Raportul Grupului de Reflecție Strategică „România în UE” propune soluții de o naivitate copilărească. Răspunsul puterii la ascensiunea curentelor ultraidentitare și suveraniste, cât și a extremismului, nu este nici minimalizarea, nici demonizarea, ci buna guvernare.
Adică exact ceea ce lipsește României. Să luăm erorile majore ale guvernării de la Cabinetul Ponta IV încoace: prăbușirea investițiilor publice și a infrastructurii, blocarea proiectelor mari; buget zero pentru autostrăzi; relația tensionată cu societatea civilă și diaspora; managementul dezastruos al crizei de la Colectiv.
Cabinetul Cioloș: refuzul ordonanței privind alegerile locale în două tururi; gestionarea catastrofală a crizei dezinfectanților; campania eșuată pentru „Cumințenia Pământului”; blocajul fondurilor europene; severe deficiențe de comunicare; instabilitatea echipei.
Cabinetul Grindeanu: adoptarea Ordonanței de Urgență 13 prin care se dezincrimina parțial abuzul în serviciu; subminarea justiției; secretomania decizională; subordonarea totală față de Liviu Dragnea; guvernarea prin procură; blocajul administrativ și evaluarea fictivă; nerealizarea programului de guvernare; instabilitatea politică majoră; refuzul premierului de a demisiona la cererea propriului partid.
Cabinetul Tudose: măsurile economice radicale; instabilitatea fiscală prin modificarea Codului Fiscal; gafa diplomatică istorică cu premierul Japoniei; gafele de comunicare; atacul la sistemul bancar și declarația premierului că nu își ține banii în bancă deoarece „nu e safe”; introducerea plății defalcate a TVA; reintroducerea supraaccizei la carburanți; blocajul administrativ.
Cabinetul Dăncilă: asaltul continuu asupra independenței justiției; reprimarea brutală a protestului din 10 august 2018; adoptarea unor măsuri economice destabilizatoare, precum Ordonanță de Urgență 114/2018; gafe diplomatice; emiterea de acte normative controversate precum cele privind completurile de 5 judecători; înființarea SIIJ; taxa pe lăcomie care a prăbușit bursa de la București și a amenințat pilonul II de pensii private.
Cabinetul Orban: gestionarea incoerentă a restricțiilor din pandemie cu măsuri discriminatorii și contradictorii precum închiderea piețelor agroalimentare în spații închise, în timp ce supermarketurile au rămas deschise; abuzul de ordonanțe de urgență – 25 într-o singură noapte. Cabinetul Cîțu: gestionarea defectuoasă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 și eșecul campaniei de vaccinare; achiziția excesivă de vaccinuri; forțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Cabinetul Ciucă: proasta gestionare a grevei generale din educație; politica fiscală agresivă; majorările de taxe; suprataxarea muncii; scandalurile de plagiat și problemele de integritate ale premierului; eșecul reformării pensiilor speciale; proasta gestionare a crizei energetice; gestionarea economică defectuoasă, adâncirea deficitului bugetar și amânarea reformelor structurale promise.
Cabinetul Ciolacu: derapajele economice majore; gestionarea defectuoasă a banilor publici; blocarea reformelor structurale; explozia deficitului bugetar și a datoriei publice; calcularea nerealistă a bugetelor; creșterea accelerată a datoriei; alocarea de sume record de zeci de miliarde de lei direct prin Fondul de Rezervă.
cheltuieli discreționare pentru primării și cheltuieli curente; transformarea Fondului de Rezervă într-un buget paralel uriaș; pierderea banilor europeni; amânarea reformelor din PNRR; instabilitatea fiscală și măririle de taxe; taxarea IMM-urilor; inflația galopantă.
Cabinetul Bolojan: măsurile dure de austeritate economică ce au sufocat mediul de afaceri privat și au diminuat puterea de cumpărare a populației; majorarea taxelor în momente de vulnerabilitate: scăderea indicatorilor economici; gestionarea defectuoasă a crizelor operative; comunicarea lamentabilă.
Așadar, cu instrumentul bunei guvernări, puterea nu are șanse să țină piept suveranismului. Nici cu celelalte instrumente pe care le propune, precum reducerea inegalităților, educația civică și istorică, recuperarea patriotismului de către forțele democratice, protejarea spațiului informațional și afirmarea asertivă a României ca actor influent în Uniune.
–––-
Benjamin West, Oliver Cromwell dizolvând Parlamentul cel Lung, Montclair Art Museum, Montclair, New Jersey