Reporter: Sunteţi un veteran al taberelor de sculptură în metal de la Galaţi. Aţi repetat figura grandorii şi la ediţia a 7-a a taberei de anul trecut?
Gheorghe Terescenco: Am realizat încă de la primele ediţii sculpturi de mari dimensiuni, monumentale, aşa s-a cerut atunci. Eu şi cu George Apostu am făcut lucrări de 12-15 metri, pe Faleza Superioară. El a făcut „Fructul Soarelui”, eu „Poarta Oraşului”. Nu mă laud că e cea mai înaltă, au însă amplitudine, monumentalitate. În aceeaşi idee este şi lucrarea „Libertate”, în urcare de la Trecerea bac. Am făcut şi o pasăre în parcul de la Rondou. Mă urmăreşte însă lucrarea neterminată din faţa Patinoarului. Este făcută pe vremea primarului Caranghel, trebuia să fie completată cu nişte patinatori, în inox. Cristalul de gheaţă trebuie să aibă în faţă patinatorii… A fost şi Campionatul mondial, şi tot nu s-a mai completat lucrarea. Am numit-o „Stele pe gheaţă”, şi a avut două propuneri, fie din inox, fie din piatră recompusă. E mai ieftin în piatră, am depus oferta la Primărie, dar acolo rămâne, în documente…
Rep.: Aţi făcut o propunere de completare a unei statuii neterminate, cea a soldatului erou de la 1916, de la Gara CFR.
G.T.: Propunerea e din mandatul lui Marius Stan, a agreat ideea, trebuia parcurse etapele… Nu e o comandă fermă, trebuie pus o piesă de completare, pe care se află vulturul cu aripile desfăcute. Vulturul este deja făcut, sunt şi celelalte piese, când spun „da”, în două zile este montat. Procedurile au fost demarate, dar toate s-au proptit pe acolo, prin Primărie…
Rep.: Hristos a Înviat, dar oraşul moare dacă Primăria nu se străduieşte să facă mai mult decât simple declaraţii de intenţii.
G.T.: Eu am făcut şi un album, cu întregiri ale monumentelor existente, cu machete de lucrări monumentale, ce pot completa ambientul oraşului Galaţi. Am propus curăţarea şi impermeabilizarea Monumentului Soldatului de la Gară. Nu s-a luat nici o decizie… Patinatorii sunt şi ei realizaţi. Am făcut şi macheta fântânii arteziene „Tornada”, cu structură mobilă, la Rondoul de la Ultimul Leu. Nu sunt de talia fântânilor cinetice ale lui Lucaci, dar totuşi… Am făcut şi macheta unui monument al sturionilor. Dar nu e prea multă consideraţie pentru artişti… Avem un univers de gânduri în fiecare bucăţică de material, dar… Am studiat şi câteva propuneri de personalizare a intrărilor în oraş, să avem Porţi ale Oraşului atent conformate… Nu prea se dau avize lejer, e o aşteptare… Am imaginat ceva pentru intrarea dinspre Brăila, la viitorul sens giratoriu… Nu mai vorbesc de Poarta Dunării, acolo trebuie imaginat ceva memorabil, e cea mai importantă Poartă. Cu greu am reuşit să amplasez în Parcul Viva o lucrare… M-a costat ceva bani. Am reuşit o lucrare de mari dimensiuni şi la ultima ediţie a taberei, am gândit-o ca un simbol al Parcului Industrial. Este încă la Criomec, altele sunt la Şantierul Naval, ca şi ale altor doi sculptori. Cei care au organizat tabăra, ar trebui să finalizeze, să le şi amplasăm, altfel am risipit creaţiile atâtor artişti…
Rep.: Nu aţi uitat nici salvarea statuii lui Eminescu. Aţi propus înlocuirea statuii de excepţie cu o replică în piatră recompusă, ce imită marmura. Autorităţilor nu le stă gândul la salvare?!…
G.T.: Sunt documente, desene, devize la Primărie. Este greu… Statuia lui Storck se prăpădeşte, a fost mutată de trei ori. Cine a avut ideea să plimbe aşa o lucrare? A fost o nenorocire, e dureros… Trebuie făcută replica, a fost o propunere, să fie dusă statuia la intrarea în noua Primărie, în interior, să fie protejată, cu restaurare de excepţie. Sigur, trebuie o structură de rezistenţă a planşeului, ca să suporte greutatea… Fiind un climat cu temperatură constantă, nu va mai primi diferenţele de temperatură, care o distrug. E marmură de Carrara, Ruşchiţa e prea dură, sare, nu se poate face un deget în aer, chiar dacă avem scule acum. Ruşchiţa e bună pentru placaje, pentru pavimente, dar cea care a văzut soarele este prea dură. Vorbim să ne facem datoria, dar e greu să-i mişti pe cei din administraţie…
Rep.: Aţi primit din partea directorului Căldăraru propunerea de a lucra la refacerea Monumentului Apărătorilor Oraşului 1917-1918. Dv aţi luat-o în serios…
G.T.: …şi am făcut o machetă la scara 1:1. Asta a fost acum doi ani, aveau finanţarea, dar comanda fermă nu a venit. Primăria nu le-a dat avizul pentru ca lucrarea să fie pe locul unde a fost iniţial. Şi banii s-au dus, erau fonduri europene… nu se ştie. Acum văd în ziar că se vrea execuţia monumentului până la sfârşitul anului. Da, dar dacă nu se dă comanda acum, lucrarea nu se poate face într-o lună, deci nu va fi posibil… Se vrea a fi cum a fost, deci trebuie comandă pentru marmură de Carrara, vine peste trei luni, deci anul acesta nu este posibil fără… Sunt două piese verticale, un pic mai lejere, dar cele două capitele cer timp, piatra nu e de mămăligă, şi dacă sare un colţ, ai compromis totul. Nu e o piesă artistică, este geometrică, precisă…
Rep.: Să revenim la final la tabăra de sculptură în metal, unică în România, poate şi în Europa. Se respectă viziunea artiştilor privind specificaţiile de culoare?
G.T.: Nu prea. Au schimbat nuanţele, Poarta Oraşului este maro-închis, dar trebuia maro-roşcată, la cea de pe Saturn au făcut-o albă, deşi trebuia argintie, la lucrarea din parcul Rondou aş completa ceva… Este însă greu cu administratorii oraşului… Acolo au fost două caşcavaluri, a unui rector, dar primarul Durbacă a intervenit, a fost dusă mai în spate… Acum acolo e şi multă rugină… Mai este încă o problemă. Sculpturile de la Galaţi sunt monumentale, dar au nevoie de spaţiu vital, de punere în evidenţă. Vegetaţia din jurul lor trebuie subdimensionată, să nu obtureze lucrările, cum se întâmplă acum cam peste tot. Nu poţi vedea arta şi sculptura din cauza copacilor vârâţi în faţa lucrării. Sculptura mea de pe Saturn e în curs de obturare, au pus copaci chiar lângă ea, în câţiva ani nu se mai vede. Pe Faleză, este o catastrofă, se plantează copaci chiar în faţa sculpturilor… Nu e admisibil. Imaginaţi-vă „Coloana Infinitului” a lui Brâncuşi în pădure. Ar fi un stâlp printre alţi copaci. Nu trăieşte… Nu are spaţiu în jur, nu poate fi admirată şi percepută în toată monumentalitatea ei. Poate generaţiile viitoare înţeleg care este rostul lucrărilor şi al perspectivei, al deschiderii.
5 - mai - 2017
