http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 984 - 25.06.2024

Pe 15 aprilie 2022, la sediul Comat Galaţi SA, fostul B.J.A.T.M., a avut loc Adunarea generală ordinară a acţionarilor, ce avea la ordinea de zi prezentarea şi aprobarea rezultatelor financiare pentru anul 2021 şi descărcarea de gestiune a administratorilor. Se poate spune că din start, adunarea acţionarilor a început cu stângul. Asta deoarece cei care au administrat societatea în anul 2021 nu prea si-au făcut prezenţa, situaţie în care, directoare economică, Lupu Lina Florentina s-a erijat în postura de administrator şi a condus lucrările şedinţei în stilul cu care ne obişnuise în ultimii ani, adică rapid şi fără comentarii. De reţinut că noul preşedinte al consiliului de administraţie al Comat Galaţi, Zaharia Puiu Robert, era prezent, dar nu şi-a manifestat dorinţa de a-şi exercita obligaţia prevăzută expres de legea societăţilor comerciale, adică conducerea şedinţei, prezentarea materialelor de la ordinea de zi şi oferirea unor explicaţii pentru situaţia economică a societăţii care continuă pe linia obişnuită: pierderi an de an, inexplicabile şi nejustificate.

Foto: director Lupu Florentina

Unii zic că acesta ar fi fost ales în 15 decembrie 2021 în postura de administrator şi preşedinte al consiliului de administraţie, doar formal, în fapt fiind mai mult şofer la dispoziţia nervoasei directoare economice Lupu Florentina. Nervoasă este puţin spus, reacţia directoarei la unele întrebări, legitime de altfel, a unor acţionari care au solicitat unele răspunsuri vizând aspecte din cadrul activităţii societăţii.

Activitate zero, salariaţi la greu!

Deşi de ani buni societatea obţine venituri doar din închirierea spaţiilor existente, societatea plăteşte un număr mare de salariaţi în anul 2021, pe statele de plată figurând 15 angajaţi. Ce fac aceştia, pe unde trebăluiesc nu se ştie, dar un fapt este cert: cheltuieli cu salariaţii 754.110 lei! Activitate de producţie ioc, dar cheltuieli cu materiile prime şi materiale consumabile de vreo 377.614 lei, cheltuieli cu prestaţiile externe în sumă de 425.823 lei, o altă cheltuială foarte mare ce nu a fost justificată. Cert este faptul că societatea are datorii de peste 1.400.000 lei, sume de încasat în cuantum de 1.392.235 lei, dar nu s-a prezentat de unde provin aceste datorii şi creanţe. ce măsuri s-au luat pentru recuperarea debitelor şi plata datoriilor. Cu astfel de cheltuieli nu este surprinzător că directorul economic a raportat cu mândrie că a redus… pierderea, în anul 2021, cu 31.374 de lei. Concret, pierderea înregistrată în exerciţiul financiar 2021 a fost de doar 271.666 lei, fiind o ,,realizare” faţă de anul 2020, an în care pierderea a fost de 303.040 lei, deci performanţa este notabilă după modul de gândire al conducătorului economic. Despre întrebările puse de acţionari, întrebări care au enervat-o la culme pe directoarea economică, putem spune că nu au primit răspuns şi nici nu s-a consemnat nimic în ciornele ce se dorea a fi un proces verbal de şedinţă. Dar despre gravele nereguli din această societate, secretomania instalată în ce priveşte situaţia economică a societăţii, ce interese sunt în spatele uşilor închise, vă ţinem la curent.

Observator (L.I.) 5 - mai - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

#HaiRomania

Acum două săptămâni, după 0-0 cu Liechtenstein, se punea problema ...

LA GALERIILE DE ART

Salonul de vară al artiștilor plastici gălățeni Preponderența figurii umane Așteptat cu ...

Hai, România!

1. "Ne-au luat băieții prin surprindere, știți", îmi aruncă în ...

Info - ecran pentru

Primăria municipiului Galați informează că meciurile naționalei de fotbal a ...