logoImpact EST nr. 844 - 28.10.2020

proteste-in-piata-universitatii-in-cea-de-a-saptea-zi-consecutiv-18520075După lungile decenii de tăcere, de consternare înnăbuşită, lehamite, de umilinţe şi dezamăgiri reprimate, ţara s-a trezit, s-a dezmeticit, a prins curaj şi-a ieşit din nou în stradă, în piaţa publică să-şi afirme prezenţa, opinia şi propria sa viziune. Tinerii constituie şi de data aceasta grosul, majoritatea, dar şi maturii, oameni de toate vârstele, sacul cu cartofi, faimos prin abulia sa endemică, s-a trezit, şi-a învins inerţia, resemnarea, timiditatea şi-au ales să-şi exprime interesul pentru problemele ţării – cu vigoare, cu patos şi cu o luciditate debordantă.

A înţeles, în sfârşit, că-ntr-o ţară în care nimic nu merge bine, tăcerea, conformismul, acceptarea devin culpabilităţi odioase. Istoria nu ne va ierta niciodată pentru eventuala noastră indolenţă sau cuminţenie nefertilă. Lumea a înţeles, mai târziu, dar a înţeles că nu trebuie să ne fie indiferent ce fel de ţară lăsăm moştenire generaţiilor viitoare. Guvernarea pesedistă a înregistrat păguboasa performanţă de a raporta 22 de kilometri de autostradă mai puţin decât a preluat de la vechea guvernare. Îşi arogă o creştere economică, dar această creştere nu se datorează unei economii sănătoase, producătoare de profit, ci consumului, ceea ce va avea un mare impact în anii următori. Ca şi în guvernarea Tăriceanu, din 2008, s-a plusat pe ideea potopului de după noi şi faptul acesta va fi grav resimţit de guvernările viitoare.

Este adevărat că strada încă nu şi-a cristalizat un program, o platformă, un ansamblu de revendicări punctuale, dar, cu siguranţă, toate acestea se vor elabora în scurt timp şi lucrurile vor intra în linie dreaptă. Nu este, nici în cadrul demonstranţilor o unitate de vederi, o viziune coagulantă, o omogenitate în ceea ce priveşte revendicările, iar distincţiile între demonstranţi, după câte se poate anticipa se vor adânci, ba chiar mă tem că se vor radicaliza. Invitaţia preşedintelui ţării, ca pieţarii să-şi nominalizeze reprezentanţii cu care să poarte un dialog informal, va genera atâta gâlceavă între ei c-ar putea duce chiar la încetarea, dizolvarea ei. Oamenii se înţeleg între ei câtă vreme intuiesc o egalitate, fie şi în treapta de jos a competenţei, dar imediat cum cineva se distinge ca având câteva grame de minte în plus, începe invidia, aroganţa, trufia, orgoliul. Echilibrul se clatină şi cei care nu s-au regăsit în planul afirmării publice se consideră frustraţi, eliminaţi, nedreptăţiţi şi-şi motivează eliminarea din liste operând cu alte criterii decât cele ce privesc competenţa, pregătirea şi capacitatea de performanţă. Nu vor înţelege niciodată de ce tocmai ei, care au stat în piaţă nopţi de-a rândul şi-au pus atâta patos în actul demonstraţiei, n-au fost selectaţi în rândul elitelor şi nu se bucură de recunoaşterea celorlalţi.

M-am gândit mult cum Mişcarea legionară a putut genera atâta fidelitate şi devotament printre membrii ei. Las la o parte jurământul depus şi ameninţările spăimoase la care se puteau aştepta în cazul trădării, ieşirii din linie, din doctrină, din principiile ei inderogabile, dar lideii ei chiar operau cu nişte criterii ce n-aveau nici o legătură cu competenţa, cu valoarea, cu pregătirea. Anii de închisoare şi suferinţele îndurate erau suficiente pentru promovarea în funcţii şi în demnităţi publice.

N-a fost singurul partid care a înlocuit valoarea morală şi competenţa profesională cu alte criterii ce ţineau de devotament şi supuşenie oarbă la toate nesăbuinţele liderilor, de care ascultau cu o umilinţă religioasă. Comunismul a exacerbat atât de mult această cerinţă că membrii săi puteau fi consideraţi cu creierii spălaţi, în sensul în care şi-au anulat orice formă de afirmare identitară, orice idee, opinie, orice punct de vedere personal. Oriunde capacitatea de performanţă în promovarea socială şi politică a unui om este dislocuită de alte criterii aleatorii, comunitatea respectivă este incapabilă de progres, de evoluţie şi de afirmare a ţării în competiţie cu alte ţări şi popoare.

Evenimentul de la clubul Colectiv din Bucureşti a generat o mare solidaritate umană, cum nu s-a mai manifestat de multă vreme, din vremea acelui iunie 1990, când a fost decimată barbar de hoardele lui Miron Cosma. Tineri şi mai puţin tineri, studenţi şi elevi femei de toate vârstele s-au reunit la kilometrul zero din capitală pentru a protesta împotriva felului cum este guvernată România. Incendiul de la clubul bucureştean şi tragedia prin care a trecut atâta tineret a fost pretextul defulării unei stări de nemulţumire care trecuse de multă vreme de punctul critic. Mii, zeci de mii de oameni, din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării şi-au dat întâlnire la clubul tragicului eveniment, în Piaţa Universităţii şi în centrele marilor oraşe pentru a protesta faţă de fenomenul corupţiei şi faţă de felul cum este guvernată ţara.

A lipsit totuşi cineva. A lipsit instituţia bisericii ortodoxe şi duhovnicii noştri, care au rămas insensibili la durerile şi la plângerile noastre năprasnice. A spălat, într-un fel această absenţă monseniorul Robu din partea Bisericii Catolice, dar unde a fost Patriarhul şi unde au fost preoţii noştri care nu pierd nici un prilej de a declara că plâng şi se bucură odată cu ţara? Or, ţara, turma era în piaţă şi păstorul lipsea. Ne-am obişnuit să situăm biserica şi slujitorii ei în topul încrederii noastre şi, iată, într-un moment greu al vieţii noastre am constatat că suntem singuri, că nimeni dintre cei pe care îi creditam nu se afla alături de noi.

Sigur, ulterior B.O.R. a încercat să-şi corecteze această atitudine dispreţuitoare faţă de problemele noastre, multe şi grele, cu care suntem confruntaţi, dar mă tem că a făcut-o teatral, formal, nu din convingere, ci pentru că aşa dă bine la public, la enoriaşi, la credincioşi. Cine are interesul să compromită biserica şi credinţa noastră strămoşească de se depărtează de turmă, de credincioşi?

Asistăm, în ultimul deceniu la construcţia unui mare număr de biserici şi, fireşte, la crearea unui mare număr de parohii, ceea ce este bine, dar lumea n-a devenit mai bună, eficienţa duhovnicului încă se lasă aşteptată. Fulgerăm cu toate afuriseniile activitatea ereziilor şi a cultelor religioase neortodoxe, dar cine ne aruncă în braţele lor?

N-aş vrea să se înţeleagă greşit aceste rânduri, dar ele pornesc dintr-o credinţă loială şi nestrămutată în valorile bisericii ortodoxe şi mă doare orice derapaj din virtuţile ei vechi şi certificate de istorie. O ţară este puternică atunci când are o biserică puternică şi nu-mi este indiferent ce se întâmplă cu credinţa strămoşilor mei.

I. ALUN 13 - noiembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Două inculpate au f

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...