http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 29.03.2024

În lucrarea „Du contrat social; ou Principes du droit politique”, scrisă în plină epocă iluministă, la 1762, Jean-Jacques Rousseau propune ca societăţile moderne să fie organizate având la bază un „contract social”, adică o înţelegere formală între toţi membrii unei comunităţi, care să aibă la bază un set de valori comune, definit ca „interes general” (volonté générale); fiecare cetăţean va avea, aşadar, aceleaşi drepturi, libertăţi şi îndatoriri.
Ca orice organizaţie, Uniunea Europeană a avut la bază un contract social, atâta timp cât a fost o uniune economică; o piaţă liberă şi unică era „interesul general”. Atunci când a încercat să se transforme într-o uniune politică, Uniunea Europeană şi-a scris un nou „contract social”, dar şi-a pierdut „interesul general”, ba chiar i-a inversat sensul.
De la extinderea sa spre Sud (anii 80) şi spre Est (2004) până la criza din 2007-2013, Uniunea a funcţionat după următorul principiu: noi (ţările estice şi sudice, mai sărace) ne cedam piaţa firmelor bogate şi puternice din Vest şi Centru, acceptam să plătim aceleaşi preţuri, deşi avem salarii mai mici şi cedam şi o parte semnificativă din forţa de muncă, dar, în schimb, voi (ţările vestice, nordice şi centrale) ne ajutaţi cu bani pentru a ne construi infrastructura şi pentru a produce alimente ieftine pentru întregul continent. Mai simplu spus, Sudul şi Estul acceptă să îşi închidă bună parte din industria necompetitivă şi să îşi pună cetăţenii să plătească gazul, apa şi electricitatea la fel de scump ca nemţii sau suedezii, dar primeau sute de miliarde de euro ca subvenţii agricole şi pentru construcţia de autostrăzi şi căi ferate. Interesul general era construcţia celei mai mari şi mai echilibrate pieţe interne de pe planetă, prin reducerea treptată a decalajelor de dezvoltare.
Ei bine, pentru asta, Uniunea Europeană avea la dispoziţie bugete uriaşe, care au atins vârful absolut în cadrul financiar multianual (multiannual financial framework – MFF) 2007-2013, atunci când s-au acceptat pentru asta alocări de 994 miliarde de euro (1,12% din valoarea venitului naţional brut agregat al tuturor statelor membre). A fost atunci un festival al „fondurilor europene”, cu care spaniolii, grecii, ungurii, polonezii şi cehii şi-au construit peste 15.000 km de autostradă, aproape 5.000 km de cale ferată modernă (inclusiv de mare viteză). Linia coastei de pe superba Costa del Sol a primit trei autostrăzi, la distanţe de doar câţiva kilometri una de alta, în centrul Spaniei s-a făcut un aeroport uriaş, nefolosit nici astăzi, iar teritoriul muntos al Greciei s-a umplut de autostrăzi spectaculoase, cu tunele uriaşe şi viaducte care îţi taie respiraţia. Noi şi bulgarii, fiind cei mai tineri şi cei mai săraci membri ai Uniunii, am primit alocări aproape la jumătate faţă de celelalte state estice şi nici n-am prea făcut mare brânză cu ele, vreo 250 km de autostradă şi câteva conducte de alimentări cu apă; restul miliardelor de la UE, bani de buzunar pentru şmecherii abonaţi la contractele publice…
Odată ce a apărut criza, începută în 2007 în America şi resimţită în Europa abia prin 2009, s-a dus pe apa sâmbetei toata efuziunea cheltuitoare, iar severii nemţi, chibzuiţii nordici şi zgârciţii olandezi au descoperit brusc că nu prea le mai place să plătească pentru pensiile grecilor sau pentru conductele de apă din România. Brusc, bogaţii Europei au schimbat foaia: au transformat piaţa unică într-o uniune politică şi au uitat de solidaritate. În fond, prea multă empatie cu esticii ăştia nebărbieriţi şi corupţi strică!
Şi au început să fie din ce în ce mai parcimonioşi. În exerciţiul 2014-2020, în noul cadru financiar multianual, s-a diminuat bugetul Uniunii cu 40 de miliarde de euro, adică a scăzut la doar 1% din valoarea totală a veniturilor naţionale brute:

