logoImpact EST nr. 890 - 22.10.2021

Deşi mereu grav şi cu morgă, ca Regele Soare, Klaus I. a devenit o figură de comics, un comic Preşedinte-Lună, într-o ţară altfel cufundată-n tragedie. Graţie lui, lacrimile râsu-plânsului ei n-au şanse mari să sece.

Care e principiul pe baza căruia funcţionează preşedinţia lui Klaus Iohannis? Dar preşedintele? Există oare un principiu Klaus? Ba bine că nu. E un principiu compozit. Unul revelat de reacţia oficială a şefului statului, Klaus I. la moţiunea de cenzură care i-a dărâmat visul unei domnii netulburate, la cârma unui stat gestionat de yesmenii săi din PNL şi aplaudat în Europa şi în lume. Funcţia şi persoana par ambele alcătuite dintr-un amestec de ridicol, de inadecvare la realităţi, de mediocritate şi intransigenţă, asezonate cu aroganţă, autoritarism, superbie şi afectare. Ultimele sunt menite să-i acopere străduinţa de a rămâne tot mai furios şi agresiv încremenit în eroare.
În anii 60 făcea ravagii o deşteaptă carte despre ”Principiul lui Peter”. Ar putea face epocă de-acum şi ”principiul lui Klaus”, de vreme ce rezolvă elegant chestiunea doar aparent complicată privind modul în care şeful statului poate vârî ţara într-o criză chiar mai adâncă decât cea în care a propulsat-o tot el, mizând nătâng pe un premier perdant, docil faţă de stăpân, dar ranchiunos şi pizmaş faţă de egali, precum şi hain, turbulent şi ostil faţă de subalterni.

”Performanţele” unui preşedinte genial pentru liniştea cleptocrată

Cum a iscat criza, care agravează soarta unei Românii mai puternic lovite de pandemie şi de explozia preţurilor energetice decât alte ţări? Ca un adevărat ”geniu al Carpaţilor”. Refuzând, ca Nicolae Ceauşescu, să se blindeze cu sfetnici buni şi să asculte de sfaturi şi avertismente. Apoi a adâncit-o, tolerând şi patronând repetarea vexării de către premier a partenerilor din guvern şi coaliţie, prin repetate demiteri arbitrare, toate neghiob motivate, de miniştri competenţi.
Ca şi cum aceste isprăvi n-ar fi fost de-ajuns, Klaus Iohannis a continuat să-şi bată joc de electoratul său liberal şi de români în genere. Mai întâi şi-a manifestat faţă de ei un imperial dispreţ, pentru că a omis să-l cheme la ordine pe agitatul şi hiperactivul său premier, ori să-l încurajeze să accepte refacerea justiţiei distruse de cleptocraţia pesedisto-dragniotă.
Mai grav, i-a cerut ministrului justiţiei să renunţe la desfiinţarea SILJ, cerută de europeni, înainte ca protejatul său de la şefia guvernului să pedepsească nonconformismul lui Stelian Ion prin demiterea lui. Asta după ce luase o serie de nefericite hotărâri, de la demiterea Laurei Kövesi, ori numirea Georgianei Hosu la şefia DIICOT, la mizatul pe neaveniţi ca ministrul Predoiu, care zguduiseră din temelii, fiecare în parte şi toate împreună, lupta împotriva corupţiei şi eşafodajul justiţiei.
Apoi, pentru că i-a permis lui Cîţu să distrugă din interior PNL, acaparând puntea de comandă a singurului partid de centru-dreapta al ţării, în ciuda incompetenţei vădite ca politician ori şef de cabinet a celui care, incapabil să negocieze, adusese ţara şi guvernarea într-o criză de-o amploare depăşind-o pe a celor iscate cu regularitate de ceasornic de administraţiile pesediste.
În fine, Klaus Iohannis a pus bomboana pe colivă. A susţinut făţiş pirateria alegerii incorecte a lui Cîţu la congresul PNL. Ulterior, insensibil la durerile românilor murind cu zile în spitale, dar ipocrit, şi-a declarat propriul ”stat eşuat”, fără să-şi dea demisia, cum ar fi fost normal. A preferat, în schimb, să ia în primire un nemeritat premiu Carol cel Mare, în loc să viziteze familiile pacienţilor arşi în spitalul constănţean, spre a încerca să le aline suferinţa. Frapant a devenit, concomitent, aerul serios cu care, în toate aceste contraperformanţe evidente, îşi joacă, imperturbabil şi cu morgă, rolul afectat de ”om de stat” într-o comedie bufă basculând, pentru români, în tragedie.

