Problema subfinanţării sistemului public de sănătate ar trebui să se înscrie între primele preocupări ale noului guvern ce se va forma după încheierea negocierilor între partide.
Sistemul de sănătate din România este în colaps de mai mulţi ani, dar întreg dezastrul a fost scos la lumină de criza provocată de pandemie. În ultimii treizeci de ani a fost construit un singur spital, iar investiţiile în sistem au fost direcţionate doar atît cît să-l ţină la limita supravieţuirii. Cei treizeci de miniştri ai Sănătăţii din ultimele trei decenii s-au spălat pe mîini, unul după altul, aruncînd atît propria incompetenţă cît şi corupţia din sistem în ograda „grelei moşteniri.“
Bugetul public alocă anual, cu mici diferenţe de la o guvernare la alta, între 5 şi 6% din PIB pentru sistemul public de sănătate, în timp ce media statelor din Uniunea Europeană este de 10%. Pe primele locuri la acest indicator se situează Germania şi Franţa, fiecare cu peste 11%. Asta înseamnă că România alocă anual aproximativ 600 de euro pe cap de locuitor, în timp ce media la nivelul UE este de cinci ori mai mare. În faţa acestui dezechilibru major avem nesăbuinţa, cultivată de politicienii de mucava, să declamăm că „vrem o ţară ca afară“. Ne amăgim, şi nu de ieri de azi, că putem arde etapele, dar ne complacem să trăim, asistaţi şi încurajaţi de rinocerii politici, în scutecele supravieţuirii.
Cînd bisturiele au culoare politică
Cauza majoră a maladiilor sistemului public de sănătate a fost şi continuă să fie politizarea acestuia. Cei mai mulţi manageri ai spitalelor şi capi ai direcţiilor de sănătate publică sînt numiţi pe criterii politice de guvernele şi administraţiile în custodia cărora se află. Vătafi ai aspirinei şi algocalminului, aceştia, fără a generaliza, impun personalului medical din subordine reguli şi norme care nu au nimic de-a face cu jurămîntul lui Hipocrate.
Medici la început de carieră sînt ţinuţi la distanţă de către seniorii care au pîinea şi bisturiul în mînă. Aceasta este una din cauzele, pe lîngă condiţiile precare din spitale, pentru care o treime din medicii români lucrează acum în străinătate. Mulţi dintre aceştia motivează că au luat decizia de a părăsi spitalele din România nu din cauza salariilor în primul rînd, ci din pricina lipsei de respect cu care erau trataţi de superiorii care ţineau şi ţin cu dinţii de scaune, din cauza unei iminente ratări atîta timp cît erau ţinuţi pe tuşă pentru că refuzau să se integreze păienjenişului format din clienţi politici, din tartori ai saloanelor şi sălilor de operaţie, din profitori de pe urma bolnavilor, din medici corupţi, dar feriţi de zornăitul cătuşelor datorită protecţiei politice.
Tradiţia plicului cu bani strecurat în buzunarele halatelor albe rămîne de actualitate şi după ce salariile cadrelor medicale au fost mărite substanţial. Sînt cazuri în care unii medici au refuzat să opereze bolnavi care nu aveau după ce bea apă şi care nu puteau să strîngă bani atît cît să acopere baremul şpăgii perceput de chirurgi. Oameni în suferinţă au murit cu zile din cauza sistemului corupt, însă crimele din spitale fie nu au putut fi dovedite, fie au fost muşamalizate în complicitate cu oamenii legii. Ban la ban trage şi corupţie la corupţie asemenea. Sînt rarisime cazurile în care un medic a ajuns după gratii pentru o şpagă exorbitantă.
Unii medici nu primesc şpaga decît după ce intervenţia chirurgicală a reuşit. În caz contrar, morţii sînt scutiţi de taxa pentru viaţă. Nu vorbesc aici de intervenţiile pe muchie de cuţit, cînd bolnavul are puţine şanse de a supravieţui în urma unei operaţii. Desigur, nu se poate generaliza, există în continuare mulţi medici care nu iau şpăgi.
Trauma de natură financiară a sistemului
În România, cheltuielile totale pentru sănătate însumează 14,4 miliarde de euro pe an, 80% din buget reprezentînd salariile personalului medical şi auxiliar, în timp ce Germania, de pildă, alocă 360 de miliarde de euro. În România, din 17 milioane de asiguraţi medical, doar cei 5,3 milioane de salariaţi contribuie la bugetul public prin Casa de Asigurări de Sănătate. Sînt scutite de la plata asigurării, dar beneficiază de serviciile medicale, 10,7 milioane de persoane. Rezultă că un asigurat contribuabil ţine în spate un asigurat al statului care nu plăteşte nimic pentru bugetul public pentru sănătate.