Şi ce să vezi? Fondurile de coeziune (cele destinate infrastructurii mari) au scăzut cu 8,4%, iar cele destinate politicii agricole comune (subvenţiile la hectar, adică) au scăzut cu peste 11%. Touché, dragi români şi fraţi din Estul Europei. Germanii, scandinavii, olandezii şi austriecii au început să nu prea mai creadă în solidaritate. Tocmai când începea să ne placă Uniunea asta…
Acum, un amănunt uitat de toţi e acela că noi, aici, am acceptat să închidem petrochimia, să desfiinţăm toate pieţele, alimentarele şi aprozarele, pentru a face loc supermarketurilor, am acceptat să ne lipsim de companiile de gaze şi de electricitate şi să plătim facturi mai scumpe decât austriecii, am cedat şi companiile de apă, am livrat 4.000.000 de oameni pentru piaţa muncii din Vest, ne-am ales cu deficite comerciale înspăimântătoare şi totul pentru un singur scop: salvatoarele fonduri europene, începutul şi sfârşitul oricărui discurs politic de pe-aici.
A, am uitat să spun că suntem într-adevăr cam corupţi dar, să avem un pic rezon: cine ne-a corupt, cum am ajuns aşa corupţi? Da, politicienii noştri s-au umplut de palate şi amante, dar de unde au luat banii? Cumva de la buticarii şi negustorii din pieţe sau de la supermarket-urile care primeau cele mai bune terenuri din oraş şi cele mai permisive autorizaţii de construcţii? Cumva de la sărmanii vânzători de gogoşi sau de la indianul Mittal, care a primit pe gratis o fabrică de câteva miliarde şi căruia tot statul român i-a plătit şi lucrătorii concediaţi? Cumva de la săpătorii de şanţuri români sau de la marii constructori austrieci, francezi sau italieni? Cumva de la doctorii care luau 1.000 de lei pentru o operaţie pe cord deschis sau de la OMV, care a avut voie să distrugă 3% din PIB-ul ţării? Auziţi, prea-cinstiţilor scandinavi, de afacerea EADS sau de Microsoft ce spuneţi? Dar de cel mai scump contract de mentenanţă din lume, semnat de Alstom cu metroul bucureştean aţi uitat?
Păi, ia hai să vedem ce-am primit şi ce-am dat, nu vreţi? Cum arată un sumar al celor 13 ani de Uniune Europeana pentru tara noastră?
România a primit 54,43 miliarde de euro de la Comisia Europeană şi a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 18,91 miliarde de euro, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 noiembrie 2019, conform balanţei publicate de Ministerul Finanţelor. Astfel, în cei 13 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, România are un sold pozitiv de 35,52 miliarde de euro, fonduri europene primite de ţara noastră, peste banii cu care am contribuit noi la bugetul UE.
Cele 54 de miliarde de euro le-am primit astfel: 2,75 miliarde de euro, fonduri din programele de pre-aderare (PHARE, ISPA), dar care au intrat în România începând cu anul 2007, fondurile perioadei de programare 2007-2013: peste 33,92 miliarde de euro şi din perioada de programare în curs, 2014-2020, peste 17,75 miliarde de euro (peste 6,62 miliarde de euro au venit din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, adică plăţile directe la hectar, aproape 1 miliard de euro vin din alte fonduri, în perioada de programare 2014-2020. Aici intra fonduri cum ar fi cele din care se asigura alimente pentru persoanele cu posibilităţi materiale foarte reduse, aproximativ 11 miliarde de euro din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI), gestionate de autorităţile de management din cadrul a 3 ministere-cheie: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, precum şi Ministerul Agriculturii).
Am mai primit cam 70 de miliarde de euro, din totalul de 81 de miliarde euro, investiţii străine directe din statele membre ale Uniunii (până în 2019 – sursa: https://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=32572&idInfoClass=9403)