După plată şi răsplată

Face parte însă din alcătuirea preşedintelui, cel orb la propriul pai, să vadă veşnic bârna din ochii altora. E probabil deci să-l fi surprins şi traumatizat şirul de efecte neplăcute ale deciziilor sale, şi prima notă de plată prezentată lui, marţi 5 octombrie, de partide. Care i-au debarcat premierul printr-o moţiune de cenzură adoptată cu un vot zdrobitor, mai covârşitor decât oricare altul din istoria moţiunilor. Net mai usturătoare s-ar putea să fie însă nota de plată pe care i-o prezintă poporul râzând în hohote de el. Şi cum a reacţionat preşedintele? Conform principiului lui Peter.
Care, spre a-l parafraza, susţine că birocraţiile tind să premieze buna purtare şi să facă de la un moment dat abstracţie de merite, avansând din inerţie inşi obedienţi spre posturi şi poziţii pentru care nu sunt competenţi. La Grivco s-a crezut că primarul de succes al Sibiului ar face o figură bună şi ca preşedinte. Mulţi s-au lăsat convinşi. Fiindcă Iohannis e neamţ şi nu puţini români, mefienţi ca ruşii faţă de ai lor, îi ţin minte pe dregătorii din Germania ca fiind regi buni. Lor li s-au adăugat cei care l-au ales de două ori, doar ca să împiedice accesul la şefia statului al unor dezastre calificate ca Ponta şi Dăncilă, negândindu-se că introduc la Cotroceni o catastrofă aproximativ egală.
O fi fost el un profesor bun, dar ca şef al statului a dat chix rău. A crezut pesemne, în narcisismul său, că poporul ar fi o clasă de şcoală de corecţie care trebuie urgent şi cumplit disciplinată.
O fi fost KWI un meditator de fizică acceptabil, dar la un simplu calcul de bază privind reacţiile USR şi ale altor partide la demersuri de-a dreptul demenţiale, efectuate la ordinele Cotroceniului, de Florin Cîţu, în răspăr şi cu bunul simţ, şi cu acordurile coaliţei, Iohannis a capotat jalnic. Căci ar fi ţinut de materia claselor primare să înţeleagă faptul elementar, că, după demiterea lui Stelian Ion, USR nu se va sinucide politic. Şi că, deci, nu va alege să rămână într-o toxică alianţă antireformistă cu un PNL şi un guvern ducându-se, vădit, şi unul şi altul, sub girul cuplului Iohannis-Cîţu, în cap.
O fi fost primarul Sibiului un edil admisibil. Dar ca preşedinte e dezastruos, chiar dacă s-a dovedit o dată util, când a avertizat împotriva ”elefantului” din camera în care urma să se adopte OUG 13.
Căci după ce a fost ani de zile absent din viaţa unei naţiuni obidite, reclus în interminabile vacanţe şi tăceri, când oamenii ar fi avut nevoie de orientare şi prezenţă, Iohannis a ales brusc să devină un preşedinte-jucător, fără să înţeleagă regulile jocului şi ale preşedinţiei, dar prefăcîndu-se că le-ar stăpâni impecabil, nu mai puţin decât ”frumosul sport al golfului”, care ”oferă multe satisfacţii”.
De vreme ce n-a anticipat lanţul de catastrofe pe care le-a declanşat, repetat şi potenţat frivol, din simpla ambiţie de a ţine cu dinţii de un neavenit, probabil penal, în orice caz incompetent, a cărui îndepărtare putea rezolva din capul locului orice criză, se pune a enşpea mia oară întrebarea ce fac consilierii de la Cotroceni? Îl sfătuiesc? Există? Sau mai degrabă au dispărut, disperaţi, aşa cum îmi şopteau cunoscători ai cestiunii, concitadini saşi ai preşedintelui, care-mi mărturiseau că principiul lui Klaus e ca Iohannis să fie şi să rămână, orice o fi şi o păţi, total opac şi rezistent la sfaturi bune.

