„După 2-5 cu Cehia și Slovacia, Dinu a fost debarcat. Se mai dusese o șansă pentru mine. M-am trezit însă cu un telefon de la Iordănescu. Mi-a dat întâlnire la o terasă, pe lângă Casa Radio neterminată de la Eroilor. M-am prezentat val-vârtej, iar la masă erau Tata Puiu și “secundul” Țiți Dumitriu, noii antrenori de la Națională. <<Stelică! Vezi ce faci, contăm pe tine. Trebuie să joci! E un ordin!>>, mi-a zis Iordănescu. I-am spus că dau totul la club, dar sunt dezavantajat de postul meu. Și că am un contract extraordinar, iar dacă plec… România avea nevoie de un miracol să ajungă în America! Dar eu credeam și îmi pusesem în cap că și eu trebuie să traversez Atlanticul! Mi-am zis: <<Bogdane, dacă nu joci la Cupa Mondială din 1994… lasă-te de fotbal>>! Da, am avut-o în minte și sunt sigur că așa s-ar fi întâmplat! A venit meciul din Țara Galilor. Baieții la Cardiff, eu la televizor! Bravooo! Ne-am calificat! Asta e șansa ta, Bogdane! Aveam o adrenalină pe mine, de parcă eu calificasem Naționala! Așa că am plecat în alergare, de la Intercontinental la Otopeni, ca să-i aștept pe eroii României! Era frig, dar eram transpirat fleașcă. La aeroport, un vameș m-a recunoscut: <<Te ia Iordănescu la Mondiale?>>. Am făcut pariu cu el… I-am spus că voi juca din primul meci! Aveam o ambiție… Așa că m-am întors la Dinamo. Alte antrenamente, alți nervi! Bineînțeles, Prunea era titular, pe bună dreptate! Hopa! Meci amical cu Rapid. Am câștigat cu 5-0, fără drept de apel. După câteva zile primesc invitația de a mă întâlni cu George Copos. M-am dus pe Strada Roma, unde avea biroul șeful Rapidului. Mi-a spus cât de mult mă apreciază, că ce echipă mare vom face împreună sub Grant. L-am întrebat ce-mi oferă! <<5.000 de dolari pentru 13 meciuri!>>, a fost răspunsul lui Copos. Și-a dat seama imediat că e ridicol: <<Îți mai dau o mașină Dacia, dacă prindem Europa! Și încerc să te ajut să-ți cumperi o casă!>>. Am bătut palma cu Rapid! În Giulești se vorbea despre cupele europene. Ca să vezi… Când am ajuns acolo, Fane Iovan mi-a spus: <<E jale, frate! Nicio șansă!>>. Adevărul era dat de clasament: Rapid era pe locul al 11-lea în acel moment! Europa? Cai verzi pe pereți! Am început antrenamentele. Pe stadionul Pasteur era ceva de neimaginat! Viorel Hizo încerca să facă posesie pe un teren inexistent! Pe glodurile alea? Era doar pământ înghețat, cu movile și găuri! Poate golf! Eu veneam din Spania și Belgia… terenuri biliard! <<Stelică, unde ai venit?>>, îmi suna în cap. Antrenamentele începeau într-un mod inedit. Împreună cu Jean Vlădoiu, alergam gâștele și găinile! Vreo 10-15 minute, ca să le dăm afară! Dar nu mai conta, doream să merg în America! La finalul antrenamentului, ajungeam în sala de forță. Acolo, ce să vezi! Haltera minune! La capete avea doi bușteni! Bineînțeles, trebuia să te echilibrezi la genoflexiuni, că nu aveau aceeași greutate! Astea erau vremurile! Echipa a început să crească. A contat mult venirea lui Dănuț Lupu. Am bătut Steaua și Craiova, egal cu Dinamo. La 2-1 cu steliștii, Adi Ilie a scăpat singur spre poarta noastră. Am salvat victoria! Tribunele erau in delir! Dar a venit si eșecul din Giulești cu Bistrița… <<Blatiștilor! Vânzătorilor!>>, ne-au strigat fanii, care au intrat peste noi, în vestiar! A fost meciul important de la Galați, pe care nu l-am pierdut. Apoi, în ultima etapă, am bătut la Timișoara. I-am apărat lui Contra o lovitură de pedeapsă… Poli s-a dus în <<B>>, Rapid a prins Europa! Corect! Giuleștiul m-a ajutat! Mi-am intrat în formă și am prins ultimul tren spre Mondiale! Am primit Dacia de la Copos, am rămas fără dolarii spaniolilor, dar am jucat în America! Farmecul vieții…” (Eu Sunt 12)
