Sentimentul de vinovăție este o realitate frecventă pentru părinții și specialiștii care lucrează cu elevi atipici (CES). Mulți se întreabă dacă fac suficient, dacă iau deciziile corecte sau dacă reușesc să creeze un mediu potrivit pentru dezvoltarea copilului. Vina poate deveni copleșitoare, însă este important să ne amintim că nicio persoană nu este perfectă, iar ceea ce contează cel mai mult este implicarea constantă și dorința de a evolua alături de copil.
- Acceptarea realității și a imperfecțiunii
Este natural să ne dorim a fi cei mai buni părinți sau profesioniști pentru copil, dar realitatea este că perfecțiunea nu există. Fiecare copil are nevoi diferite, iar metodele care funcționează pentru unii pot să nu fie eficiente pentru alții.
- În loc să ne concentrăm pe ceea ce nu facem bine, să ne gândim la ceea ce reușim să oferim copilului.
- Să ne permitem să greșim și să învățăm din greșeli, fără a ne judeca prea aspru.
- Să înțelegem că iubirea, sprijinul și răbdarea sunt mai importante decât perfecțiunea.
👉 Exemplu: Un părinte care se simte vinovat pentru că nu poate oferi terapii scumpe copilului său, poate alege să creeze un mediu de învățare acasă, bazat pe răbdare și înțelegere, ceea ce este la fel de valoros.
- Educație continuă, dar fără presiune
Învățarea despre nevoile copilului este importantă, dar nu trebuie să devină o sursă de stres. De multe ori, părinții și specialiștii simt că trebuie să știe „totul” pentru a putea ajuta copilul. Acest lucru este imposibil, iar procesul de învățare este continuu.
- Informațiile trebuie filtrate – nu tot ce citim sau auzim se aplică în cazul fiecărui copil.
- Este mai important să învățăm pas cu pas și să aplicăm ceea ce funcționează în realitate.
- Trebuie să evităm suprasolicitarea mentală prin consum excesiv de informații, care poate duce la anxietate.
👉 Exemplu: Un specialist care lucrează cu elevi CES nu trebuie să cunoască toate metodele existente, ci să fie deschis la adaptare și învățare din experiențele practice.
- Concentrarea pe progres, nu pe perfecțiune
Când lucrăm cu un copil cu CES, orice progres contează, oricât de mic ar fi. Este ușor să ne comparăm cu alte familii sau alte cadre didactice și să simțim că nu facem suficient, dar fiecare copil are ritmul său.
- În loc să ne concentrăm pe ceea ce lipsește, putem sărbătorim fiecare mic pas înainte.
- Progresul nu trebuie măsurat doar în realizări academice, ci și în autonomie, în interacțiuni sociale și în dezvoltarea emoțională.
- Compararea cu alții nu este benefică, pentru că fiecare copil are propriile sale provocări.
👉 Exemplu: Un părinte care se simte vinovat deoarece nu îl poate ajuta pe propriul copil să vorbească, poate sărbători faptul că acesta reușește să comunice prin gesturi sau sunete, ceea ce este deja un progres.
- Crearea unui sistem de sprijin
A încerca să faci totul singur poate duce la epuizare și la creșterea sentimentului de vinovăție. Sprijinul din partea altor părinți, specialiști și comunități este esențial.
- Există grupuri de suport pentru părinți și specialiști unde pot împărtăși experiențe și soluții.
- Nu trebuie să ne fie rușine să cerem ajutor – fie că e vorba de rude, prieteni sau profesioniști din domeniul educației speciale.
- Un specialist care lucrează cu elevi CES poate colabora și cu alți colegi, fără presiunea că trebuie să găsească singur toate soluțiile.
👉 Exemplu: Un părinte care simte că nu știe cum să gestioneze crizele emoționale ale copilului poate găsi ajutor într-un grup de părinți care trec prin situații similare.
- Practicarea auto-compasiunii
Vinovăția apare adesea pentru că suntem prea critici cu noi înșine. Este esențial să învățăm să ne tratăm cu blândețe și înțelegere.
- Înlocuirea gândurilor negative cu afirmații pozitive:
- „Fac tot ce pot în acest moment.”
- „Nu trebuie să fiu perfect, trebuie doar să fiu prezent.”
- „Greșelile sunt oportunități de învățare.”
- Îngrijirea personală este importantă – un părinte sau un specialist epuizat nu poate fi de ajutor copilului.
👉 Exemplu: În loc să se critice că nu a avut răbdare cu copilul într-o zi dificilă, un părinte poate reflecta asupra a ceea ce poate îmbunătăți și să își acorde permisiunea de a mai și greși.
- Recunoașterea emoțiilor copilului
Uneori, părinții și specialiștii se simt vinovați pentru că nu pot „repara” dificultățile copilului. Dar cel mai important este să validăm emoțiile copilului și să îi fim alături.
- Copilul are nevoie să știe că este acceptat așa cum este.
- Uneori, este mai important să ascultăm și să fim prezenți decât să oferim soluții rapide.
- Conectarea emoțională este mai valoroasă decât orice tehnică educațională.
👉 Exemplu: Dacă un copil se simte frustrat că nu poate face o activitate la fel ca ceilalți, în loc să minimalizăm problema („Nu contează”), putem spune: „Știu că este greu și te înțeleg. Sunt aici să te ajut.”
Vinovăția este o emoție naturală, dar nu trebuie să ne definească. Acceptarea imperfecțiunii, sprijinul comunității, progresul constant și auto-compasiunea ne ajută să devenim părinți și specialiști mai buni. Copiii cu CES au nevoie de răbdare, iubire și încredere,
💡 Cel mai important mesaj? Faci deja mai mult decât crezi și copilul tău are nevoie de tine așa cum ești!
Vă rugăm să ne scrieți problemele cu care vă confruntati pe adresa de mail danielaagafitei57@gmail.com.
Coach și Trainer în analiză comportamentală Maxwell DISC / Terapeut Tomatis,
Prof. Agafiței Daniela
