Rep.: Sunteţi la pensie, dar nu sunteţi un pensionar resemnat, ci un activist al cauzelor comunitare de esenţă.
Didel Bădărău: Facem câte ceva pentru a da altă faţă oraşului. Exemple sunt acele basoreliefuri, montate în diferite puncte ale Galaţiului. Am fondat în acest scop Asociaţia „Frontiera Gălăţeană”, dar sunt alături de alţi activişti civici membru fondator şi la Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”. Prin strădaniile noastre am montat în anul 2014 la Scările Monumentale basoreliefurile cu Ştefan cel Mare şi Alexandru Cuza, la 150 de ani de la semnarea de către Cuza a decretului de unificare a corpurile grănicereşti după Unire. Ştefan cel Mare este protectorul Poliţiei de Frontieră române şi este totodată cea mai importantă personalitate istorică votată de români. Am făcut altceva decât o cârciumă. În marea de cârciumi de pe faleză, să punem şi un colţişor de istorie, e altceva… Acum au dus cârciumile de pe uscat şi pe apă. Dar cum nimeni nu produce locuri de muncă în Galaţi, nu merg nici cârciumile. Basoreliefurile cu teme istorice sunt o pasiune a mea, nu câştig nimic din asta… Am făcut asta şi pentru că la Galaţi nu exista nici un bust al lui Ştefan cel Mare în exterior. Asociaţia a trimis figura lui Ştefan cel Mare în basorelief în punctele extreme ale României: la Sulina, Beba Veche, Horodiştea şi Zimnicea. Aşa am considerat noi, că trebui să trimitem în punctele cele mai îndepărtate ale românităţii această efigie a istoriei. Şi aceeaşi figură a lui Ştefan am pus-o pe harta României, montată lângă clădirea Poliţiei de Frontieră. O hartă asemănătoare am montat-o la km 1335. Este punctul terminus al Prutului, acolo se varsă în Dunăre. Între catargele României şi ale Uniunii Europene, Ştefan cel Mare se uită – semnificativ – spre Graniţa cu Moldova şi Ucraina. Poate trebuie să mă explic – cineva trebuie să facă şi un minim gest de reparaţie istorică, nu să mai ridice încă o cârciumă. Nu sunt opere de artă, dar sunt simboluri care rămân. Nu sunt bani, dar dacă te implici, cauţi şi rezolvi… Cu bani face oricine astfel de repere, fără bani să vedem cine poate face?!
Rep.: Avem la Galaţi destule simboluri şi vestigii istorice, din vremea romanităţii – Cavoul Roman, Valul lui Traian, Castrul Tirighina. Nu trebuie să le lipim pe fruntea municipiului?
D.B.: Sigur că da. Am discutat cu cei din Asociaţie, cu responsabili din Direcţia de Cultură. Trebuie marcat locul cu ceva, cu elemente de semnal şi de atracţie. Dacă merg la Viena, mă pozez cu statuia lui Mozart, cu Palatul Schonbrunn, cu astfel de simboluri. E o problemă de gândire, trebuie făcute… Un bun simbol este soldatul roman, aici a fost graniţa Imperiului. La Tirighina sunt nişte construcţii de beton, care nici nu s-au dărâmat, nici nu l-au lăsat pe întreprinzător să facă… Acele construcţii pot fi acoperite cu materiale care să simbolizeze cetatea, fortificaţia, castrul. Sunt decorul perfect pentru festivalul antichităţii, deocamdată lipseşte. Reconstituirea istorică, cu focuri de noapte, cu tras cu arcul, spectacolele, pot fi astfel amplificate în acest decor. Ar fi voluntari, s-ar asocia la idee, ar fi altceva. Ar fi necesară o asociaţie de utilitate publică, să fie recunoscută, să primească şi o cotă de bani de la buget. Sigur, vor fi şi sponsorizări, şi… Iar pe aleea de acces să fie montate simbolurile dacice, şarpele cu cap de lup şi steagurile romane. Sunt sculptori, sunt artişti care pot crea simboluri. Sculptorul este un muritor care poate lăsa ceva nemuritor. Să vedem partea bună, cu toată sărăcia de context. Fiindcă mi se spune că sunt arogant, să fiu încă o dată şi cu aceste vorbe: nu pot fi un om obişnuit, pentru că toată viaţa am fost un om extraordinar! Ha, ha! Nu pot fi obişnuit! Toţi trebuie să ne întrebăm: am lăsat ceva care poate fi nemuritor? O alee plină de simboluri istorice se poate face cu cheltuială puţină. Dacă este ceva atractiv acolo, ne creşte un turism, se duce omul. S-ar trezi interesul… Materialele moderne – fibra de sticlă, răşinile – ar permite astfel de structuri de efect. Se imită perfect marmura, e o adaptare de succes, s-au folosit şi de NASA pentru construcţia de nave. Sunt materiale de elasticitate şi de rezistenţă. Statuia lui Alecsandri este făcută dintr-un astfel de material. Sculptorul Terescenco a lucrat cu ele, ne-a garantat că sunt nemuritoare.
Rep.: Poate Galaţiul să devină unicat prin dezvoltarea unor puncte de reper edilitar?
