logoImpact EST nr. 837 - 20.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

daniel constantinCinci milioane de euro subvenţie pentru terenurile Patriarhiei

Trăgând cu ureche prin fostele chilii cu microfoane la clanţă ale unor mănăstiri şi aflând că prin noul PNDR (Proiectul Naţional de Dezvoltare Rurală) se „manufacturează” fo’ nouă miliarde şi ceva de euro, ce şi-au zis sindicaliştii Patriarhiei Române: ”La atâta purcoi de euroi, nu putem sta ca-n sânul lu’ Avraam? Ia să ne autoinvităm în poziţia de observator în Comitetul de Monitorizare PNDR 2014-2020, instituţia care supraveghează modul în care se alocă banii de la UE destinaţi mediului rural!” Probabil că în comitetul cu pricina (bată-l vina!) nu prea se merge cu crucea-n sân şi de aceea este atâta nevoie de… sfânta  ascultare!? Ce s-o fi întâmplat, oare; şi-o fi vârât… (ptiu, drace!!) ucigă-l toaca! îmbârligata-i coadă în afacerile europene? Ştiţi cum îi vorba: “Banu-i ochiul drakului”, se ştie;/Aşa-i pictat în Patriarhie/Şi cum vin din Europa/ Hopa-tropa, taica popa!”

Patriarhia, dănţuitoare în câmpu’ cu verdeaţă!

Privind lucrurile cât mai laic cu putinţă, Patriarhia Română are un justificat interes în a observa tainicele lucrări europene. Ştiţi care este chichirezul?! Potrivit cifrelor oficiale, instituţia bisericească română  este una dintre cele mai iscusite dănţuitoare (ceva mai dihai ca Isaiia!) pe scena agriculturii româneşti, care ar deţine sub patrafir cel puţin 40.000 de hectare de teren arabil. În anul 2014, APIA făcea cunoscut că mănăstirile şi parohiile au depus cereri de plată pentru o suprafaţă agricolă totală de 23.853 hectare, iar subvenţiile primite de instituţiile de cult ajungeau aproape la cinci milioane euro.

Anul trecut, fostul director al APIA, Dorel Begu, aflat acum sub atentă cercetare/ascultare de procurorii de la DNA, pe motivul că ar fi fluierat în Biserică, aducea în discuţie noul concept agrofilosofic introdus de curând în stufoasa legislaţie, cel al „fermierului activ” care lucrează efectiv terenurile, dar amintind şi de o listă neagră cu proprietarii de terenuri care nu le cultivă efectiv. Acesta susţinea că Pentru a putea dovedi calitatea de fermier activ, instituţiile de cult trebuie să aibă în obiectul de activitate activităţi agricole conform clasificării CAEN, sau să poată dovedi cu documente că desfăşoară propria activitate agricolă”. Imediat, din amvonul Patriarhiei Române au răsunat slovele unui comunicat cu o octavă mai sus care înfiera cu mânie inchizitorială eretica glăsuire a parohului peste APIA. „Cea mai mare parte a unităţilor bisericeşti (parohii şi mănăstiri sărace din mediul rural) care deţin în proprietate suprafeţe agricole mici le-au arendat, iar arendaşul este cel care, potrivit prevederilor legale, primeşte subvenţia de la bugetul de stat si are obligaţia de a justifica modul utilizării banilor primiţi. (…) Unităţile bisericeşti care deţin suprafeţe de teren arabil mai mari şi au capacitatea de a le lucra în regie proprie justifică, de asemenea, subvenţiile primite de la stat, conform legislaţiei în vigoare. În cazul acestora, recolta obţinuta este folosită pentru întreţinerea unităţii bisericeşti, consumul propriu, precum şi pentru aprovizionarea instituţiilor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române”. În concluzie, psalmul comunicatului predica faptul că “statutul de fermier activ, invocat de reprezentanţii APIA, dar al cărui sens nu este încă definit legal, nu poate fi refuzat unităţilor bisericeşti care deţin în proprietate şi cultivă terenuri agricole”.

Popia păzeşte bostănăria!

Aşadar, având prea multe păcate pe cap, capul Ministerului Agriculturii, Daniel – Sihastrul câmpului cu verdeaţă, a acceptat ca Patriarhia să salveze România la absorbţia fondurilor europene. Păi, oare, nu-i popa cel mai nimerit agent de influenţă? Şi atunci ce s-au gândit mai marii Agriculturii, ia hai să-i punem şi pe sfinţiile lor în „frunce” la masa bucatelor, să vegheze mai abitir asupra vrăjmaşului, a şarpelui tentaţiei (care ne mai apucă pe unii dintre noi mai slabi de înger), să nu cădem pradă spre furtişag, dar şi pentru a înfrâna pornirile spre necurăţenie, hoţie şi corupţie ale unor fermieri sau funcţionari dedulciţi la rele şi la alte ispite, fie ei de la APIA, AFIR sau din minister! Că, vorba aia, comunicatele DNA sunt pline de aspiranţi de foloase necuvenite care au fluierat în Biserică, trimişi de procurori la Sfânta judecată de… mai Apoi!

