Legea salarizării sau jalonul pensiilor speciale au fost ratate cu brio: pur și simplu, nivelul de competență tehnică din ministere atinge uneori cote alarmant de aproape de zero.
Pe de altă parte — și aici intervine cinismul —, exact această incompetență devine scutul lor protector.
Când pierzi 770 de milioane de euro pentru că n-ai fost în stare să trimiți o lege la timp sau când lași portițe constituționale cu dedicare pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari (care ne-au costat sute de milioane de-a lungul anilor), nu mai e vorba doar de o scăpare de moment.
Este o strategie de conservare a privilegiilor.
Într-o Românie modernizată, digitalizată, cu o administrație transparentă și meritocratică, acești actori politici ar deveni instantaneu irelevanți și șomeri.
Puterea lor depinde tocmai de menținerea stării de natură, a mocirlei administrative, a clientelismului bazat pe ajutoare arbitrare și pe distribuirea discreționară a banului public către firmele de partid.
Prin urmare, dragii mei, nu trebuie să alegeți între ipoteza ticăloșiei și cea a prostiei.
Ei folosesc prostiile administrative ca o armură pentru a masca ticăloșia sistemică.
Fac voit lucruri care par incompetență pură, pentru că într-un sistem funcțional și curat ei n-ar supraviețui politic nici două săptămâni.
9 miliarde de euro în investiții pierdute din cauza PSD.
Prin miniștrii puși la portofolii-cheie (Fonduri Europene, Muncă, Finanțe) și prin liderii care au condus Parlamentul blocând legile esențiale (cum au fost pensiile speciale sau salarizarea bugetară), PSD-ul a girat prin acțiune sau prin incompetență tocmai blocajele care au dus la tăierea banilor.
Un spital regional modern costă în medie între 400 și 600 de milioane de euro.
Cu o medie de 500 de milioane de euro per spital regional ultramodern, cele 9 miliarde ar fi însemnat 18 spitale regionale complet echipate – nu doar promisiunile de pe hârtie sau cele trei șantiere blocate de ani de zile de birocrația de la București.
Am fi avut spitale la Cluj, Iași, Timișoara, Craiova, Constanța, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Sibiu, dar și în județe mai mici. Fiecare unitate ar fi beneficiat de aparatură de ultimă generație (RMN-uri, CT-uri, laboratoare de robotică medicală), reducând drastic turismul medical pentru bolnavii de cancer sau patologii grave.
România are o singură secție funcțională și câțiva paturi improvizate pentru mari arși, trimițându-și în continuare pacienții critici cu avioane militare în străinătate, adesea prea târziu.
Cu o fracțiune din acești bani (circa 200–300 de milioane de euro), am fi putut construi o rețea de 15 centre de arși la standarde vest-europene, împărțite strategic în toate regiunile istorice.
Restul banilor ar fi putut moderniza complet cele peste 3.000 de dispensare și cabinete ale medicilor de familie din satele României, dotându-le cu EKG-uri, ecografe portabile și conexiuni de internet prin satelit/fibră, astfel încât un om de la țară să nu mai fie nevoit să parcurgă zeci de kilometri pentru o simplă analiză de sânge.
Costul mediu pentru un kilometru de autostradă la munte sau de deal în România (cu tuneluri și viaducte) este de aproximativ 15-20 de milioane de euro.
Cu 9 miliarde de euro, am fi putut construi între 450 și 600 de kilometri de autostradă (adică am fi putut termina integral Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, care leagă Moldova de Transilvania, sau am fi finalizat complet secțiunile grele de pe Autostrada Sibiu – Pitești).
O școală modernă, complet echipată, cu săli de sport, laboratoare și eficiență energetică costă în jur de 3-5 milioane de euro.
Cu 9 miliarde de euro, am fi putut construi sau renova integral peste 2.000 de școli și licee în mediul rural și micul urban (exact acolo unde copiii merg încă la toaletă în fundul curții).
Am fi putut finanța zeci de campusuri pentru învățământul dual și profesional, conectat direct cu nevoile economiei, ca să nu mai scoatem pe bandă rulantă analfabeți funcționali.
Cele 8-9 miliarde de euro pierdute nu sunt doar niște numere abstracte dintr-un raport de la Bruxelles.
Sunt spitalele în care mor oameni pentru că n-au condiții, sunt drumurile pe care ne rupem mașinile, sunt școlile fără toalete în interior și satele fără apă curentă.
Banii au existat pe masă, puși la dispoziție de Uniunea Europeană.
Dar s-a preferat ca acești bani să se piardă sau să fie tăiați din plan, pentru că prioritatea absolută a clasei politice n-a fost niciodată modernizarea României, ci protejarea propriilor privilegii, a sinecurilor de partid și a pensiilor speciale.
Mostenirea PSD.Mostenirea Grindeanu.Mostenirea Rogobete.
3 - septembrie - 2026
