Poezia n-are treabă cu minimalismul. Nici cu feminismul. Urăște, profund, corectitudinea politică. Așa cum urăște și incorectitudinea. Se pisuar peste filmele de la NETFLEOȘC. ÎȘI RÂDE, CU GURA PÂNĂ LA URECHI, DE MAXIMALISM. se defec(t)hează peste doctrimele estetice. Toate. Citește, deopotrivă, MATEI HUTOPILĂ(unul dintre preferații mei) și SIMONA SIGARTĂU. CE DETESTĂ pOEZIA? LINGĂII. SUBMEDIOCRI. Ăi de se pun în fruntea breslei, fiind total submediocri. Ălora care le curg mucii după blagosloveli, fără să le merite. Cei care se strecoară în juriile premiilor literare, închipuindu-și că merită dintotdeauna să fie acolo, chiar și după moarte. Parodiști de rahat, care parodiază însăși viața lor. Cei care cred că există epoci literare. Și curente. Le teoretizează. Nu există decât autori. Poeți. Prozatori. De asta, Alex. Ștefănescu va fi cel mai prizat autor critic. Fiindcă a intuit că istoria literaturii nu e formată din idei. Fac ceva peste idei. Nu există. Istoria literaturii nu poate fi teoretizantă. Ea este o istorie de autori. Ei fac istoria literaturii. Istoria critică e o tâmpenie crasă. Numai autorii rămân.
6 - august - 2026