Psalmodiere pe nara dreaptă

„Afurisitul” de Laurenţiu Baciu de la LAPAR poate avea dreptate când rostea p’o nară – cred că p’aia dreaptă – că ”Biserica are menirea ei în societate şi cred că n-ar trebui să o mai implicăm şi în deciziile economice şi politice. Dincolo de menire care ar fi miza? Peste tot unde biserica este foarte influentă, unde are la dispoziţie sume colosale, bugetare, unde are proprietăţi colosale nu participă la bugetul statului cu niciun leuţ. Este nedrept ca un credincios ce se pretinde această biserică, să-i lase numai pe cei necăjiţi să plătească şi să nu aibă nicio îndatorire faţă de statul român. Nu cred că vin din dezinteres. Că dacă ar veni din dezinteres le-aş recomanda să dea nişte despăgubiri acolo unde e secetă şi unde se roagă de se rup să vină ploile”.

Conlucrarea dintre întâistătătorii Bisericii şi Ministerul Agriculturii pare să se armonizeze psalmodic şi în chip fericit. Cei doi Danieli – Prefericitul şi multpreacrudul ministru, ca vârstă, fireşte, – la care s-a asociat ca isonar şi al treilea Daniel (Botănoiu), să fie întrupată Sfânta Treime, – au încheiat un protocol udat din belşug cu sângele Domnului, între cele două entităţi statale pentru dezvoltarea satului românesc. Pe principiul: „Satule, nici n-ai să ştii, ce măreţ începi să fii!”

„Deşi Statul şi Biserica au misiuni diferite, considerăm că acestea se întâlnesc atunci când vorbim de promovarea unor elemente extrem de importante cum ar fi tradiţiile, valorile, dar mai ales recuperarea decalajului de dezvoltare pe care îl are satul românesc faţă de mediul urban”, declarase înalta faţă peste parohia Agriculturii româneşti, Daniel Constantin.

 

Agheazmă în ochii enoriaşilor!

Cum, Doamne, iartă-mă! să armonizezi satul cu oraşul, primul depopulat, feminizat şi îmbătrânit înainte de vreme, iar cel de-al doilea condamnat la subdezvoltare prin nefinanţare, şi între care prăpastia dintre cele două entităţi situate în contratimp are dimensiuni abisale!? Pentru eliminarea decalajului este nevoie de politici publice ale unor guverne responsabile, optim articulate, coerente şi din belşug finanţate, nu de rugăciuni, acatiste, liturghii, afurisenii şi alte spovedanii cu care operează Biserica prin popii de ţară!! Care, în treacăt fie spus, unii sunt şi fermieri activi, lucrează – vorba vine, aţi văzut vreun popă trăgând la sapă? – teren arabil…

Biblia bunelor practici agricole

Trebuie spus că odată cu noul PNDR 2014 – 2020, va fi operaţională şi Biblia bunelor practici în agricultură. Aceasta, cu toată dragostea, slava, evlavia şi smerenia, întrupa-va noi ritualuri, precum: campania depunerii letopiseţelor cu cereri pentru sprijin la APIA, în greutate mai mare de o… deca, (vin mănăstiresc de sfânta împărtăşanie!) pe care fermierii le-au completat cu sfinţenie şi cu plaivasul, de la polenizarea şi până la castrarea păpuşoiului cu mătasea pân’ la ultimul nod! Sau, măreţele slujbe şi ritualuri pentru aducerea ploilor fi-vor pioase rugăciuni pentru atragerea degrabă şi de îndată a fondurilor europene, prin noile măsuri, care vor avea la uvertură sacrosanta poruncă “Să nu furi!”, iar mai apoi ceva legat de râvnă: “să nu râvneşti la casa aproapelui tău; să nu râvneşti la femeia aproapelui tău, nici la ogorul lui, nici la sluga lui, nici la slujnica lui, nici la boul sau nici la asinul său şi la nici unul din dobitoacele lui şi la nimic din câte sunt ale aproapelui tău”.

În ceea ce priveşte ritualul muncii câmpului, acesta se va rândui după cum urmează: la utrenie se va întrupa prima praşilă la răsărită sau la păstârnac, iar la vecernie, recoltarea în… câmpul cu verdeaţă (nu al euroilor) – Pachetul 4 culturi verzi pe Măsurile de agromediu.

Nu vor fi uitate nici slujbele de exorcizare pentru scoatera cancerului corupţiei din trupurile flămânde ale funcţionarului public şi ne…,  ca în final, la Bunavestire – sau la Paştele cailor – să aflăm că am accesat tot bănoiul comunitar şi bugetar prin proiectele depuse!

Amin!

Un popă sub acoperire 11 - septembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Statul şi băncile

Fiindcă nu s-a lăsat strivit de Sistem, Ion Banu este ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...

Mircea Cadar a ajuns

Vi-l amintiţi pe marele şi neînfricatul afacerist veros şi jmeker ...