La sud-estul de Galați au dispărut ziare, jurnale și hebdomadare printate, au dispărut radiouri și televiziuni, au intrat în anonimat posibili investigatori de presă, au plecat în lumea largă tineri cu talent jurnalistic și nerv civic, au ieșit la pensie, s-au resemnat sau au intrat în neantul stelelor veterani ai scormonitului după adevăruri futile.
A dispărut până și noul val al jurnaliștilor din generația YZ, capabil să urce către atenția blegită a cetățeanului comunitar 1000 de articole de presă de Mare Impact. E clar, după 35 de ani de experimente democratice specific românești, nici viitorul presei de provincie din Orașul și Județul Roșu Galați nu mai este ce a fost.
După 35 de ani de la revoluția/(in)voluția freneziilor eliberatoare din 1989 presa de Galați pare să fi intrat într-o perioadă confuză, perversă, nefastă, revolut-involută.
Oricâte orgolii și aparențe afișează, mass-media de subzistență ce dă din coadă la Galați nu mai poate disimula realități fruste și crâncene – câinele de pază a democrației, chiar dacă nu e chiar eutanasiat, este o jivină speriată, ezitantă, bănuitoare, hăituită, deseori chiar bătută, un câine de tip gudurău (poate chiar mai rău). Exceptând, desigur, Impact Est!?
A patra putere în stat e decăzută la nivelul de jos, al presei de amatorism, de tip feisbuc/tik tok, a prestațiilor de tip mercenariat, a jurnalismului de pseudonim, a improvizațiilor și compromisurilor, a cenzurii autoimpuse de comodități, o presă funcționărească și – deseori – o presă ce pare să-și găsească menirea în datul din coadă la plimbărica de după amiază, când stăpânul îi dă zăhărelul și mângâierea potrivită condiției docile și servile. „Vă ungem cu bani – dar ciocu mic! Oricum, știrea de mâine este fardată în comunicatul de tik tok feisbuc de azi.”
Și iată cum 35 de ani de democrație contrafăcută duc pe apa sâmbetei cele două revoluții de esență ale miraculosului an 1989 – pluripartidismul și presa liberă.
Multipartidismul a deviat în Partidul Unic. Frăția toxică a sinecuriștilor de stânga-dreapta este în toi, iar presa liberă este o glumă proastă, cel puțin la Galați. Presa a devenit ceea ce a fost proiectat să i se permită să fie – o virgină inocentă, dar naivă, docilă și gata de orice compromis, violată și abandonată de virilii și erecții/abjecții zilei.
Mda, e aniversare, nu co-memorare, deci trebuie să ne înveselim/nostalgim oleacă. Ce a fost nu va mai fi, dar va fi (totuși) ce n-a fost fără rost.
Nu vor mai opera fumurile și hei-rup-urile anilor 90 (Suntem crema ziaristicii româneşti! Crema de ghete?! Noi dăm ora exactă în Galați! Alo, redacția, cât e ora exactă??? Dacă n-am scris despre ceva, se cheamă că nu s-a întâmplat. Ei, aș!), dar poate că jurnalismului i se dă o șansă tocmai dinspre noul val de scribi palavragii ofensatori, care se revendică din jurnalism.
În fond, ei sunt rezistențoizii de instinct, care s-au mutat pe tik tok și operează a-deontologic, după scheme de cinism care ilustrează perfect aceste timpuri de apariții-dispariții de idealism-jurnalism-civism-iluzionism, cum e cea excepțional de bine pusă în operă cândva de Carlos Drumond de Andradi în poezia Cadril de Brasil. „Joao o iubea pe Tereza, care-l iubea pe Raimundo,/Care o iubea pe Maria, care-l iubea pe Joaquim, /Care o iubea pe Lily./Care nu iubea pe nimeni.
Joao a plecat în Statele Unite, Teresa s-a călugărit/Raimundo a murit de tristețe/Maria a rămas fată bătrână, Joaquim s-a sinucis,/Iar Lily s-a căsătorit cu Joao Pinto Fernandeș,/Care nu se amestecase deloc în povestea asta”.
Esență de jurnalism, ce mai! Orișicât, e ca și cum ar fi să fie din ce în ce, cât pe ce!
Redactor-șef, Gelu Ciorici, în biroul redacției Impact-est
Text și foto, Silviu Vasilache