La 18 ani, fiecare tânăr român primea un plic cu ștampilă militară care îi spunea unde și când se prezintă, iar din acel moment viața lui nu-i mai aparținea timp de 16 luni.
Legea era clară: serviciul militar obligatoriu dura un an și 4 luni pentru toate armele, cu excepția marinei militare, unde erau 2 ani. Studenții făceau termen redus de 6-8 luni, plus pregătire militară o zi pe săptămână la universitate, timp de 3 ani. Refuzul însemna închisoare.
Incorporarea era primul șoc. Tineri de 18 ani, majoritatea din sate sau din orașe mici, ajungeau în unități militare unde totul era străin. Li se rădea părul, primeau uniformă și bocanci, de cele mai multe ori uzate, prea mari sau prea mici. Echipamentul nou exista doar pe hârtie. Cel real se obținea dând 10-25 de lei la magazioner.
Instrucția propriu-zisă ocupa o mică parte din cele 16 luni. Restul era muncă. Armata română avea peste 300.000 de soldați, iar majoritatea erau folosiți ca mână de lucru gratuită. Culesul porumbului, sfeclei, cartofilor. Construcții de drumuri, canale, clădiri. Din septembrie până în decembrie, mulți militari nu făceau altceva decât muncă agricolă.
Doar cei care au trăit cele 16 luni de armată pot înțelege cu adevărat ce însemna să te trezești la 5 dimineața la fluierul plutonerului, să faci gimnastică în curtea cazărmii la minus 15 grade, să mănânci fasole cu două jumări la cantină și să cari saci de cartofi toată ziua pe un câmp înghețat.
Mâncarea era legendar de proastă. Fasole cu ciolan de porc era meniul standard. Ciorbă apoasă. Pâine umedă. Cafeaua era un lichid maro care nu avea nicio legătură cu cafeaua. Coletele de acasă erau singura sursă de hrană decentă. Când venea pachetul de la mama, camera devenea restaurant.
Relația cu ofițerii era bazată pe frică și umilință. Plutonierul beat care înjura și lovea era un clișeu pentru că era real. Ofițerul și mai beat care semna ordine aberante era la fel de comun. Existau și ofițeri corecți, dar sistemul nu-i promova pe aceștia.
Te-ai întrebat vreodată de ce bărbații care au făcut armata în comunism povestesc despre ea toată viața, cu un amestec de oroare și nostalgie pe care nimeni din generațiile tinere nu-l poate înțelege?
Numărătoarea inversă era ritualul sacru al fiecărui militar. Din prima zi, fiecare soldat știa exact câte zile mai are până la lăsarea la vatră. Cifrele se zgâriau pe patul metalic, pe perete, pe orice suprafață disponibilă. Ultima zi era sărbătoare. Boneta militară se arunca în aer.
Serviciul militar obligatoriu a fost desființat la 1 ianuarie 2007. Ultima generație care l-a făcut are astăzi peste 35 de ani. Iar când un tată care a făcut armata în comunism îi spune fiului său de 18 ani că ar trebui reintrodusă, fiul îl privește neîncrezător. Dar tatăl nu glumește. Pentru că în ciuda umilinței, a frigului și a fasolei cu două jumări, armata i-a învățat ceva ce nicio școală nu predă: că poți supraviețui orice dacă numeri zilele.
9 - iulie - 2026