Am pierdut, în primul rând, peste 4 milioane de locuitori, 18% din populaţie. Cam o treime din forţa de muncă.
Comerţul exterior cu statele UE? Şi aici se pare că pierdem, de la an la an mai mult:

Sursa: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/comert_ext/a19/ce12r19.xls

În 2016 am avut un deficit de 40 de miliarde de lei, în 2017 de 44 miliarde de lei, pentru ca anul trecut să ajungem la 55 miliarde de lei (11,5 miliarde de euro, peste 5% din PIB). În total, din 2007 am acumulat un deficit pe comerţul cu bunuri de peste 90 de miliarde de euro.
Sintagma „liberalizarea preţurilor” ne va mări numai anul acesta preţul plătit la gaze cu vreo 20%; o situaţie similară găsim şi la energie electrică. Odată cu negocierea aderării la UE, România şi-a „re-dimensionat” prin extincţie, sectoare economice întregi, precum siderurgia şi petrochimia. Se numea restructurare. Pentru a intra în Uniune am cedat compania naţională de petrol unei firme austriece rivale, care a demolat fizic una din rafinării plus combinatul de la Işalniţa; aceeaşi firmă a primit, fără licitaţie, un zăcământ de gaz natural de câteva sute de miliarde de metri cubi în Marea Neagră şi zăcăminte similare în subsolul patriei, contra unor redevenţe mai mult simbolice…
Dar poate vreţi să ne uitam un pic la topul primelor firme din ţară în anul 2018:

Sursa:http://img.go.coface.com/Web/COFACE/%7B6b1f3c2f-3907-4523-84c9-c5cbaa1761c1%7D_Coface_CEE_Top_500_Ranking_2019_FINAL.pdf
Nu mai puţin de 3 supermarket-uri. Toate din Uniune. În total, cifra de afaceri a supermarket-urilor care au înăbuşit total comerţul tradiţional local a depăşit 10 miliarde de euro pe an, cu peste 2 miliarde de euro deficit la importurile de alimente. Da, cumpărăm cartofi din Grecia, ceapă din Franţa, carne din Polonia sau Ungaria.
Poate ne aducem aminte cum arăta topul celor mai mari companii din ţară în 2008, înainte de aderare:

