logoImpact EST nr. 845 - 30.10.2020

harta-2030Suntem în posesia unor documente care vor fi dezbătute şi votate săptămânile acestea în Senatul României. Ele atestă că Galaţiul nu este izolat, ocolit, ieşit din hartă, ci că el devine nod al unor drumuri expres, care ies în autostrăzi. Documentul în cauză are denumirea generică de Master Planul General de Transport (MPGT) şi se vrea a fi un document strategic integrat care va sta la baza planificării investiţiilor în transporturi pentru perioada 2014-2030. El va deveni unul OBLIGATORIU, altfel nu vor putea fi accesate fondurile structurale aferente perioadei 2014-2020. MPGT a fost gândit şi lansat în dezbatere publică pentru realizarea unui sistem de transport eficient, durabil, flexibil, sigur, echilibrat între modurile de transport, în armonie cu mediul şi în conectivitate cu reţelele transeuropene de transport.

În setul de documente pus la dispoziţia noastră de către un senator al României, avem şi o hartă, care va fi mai uşor de citit pe ediţia on line, nu în ediţia printată, la care nu folosim culoare. La capitolul „Drumuri expres”, punctul 5, este prevăzută investiţia în „Drum expres Bacău-Focşani-Brăila-Galaţi-Giurgiuleşti”, cu o lungime de 213 km şi un cost estimat, fără TVA, de 1,024 milioane de euro. Un alt drum expres ne scoate din Galaţi prin Brăila spre Buzău şi Ploieşti şi ne înţeapă în autostrada Bucureşti-Braşov. Tot prin drum expres vom ieşi prin Brăila (este prevăzut şi podul) spre Măcin, Tulcea, Babadag, Constanţa, Varna, iar printr-un drum trans regio vom putea ieşi spre Slobozia în Autostrada Soarelui, spre destinaţiile dorite. Planşele şi hărţile arată excelent, mai ales că în perioada precizată vor fi construite şi 656 de kilometri de autostrăzi, cu un cost estimat, fără TVA, în valoare de 6589 de milioane de euro… Iar eu pot să cred în aceste proiecte numai dacă UE este interesată să bage bani în ele, pentru a-şi crea noi pieţe de desfacere, dincolo de România, Ucraina fiind un adevărat burete uscat.

Grig Ionescu 13 - februarie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

PSD va impune vicepr

Vă informăm că luni, 2 noiembrie 2020, cu începere de ...

Info - reciclare ECO

Primăria municipiului Galați anunță că săptămâna viitoare va da startul ...

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...