http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 28.03.2024

Violenţa în general, dar mai ales violenţa în rândul copiilor îngrijorează pe toată lumea. Dar aproape toată lumea nu face nimic pentru a înlătura cauzele.
În România, 1 din 4 cupluri divorţează, raport care nu a crescut în ultimii ani, dar care este relevant prin faptul că înregistrăm de la un an la altul un număr tot mai mic de căsătorii. Cauzele sunt multiple, însă cele mai frecvente ţin de violenţa domestică, fizică sau verbală. Prioritatea profesiei în dauna vieţii de familie generează conflicte, frustrări, complexe, care se traduc şi acestea în zona violenţei.
Alcoolismul în creştere face victime atât în rândul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor. Bărbaţii alcoolici sunt însă priviţi cu mai multă indulgenţă, uneori chiar cu înţelegere, faţă de femeile dependente de alcool. Iată un exemplu de discriminare ca rod al misoginismului. Violenţa manifestată în urma consumului de alcool face victime de ambele părţi, însă considerabil mai multe în rândul femeilor. Memoria faptelor este o constantă de netăgăduit. Studiile arată că femeile recurg la alcool de cele mai multe ori din cauza singurătăţii, a depresiilor sau a altor boli psihice, pe când bărbaţii devin alcoolici în urma presiunii sociale căreia nu-i pot face faţă. Şi atunci abandonează lupta de zi cu zi, mai exact se abandonează pe ei.
Cazuri de comportament violent al profesorilor faţă de elevi, mai ales faţă de elevii „cu probleme“, apar frecvent în mass-media. E vorba de agresiunile ştiute, care nu pot fi muşamalizate la nivelul şcolii. Părinţii, mulţi dintre ei, nu reclamă astfel de abuzuri, temându-se că profesorii împricinaţi se vor răzbuna pe copii. Colaborarea dintre părinţi şi cadrele didactice e departe de a fi una funcţională. De acest handicap suferă desigur elevii, care se simt abandonaţi atât de familie cât şi de profesori atunci când violenţa se revarsă liberă în sala de clasă. Profesorul spune: „La mine nota 8 e maximă, să nu vă aşteptaţi la mai mult, chiar dacă ştiţi la perfecţie“. Sau: „Te las repetent, vei ajunge un derbedeu şi vei înfunda puşcăria“.
Sunt cazuri izolate, dar nici măcar un singur copil nu merită să-i fie frică să meargă la şcoală din cauza ameninţărilor. De ce nu avem un învăţământ formativ? Nu doar din cauza programelor şcolare uzate, ci şi din cauza multor cadre didactice care practică violenţa ca picătura chinezească. Educaţia fără suflet este un tăvălug care calcă implacabil peste sensibilitatea vârstei copilăriei.

Când paharul se umple, fiinţa firavă devine agresivă

Toate cele de mai sus sunt rădăcinile violenţelor din şcoli, la care se dedau elevii de toate vârstele. Zeci de mii de cazuri în fiecare an sunt raportate de instituţiile abilitate, în marea lor majoritate fiind vorba de violenţe verbale. Nu lipsesc însă nici bătăile în curtea şcolii, la care iau parte de multe ori şi fetele. Sentimentul de gelozie se exprimă precoce cu pumnii. În ciclul liceal au apărut găştile de cartier. În aceste cazuri reglările de conturi se fac cel mai adesea prin agresiuni fizice.
Copiii se simt tot mai singuri şi neprotejaţi în familie. Pedepsele pe care le primesc acasă sub imperativul „bătaia e ruptă din rai“ le amplifică sensibilitatea şi singurătatea. Când paharul se umple, fiinţa firavă devine agresivă. Şi unde se poate descărca decât la şcoală. În genere, pe colegii care sunt altfel, pe romi sau pe copiii cu dizabilităţi. Discriminarea, de orice fel, este una dintre formele cele mai grave ale violenţei, de regulă învăţată acasă.
În România există puţine studii care să releve cauzele hărţuirii şi violenţei în mediul şcolar. O lege votată anul trecut prevede ca, începând cu anul şcolar 2021-2022, unui post de consilier şcolar din cabinetele de asistenţă psihopedagogică să-i fie alocat un număr de minimum 600 de elevi, mai puţini decât până acum. Avem, aşadar, câteva mii de psihologi care, în mod normal, ar putea pune la dispoziţia Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare o cazuistică uriaşă în ceea ce priveşte copiii cu probleme de comportament. Ne lovim însă, şi aici, de preconcepţia părinţilor cum că a merge la psiholog e ruşinos, că elevii şi-ar bate joc de copilul lor. „Handicapatule“ este insulta cea mai frecventă care circulă în clase şi pe coridoarele şcolilor.
Mulţi copii ai căror părinţi lucrează în străinătate, lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude, ajung să treacă de la stările de singurătate, nesiguranţă, lipsa afectivităţii la agresiuni în perimetrul şcolii sau în afara acestuia. Încep să consume alcool şi droguri, unii dintre ei abandonează şcoala, cei de la sate fug în oraşe, devenind victime sigure ale infractorilor care îi racolează şi îi folosesc la furturi, jafuri, bătăi între găşti.
Abandonul, de regulă de către tată, al copilului în urma divorţului părinţilor îl face pe acesta să vadă în căsătorie un eşec garantat. Sunt nenumărate cazuri de tineri care refuză cu obstinaţie căsătoria de teama eşecului pe care l-au trăit părinţii.
Violenţa în general, dar mai ales violenţa în rândul copiilor îngrijorează pe toată lumea. Dar aproape toată lumea nu face nimic pentru a înlătura cauzele. În absenţa instituţiei comunităţii şi empatiei, mersul de unul singur nu duce nicăieri. Frazeologia solidarităţii, toleranţei, altruismului ne face de multe ori mai vizibili în ochii celuilalt. Dar nu şi mai buni.

George Arun, Deutsche Welle 4 - iunie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...