Iată că se împlineşte o lună de când Vladimir a beut mai multă vodkă decât prevede legea şi a dat cu bombardeaua prin Ukraina. În Românica deja a început distribuirea pastilelor cu iod pentru un eventual atac nuclear. Dar gălăţenii nu ştiu pe unde să se ascundă dacă începe să sune sirena.
Păi cine să ne informeze? Primăria sau Emil Chiriţă – şeful biroului Apărare şi Protecţie Civilă? Exclus.
Îl tot caut de vreo două săptămâni şi agentul 00 şi ceva – nenea ăla ce păzeşte intrarea în primărie – îmi spune că ba e la prefectură, ba la refugiaţi.
Reuşesc să-l găsesc luni, vorbesc cu el că vreau să fotografiez singurul spaţiu amenajat de la blocul BR2 şi eventual adăpostul de la primărie şi el e de acord, da’ mai bine mâine. Bineînţeles că mâine a devenit MUINE şi nu a mai răspuns la telefon.
Am vorbit chiar şi cu Tudor, Tudor al nostru de la biroul de presă al primăriei. Tot MUINE a spus să-l sun. Toţi cei 3, 4 sau câţi or fi pe la biroul de presă al primăriei au învăţat incredibil de bine două cuvinte: „nu ştiu”. Ba băieţi, voi chiar sunteţi plătiţi să nu ştiţi?
Dacă la primărie am fost tratat cu MUINE, am spus că măcar la Administraţia Pieţelor să am noroc să văz adăpostul din Piaţa Centrală. Greşit. Nu vă sfătuiesc să căutaţi lunea directori bugetari. Sunt atât de mulţi, încât directoresc prin rotaţie.
Lunea aceasta a fost rândul elegantului director Costel Gafton să vină la scârbiciu. Am vorbit rapid, două minute din picioare şi am aflat că de acel adăpost se ocupă un alt director, Dumitru Poalelungi, care e liber, fiind luni, şi lunea e greu că e după duminică.
Credeţi că marţi am rezolvat problema cu directorul Poalelungi? Sigur că nu. Până pe la 12 abia s-a dezmeticit din uikendul prelungit. În sfârşit am aflat că de fapt cheia de la adăpostul cu pricina e la Iulian Brăiescu – inginer coordonator serviciu investiţii, da’ e în concediu. Până când? Până vrea muşchiul lui pentru că şefu, adică Poalelungi, a spus că vine tocmai săptămâna viitoare, dar colegii de birou au spus că cică vine mâine (miercuri). Din această poveste nici nu ştiu cine minte sau cine mănâncă rahat, dar colega lui Iulică a notat numărul meu de telefon urmând să mă sune negreşit când va voi să vină la serviciu.
Până se hotărăşte Iulică să vină la serviciu cu cheia de la refugiul antiaerian poate-i vine mintea la cap rusului şi nu încurcă butoanele.
Orice articol ar trebui însoţit şi de o poză. Pentru că nu am reuşit să fac vreo una cu borcanele de murături (din subsolul primăriei) ale jupânului Pucheanu voi posta una cu nişte ardei iuţi care costă 10 lei kg – în supermarket – şi sunt vânduţi cu un leu bucata pe tarabele din Piaţa Centrală, cu acordul directorilor A.P.Galaţi. (Elegantul director Gafton a spus că doar Consiliul Concurenţei poate rezolva problema preţului la ardei iuţi).