logoImpact EST nr. 849 - 25.11.2020
logo

logo

Ca să tragem o concluzie asupra festivalului organizat de Ziua Dunării, haideţi să vedem cât s-a cheltuit exact, pe ce anume şi care sunt aşteptările. Cum până la festivalul de anul viitor se vor putea vedea şi efecte, decizia continuării unor asemenea iniţiative se va putea lua în cunoştinţă de cauză.

Din start, specificăm că toate sumele pe care le vom înşira sunt pe bază de estimări, urmând ca eventualele precizări şi corecţii să fie făcute de cei răspunzători de efectuarea lor, dacă vor dori. Noi îi aşteptăm cu mare interes. Deocamdată, să vedem cum s-a organizat totul, dacă măcar s-au respectat regulile, inclusiv alea de bun-simţ.

 

Premizele agramate ale distracţiei

„Prin organizarea unor evenimente culturale, cu caracter repetitiv (în fiecare an, aceeaşi perioadă), datorită numeroaselor unităţi de cazare, a cadrului natural al Dunarii şi al infrastructurii de care dispune Municipiul Galaţi, se poate creea o atracţie turistică importantă a Muninicipiului Galaţi din punct de vedere turistic şi cultural, ceea ce ar avea ca şi consecinţă directa dezvoltarea economică a oraşului, crearea de noi locuri de muncă şi, implicit creşterea încasărilor la bugetul local” se arată în Caietul de sarcini emis pentru achiziţionarea serviciilor de organizare a evenimentului. Facem precizarea că greşelile de acordare a articolului posesiv, conjugarea defectuoasă a lui a crea, folosirea rudimentară a locuţiunii conjuncţionale ca şi în loc de drept, exprimarea pleonastică, virgula în plus şi cele lipsă, dar şi exagerarea în privinţa logisticii de turism gălăţene (numeroase…) sunt opera persoanei/-lor care s-au ocupat de achiziţia acestor evenimente culturale.

 

Cursul de schimb mai tare ca negocierea

Se porneştede la premiza că prin giumbuşlucuri, concerte şi artificii, atragem atenţia asupra oraşului, vin investitorii şi se creează locuri de muncă . Cum toate au un preţ, acesta este fixat fără echivoc din debutul caietului de sarcini: „Valoarea achizitiei: 803.466 lei, fara TVA, echivalentul a 180.000 euro ( la cursul mediu BNR pe luna aprilie 2014 de 4,4637 lei/euro)”

Această formulare arată că directorul său de Servicii Publice al Primăriei, Silviu Bacalum, nu a făcut o estimare cumulată, la preţuri exprimate în lei, a serviciilor ce urmau a fi achiziţionate preponderent de pe piaţa românească. Pur şi simplu a pus la bătaie un buget rotund, de 180 de mii de euro, indiferent la ce curs s-ar fi aflat moneda naţională ulterior.

Apropo, conform BNR, cursul pe luna aprilie a fost altul: 4,4620 lei/euro. Ulterior, acesta s-a apreciat la 4,4245 lei/euro în luna mai, când s-a desfăşurat pretinsa licitaţie a festivalului, ajungând la un minim istoric de 4,3951 lei/euro pe iunie, luna în care efectiv s-au prestat serviciile.

Interesant este că diferenţa dintre cursul pe iunie al BNR şi cel pe aprilie al lui Bacalum este de 12.348 lei, iar Primăria a obţinut – în urma negocierii cu singura firmă ofertantă – doar 603 lei reducere faţă de estimarea din Caietul de sarcini…

 

Licitaţie sau dedicaţie?

Toate neajunsurile de mai sus vin în contextul în care, conform fişei de achiziţie dar şi anunţului publicat pe 17 iunie, licitaţia este menţionată ca DESCHISĂ. Atunci unde este anunţul de participare? Că noi nu l-am găsit dar poate ni-l arată domnul Bacalum…

Să ne înţelegem bine: documentaţia pentru pretinsa licitaţie pare a fi alcătuită în mare grabă. Şi pare a fi şi cu dedicaţie. Iată un detaliu între cerinţele acesteia referitor la standardele de calitate: „Certificat ISO – 9001 sau echivalent privind managementul calităţii în domeniul serviciilor de pază.”

Ce are a face asta cu organizarea de evenimente? Chiar am vrea să vedem o copie după un asemenea certificat depus de firma câştigătoare. Şi ştiţi de ce? Fiindcă paza a fost asigurată de cu totul altă firmă, respectiv WBC, pe banii Primăriei, adică ai noştri.

Noi avem convingerea că, dacă se intenţiona cheltuirea banului public după toate regulile în vigoare, se cerea votul consilierilor pentru sumele, în totalitate, disponibilizate de la bugetul local. Ceea ce nu s-a făcut, consilierii nefiind consultaţi. Mai mult, fiind vorba de o sumă consistentă, ca de exemplu salariul primarului pe 10 ani, se făcea totul transparent, începţnd de la publicitatea licitaţiei şi până la defalcarea costurilor pe fiecare reper achiziţionat în parte. Nici asta nu s-a făcut.

Nu-i nimic; în episodul următor vom trece la capitolul Devize şi vom defalca cheltuiala cu argumente. Iar nouă ne-a dat că puţin peste 50% din sumă s-ar justifica… Dar poate fi considerată o părere subiectivă. De aceea, suntem deschişi la o reacţie oficială oricând.

Made in Galaţi adică Mihai ANGHELUŢĂ 11 - iulie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...