D.B.: Dunărea trece degeaba pe la Galaţi!? Să facem ceva cu ea, e unicat. Să fie un punct de atracţie european, plec de pe Faleza de sus şi ajung prin bazine speciale şi mă scald în Dunăre. Să vină oamenii de afaceri, să consolideze, să investească. Dar nu numai cârciumi. După un plan bine gândit. Zona Liberă are 136 de ha şi nu produce decât porumb. De ce n-am duce acolo moldovenii şi ucrainenii, cu micul trafic reglementat? Va fi taxă la intrare-ieşire, vând produsele aici, vin banii. Se dezvoltă şi transportul, există şi control asupra mărfurilor. Ce avem astăzi? N-avem Zona dezvoltată, n-avem nici comerţul dezvoltat, e şi haos comercial… Ar fi un comerţ de frontieră dezvoltat, cu facilităţi. Ce e acum? O bişniţăreală-contrabandă, cu trafic de combustibil, unii doar asta fac, câştigă milionul zilnic, că sunt unii muritori de foame… În fapt, toţi cei de la frontieră suportă controale de la tot felul de organe. Dar nu la fel se întâmplă cu cei de la Braşov. Moldoveanul care trece cu marfa se duce la Braşov, este mai puţin controlat, deci avantaj braşoveanul. Dar dacă ar fi reguli de comerţ de frontieră, să se ştie că moldoveanul are voie cu cinci curcani şi şapte bidoane? Nu aşa era pe timpul lui Ceauşescu? Trebuie să fie mici facilităţi, să scoatem stresul, să fie iniţiativă legislativă la nivel naţional. Cum adică, oamenii să nu poată merge la rude cu nişte produse?
Rep.: Iată o bună temă de preluat de parlamentarii de Galaţi, ce pot astfel să-şi justifice salariile încasate de la popor.
D.B.: Nu vreau să critic… Sunt aleşii noştri, fiecare ar trebui să se zbată pentru zona lui. Am tot vorbit de Zona Liberă… Suntem în proximitatea Moldovei şi a Ucrainei, cu acces pe uscat şi pe apă, în Zona Liberă trebuie să organizăm competiţii comerciale, pe diverse teme. Iată o temă – Moto-Velo. Pentru asta, oamenii ar veni din toată Europa. De ce? Păi, numai prin expunerea acolo a tuturor relicvelor auto-moto-velo din regiunile de proximitate a frontierelor, din ultimii 50-70 de ani, aduse prin participarea comună română-moldovenească-ucraineană, şi interesul major ar fi trezit. Ce poate fi mai interesant de atât? Cum e să vezi o întrecere între o motocicletă cu ataş din anii 40 cu o motocicletă de azi? Ar fi spectacol, ar fi alternativă pentru amatorii de „liniuţe” de pe Faleză. Vor să-şi rupă gâtul, s-o facă în Zona Liberă, nu pe şosea. Vă daţi seama, că la o astfel de întâlnire se consumă, fiecare vine cu produsele lui, ar fi ceva deosebit, ar fi turişti de peste tot, putem să producem evenimente aproximativ extreme, ar fi ceva de mare popularitate. Trebuie să fie iniţiativă legislativă, să fie permis accesul la tranzacţii ieftine, avantajoase pentru toată lumea. O dată pe lună dacă mă duc în Moldova, să trec legal cu două baxuri de ţigări, cu cinci litri de vin, cu… În acest moment, nu există o lege a micului trafic de frontieră, este o lege dată pentru toţi, este naţională, nu specifică. O lege a micului trafic de frontieră avea doar Ceauşescu. E similar avantajelor/dezavantajelor pescarilor, supuşi regimului reglementărilor unei legi comune pentru frontieră. La Galaţi sunt mai mulţi pescari, sunt ape mai multe, deci pescarii de aici aşteaptă mai mult avizele decât cei din Vaslui… Trăim în era internetului, sunt mii de permise pe an, taxa de frontieră se duce la bugetul naţional, dar oamenii stăteau la coadă, şi la trezorerie, şi la frontieră. Am eliminat taxa, dar cozile au rămas, trebuie avize de la Poliţia de Frontieră. Am mers mai departe, am cerut scoaterea avizului de pescuit, doar suntem în Uniunea Europeană. Am face o hartă pe internet, ştim distribuţia, i-am plasa pe oameni eficient şi corect… Odată cetăţeanul înregistrat, se ştie că la Scurta e aglomerat, şi îl duc în altă parte. Şi am avea şi oameni care ne informează, că doar nu toţi se duc să facă contrabandă… Iată un proiect la care ar putea să ajute pensionarii, nu să stea toată ziua la plesnit tablele. Sau să aplice un proiect de protejare a simbolurilor naţionale. Se naşte un copil, se căsătoreşte un tânăr, o asociaţie civică să-i înmâneze un drapel – simbolul naţional, pe care îl păstrează toată viaţa. Îl scoate la ziua naţională, se mândreşte… Primăria sau instituţia unde lucrează pot face astfel de gesturi, să subvenţioneze drapelul. În loc să dau cinci milioane vechi la cuplurile de bătrâni, cumpăr şi donez drapelele naţionale.