Psihopatologie cotrocenistă şi perspectivele ei sumbre

Încât principiul lui Klaus e să reacţioneze inadecvat indiferent de situaţia în care se găseşte paltonul său. Ori pixul lui. Ori costumul său de chelner. Ori premiul Carol cel Mare. Reiese că nu e sfătuit de bine? Evident. Pentru că un consilier merituos ştie nu doar ce trebuie făcut, ci şi cum să se facă ascultat, convingând un şef mediocru, care, potrivit principiului lui Peter, şi-a atins nivelul de incompetenţă, să-i transpună sfatul, deşi bossul nu l-a înţeles. Problema e că principiul lui Klaus, corelat cu vanitatea sa hipertrofiată şi cu aroganţa sa nelimitată, nu-i permite lui Iohannis să se înconjoare decât de nulităţi cu pompa umflate, ca să nu-l eclipseze vreodată, cineva, cumva.
Ori să poată fi dezumflate lesnicios, cu o simplă înţepătură de ac. De aici încolo, trufia şi hybrisul încep să producă delir. Nu uimeşte deci divorţul de realitate al preşedintelui (sau al autorilor cuvântărilor prezidenţiale) afişat în discursul lunatic rostit după oficializarea prin moţiune de cenzură a debarcării premierului de suflet al lui Iohannis şi al cleptocraţiei.
Autorul alocuţiunii de după moţiune l-a pus pe preşedinte să zugrăvească în culori dintre cele mai sumbre situaţia pandemică şi economică a României, ca să aibă muniţie să tragă în USR. După care, în CRIZA cu majuscule de care a vorbit, prezidentul Grivco a găsit mult timp. Timp generos.
Un timp enorm, nu doar ca să repete ritos, accentuându-le cu subînţeles, cuvinte din familia lui ”matur, maturitate”, ci şi, pentru tot restul lung al acestei săptămâni, ca să-i ofere un binemeritat prilej de repaos. Unul, se înţelege, ”îngrijorat”, înainte ca săptămâna viitoare, ce ghinion, să ”se grăbească”, precum piloţii de Formula 1, s-o curme. Cum? Simplu. Printr-o onestă, mare şi harnică tergiversare. Ar urma să ”rezolve” criza, chemând partidele la consultări, în viitor (după maturizarea lor pas cu pas). Până artunci, s-ar impune o vacanţă. Un schi, ceva. Vreun premiu Carol, danke Aachen.
Frumoase perspective ţara are. Frumoase şi pastelate culori va avea şi criza, cu un guvern minoritar, de vreme ce principiul lui Klaus nici în vremuri mai bune nu admitea ca semeţul mediocru Iohannis să asculte de sfaturi bune sau, dacă nu de consilieri, măcar de poporul care varsă lacrimi.
Sigur, ţine în bună măsură doar de pixul şi de sceptrul prezidenţial, dacă-l retrage în fine din cursă pe cataclismicul Cîţu şi reface, spre bucuria românilor, coaliţia de centru-dreapta cu un premier responsabil la butoanele ei. Ori dacă pedepseşte în continuare, sadic, clasa, cu o guvernare minoritară, la mila PSD, lăsînd liberalismul şi ţara să-şi continue zborul în picaj spre hău.
E atât de rău? Este. Căci principiul lui Klaus, de a nu-şi corecta nici în buza prăpastiei greşeala, e crunt. Şi inflexibil. Să-i fie oare, de trebuinţă, vreo suspendare? Chiar aşa pare. În răstimp, naţiunea ştie din vremi ceauşiste cum să reacţioneze într-un astfel de caz. Prin haz de necaz.

Petre M. Iancu, Deutsche Welle 8 - octombrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg