http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1063 - 17.06.2026

14 iunie 2020

Astăzi sărbătorim 140 de ani de relaţii diplomatice între Statele Unite ale Americii şi România. În această zi, în 1880, predecesorul meu, Eugene Schuyler, agent diplomatic şi consul general a fost recunoscut ca reprezentant oficial al Statelor Unite în România. În luna noiembrie a aceluiaşi an, preşedintele Rutherford B. Hayes l-a primit pe colonelul Sergiu Voinescu, trimis special al viitorului rege Carol, la prima misiune diplomatică a României în Statele Unite. De atunci până în prezent, ţările noastre s-au apropiat. După căderea comunismului în 1989, România a considerat Statele Unite partener şi prieten. În 1997, ţările noastre au devenit parteneri strategici; în 2004, România a devenit stat membru NATO. Această relaţie continuă să aducă beneficii ambelor ţări în prezent. De la militari care colaborează umăr la umăr în toată lumea pentru a ne proteja libertăţile, la vizita unei echipe medicale româneşti în Alabama, pentru a-i ajuta pe americani în timpul pandemiei de COVID.
România este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi militari şi economici ai Statelor Unite în Europa. Poporul român nu are prieten mai bun decât poporul american şi în numele americanilor şi al preşedintelui Trump, îţi mulţumesc, România, pentru cei 140 de ani de prietenie şi cooperare. Mulţi înainte!

Ambasadorul Adrian Zuckerman 19 - iunie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

TEIUL

Teiul lui Mihai Eminescu din Blaj, declarat monument al naturii, ...

Canada - Bosnia și

DACĂ ȚI-E FRICĂ DE LUKIC, NU INTRI-N PĂDURE Cât de natural ...

Casa lui Stefanache

A tot dat-o din colt in colt. Traiesti periculos in ...

Isărescu a sărit c

În August 2022 Mugur Isărescu a atacat băncile și a ...

Uitaţi, fraţilor,

Grecia aia pe care mulți o înjură cu superioritate și ...