Avem mare nevoie de speranţă. De speranţa că toate lucrurile şi întâmplările care nu ne-au ieşit cum trebuie, în timp îşi vor găsi rezolvarea.
Avem nevoie de credinţă. Să ne oprim mai des în poarta inimii şi într-un moment de pauză să ne facem timp să vorbim sincer cu Dumnezeu.
Avem nevoie de răbdare, de curaj, de pace, de pasiune, de putere, de înţelegere, de vindecare. E important felul cum depăşeşti durerea, felul cum vei folosi urmările ei spre evoluţie. Din când în când, e bine să te laşi în voia sorţii. Să nu mai planifici cu ce haine te îmbraci mâine la serviciu, unde o să mergi după ce termini programul, să nu mai crezi că problemele tale sunt cele mai grave, să nu-ţi mai faci atâtea planuri, să încerci să fii firesc. Pur şi simplu să te bucuri că vezi, respiri, simţi, trăieşti. Dumnezeu are soluţii pentru fiecare. Totul este să vrei să începi cu răbdare să o iei de la capăt, pentru că anii nu arată niciodată vârsta reală a unui suflet. De aceea să nu te miri când un copil îţi va vorbi şi se va purta cu tine ca un om mare, sau un bătrân va avea de multe ori, natural, în faţa ta, gingăşia, lacrimile şi dorinţele unui copil.
Să nu ajungem niciodată să spunem: mi-e sufletul prea greu. Atât de greu încât aş pleca spre… nicăieri.
Avem mare nevoie de speranţă.
Avem mare nevoie de noi.
Peste un anotimp va veni iar vara…
31 - martie - 2016