Trauma financiară de care suferă sistemul de sănătate este cauzată covîrşitor de cele 19 categorii de persoane exceptate de la plata contribuţiei pentru sănătate. Aici se încadrează în primul rînd cei peste 5 milioane de pensionari în rîndul cărora sînt incluşi şi cei cu pensii nesimţite, între care foştii torţionari, magistraţii de la CCR, Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, precum şi cei din MapN, Poliţie, SRI, SIE. Instituţiile de forţă au fost întotdeauna protejate şi răsplătite de guvernele ultimelor decenii, începînd cu primul mandat măsluit al lui Iliescu şi FSN.
Cea mai mare pensie în România pe anul trecut a fost de 73.890 de lei pe lună, adică în jur de 14.800 de euro. Beneficiarul este un fost procuror comunist, Gheorghe Bălăşoiu, fost comandant al Penitenciarului de la Colibaşi, şi reprezintă un cumul de pensii speciale, de magistrat şi de militar. Printre cele 19 categorii de persoane exceptate de la plata asigurărilor de sănătate se numără, alături de pensionari, foştii deţinuţi politici pe cale de dispariţie, beneficiarii carnetului de revoluţionar (între aceştia aflîndu-se şi politruci ai zilelor noastre, foşti securişti, foşti demnitari comunişti care au participat la evenimentele tragice din decembrie ’89 din birourile lor din oraşe în care nu s-a tras nici măcar un cartuş), persoanele cu dizabilităţi, precum şi preoţii şi înalţii ierarhi ai Bisericii.
Să pui pe acelaşi plan foştii deţinuţi politici şi preoţii e o fărădelege strigătoare la cer. Pe lîngă salariile, este adevărat, relativ modeste, slujitorii bisericii realizează venituri ce nu pot fi cuantificate din daniile credincioşilor ce se regăsesc în casele, automobilele sau conturile ce nu au nimic de-a face cu milostenia. Să pui pe acelaşi plan o persoană fără o mînă sau un picior, un nevăzător sau un surdomut cu un preot care uşurează credincioşii de bani în numele lui Christos e o blasfemie.
Dar se ştie că preoţii, cu precădere cei din mediul rural, sînt printre cei mai eficienţi agenţi electorali. S-a dovedit şi la alegerile de duminică. De aceea politicienii îi scutesc pe donatorii de credinţă de plata contribuţiei la bugetul sistemului de sănătate. Serviciu contra serviciu, aşa cum reiese şi din finanţarea construirii a mii de biserici după decembrie ’89.
Problema subfinanţării sistemului public de sănătate ar trebui să se înscrie între primele preocupări ale noului guvern ce se va forma după alegerile parlamentare de duminică.
Sistemul medical trebuie regîndit din temelii, pornind de la eliminarea mai multor categorii exceptate de la plata contribuţiei pentru sănătate. Pandemia ne-a prins pe picior greşit, explicit s-a grefat pe nepăsarea şi corupţia politicienilor, dar şi a tartorilor spitalelor cu bisturiul într-o mînă şi cu şpaga şi directivele de partid în amîndouă.
Din păcate suntem mult în urma celorlalte ţări din Europa în ce priveşte asistenţa medicală, accesul la actul medical. Mulţii medici aleg să plece din ţară în condiţiile în care se confruntă cu lipsuri majore în ecercitarea meseriei. Sunt şi spitale în care se poate înfăptui actul medical la standarde înalte, dar cu o floare, două…Păcat că am ajuns să trăim astfel de vremuri şi când mă gândesc ce visuri aveam în 1989, au rămas doar visurile şi lipsa speranţei.
Unde sunt spitalele regionale cu care ne-a împuiat capul ani la rînd pesediştii?
Unde sînt bani din sănătate? Acum se vede că omul nu mai contează în ţara asta.
Tot ce se vorbeşte la televizor despre pandemia asta blestemată parcă pute tare a afacere murdară. Cum se face că a plecat din China pandemia şi deodată chinejii ăştia sunt salvatorii lumii, ei dau măşti la greu, echipamente, sfatiri vacinuri, de toate cum s-ar spune. Oare trebuie să moară milioane de oameni din nesăbuinţa şi lăcomia unora? Nu credeam că vor veni asemenea timpuri.