Sursa:https://www.scribd.com/doc/229227382/Top-Top-100-Companii-Romanesti-Dupa-Cifra-de-Afaceri-1
S-au dus Sidex-ul plus o rafinărie plus un operator de telefonie şi au apărut încă două supermarket-uri (în 2008 era doar unul în top)…
Şi acum, acum a venit dezastrul. Tocmai când trebuia să se facă bugetul multianual pentru perioada 2021-2027. Ei, na, tocmai acum au uitat toţi de interesul general. Britanicii au părăsit această Uniune ingrată şi au lăsat un gol de 75 de miliarde de euro în bugetul multianual pentru următorii 7 ani.
Prin mai 2018, Comisia Europeană propune un buget pe 7 ani generos, cu alocări de 1,11 % din totalul veniturilor naţionale brute. Deja nori negri se arătau la orizont: fondurile de coeziune propuse erau cu 10% mai mici decât în actualul cadru multianual, iar cele destinate subvenţiilor la hectar se doreau scăzute cu 15%. Ca nebunia să fie totală, parcimonioşii din Scandinavia şi din centrul Europei se gândeau să cheltuie 1,4 miliarde de euro pentru un Fond European de Globalizare (!?). Păi ce-ar fi să începeţi globalizarea asta cu România şi Bulgaria?
Prin noiembrie 2018, cu un an înainte de finalul mandatului, euro-parlamentarii şi-au adus aminte de interesul general şi au propus un buget de 1,3% din totalul veniturilor naţionale brute. Demagogie sau bune intenţii, nu vom şti ce anume a cauzat acest acces brusc de generozitate. Noii europarlamentari, aleşi în mai 2019, rămân şi ei la fel de generoşi şi propun acelaşi buget ca vechiul Parlament. Şi-acum intră în scenă adevăraţii jucători, statele naţionale, care decid ca preşedinţia finlandeză a Consiliului UE să propună în decembrie 2019 un buget de 1.087 miliarde de euro, adică 1,07% din totalul veniturilor naţionale brute (VNB).
(Sursa: https://www.europarl.europa.eu/legislative-train/theme-new-boost-for-jobs-growth-and-investment/file-mff-2021-2027-mff)
Nu a impresionat pe nimeni. Europa a rămas mai departe ca oricând de „interesul general” şi de principiile lui Jean-Jacques Rousseau. După ce şi-au exercitat maliţios misiunea oprind autostrada Piteşti-Sibiu pe motiv de pelerinaj al gândacilor, noua Ligă Hanseatică (Austria, Germania, Olanda, Danemarca şi Suedia) s-a decis să joace tare: niciun cent peste pragul de 1% din totalul VNB-urilor. Gata cu solidaritatea, hai sa fim mai chibzuiţi! Prilej pentru 17 state estice şi sudice să înfiinţeze grupul intitulat „prietenii coeziunii” Bulgaria, Croaţia, Cehia, Cipru, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Malta, România, Slovacia, Slovenia şi Spania. Majoritatea acestora îşi doresc 1,11% din agregatul VNB, ungurii şi estonienii sunt mult mai vocali decât noi, cerând 1,16% din agregatul VNB, iar grecii şi portughezii vor chiar 1,3% din acelaşi agregat. Acestui grup i se alătură şi austriecii pentru a cere menţinerea nivelului subvenţiilor agricole. Colac peste pupăză, francezii s-au unit cu Liga Hanseatică pentru a cere nici mai mult nici mai puţin decât condiţionarea alocărilor de fonduri către state de un anumit nivel al realizărilor anti-corupţie.
Hai acum să vedem două imagini care lămuresc totul. Prima ne indică care sunt regiunile sărace (sub 75% din media europeană a PIB/locuitor), cele decent de productive (75-90% din media europeană a PIB/locuitor) şi cele bogate, performante (peste 90% din acelaşi indicator):

Sursa: https://www.politico.eu/article/the-eus-budget-tribes-explained/
A doua imagine arată ce opţiune are fiecare stat pentru dimensiunea bugetului multianual 2021-2027:

Sursa: https://www.politico.eu/article/the-eus-budget-tribes-explained/
Nu-i aşa că acum e totul „crystal clear”?
Singura noutate este dată de radicalismul grecilor şi al portughezilor, explicabil prin faptul că aceştia au căzut cel mai „de sus” în perioada crizei.
Bătălia dintre „prietenii coeziunii” si „Liga hanseatica (frugal five)” s-a dat joi şi vineri şi s-a încheiat nedecis, deşi atât preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cât şi preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, au venit cu propuneri de compromis. Nimic nu a mişcat inima îngheţată a lui „Mutti” Angela Merkel sau a „crăieselor zăpezii” din tarile nordice: nu vor renunţa la rebate-urile lor în valoare de 6,4 miliarde de euro. Ceva-ceva tot au acceptat: să taie ambiţiosul proiect de fond European Peace Facility (de fapt, finanţarea incursiunilor anti-insurgenţi a trupelor franceze în Sahel) de la 8 la 4,5 miliarde de euro, precum şi masacrarea fondului de 1,5 miliarde de euro pentru „mobilitate militară”…
Acum înţelegeţi ce tot spun de trei ani? Ieşirea britanicilor din Uniunea Europeana nu îi va afecta defel pe insulari ci tot pe noi, săracii din Est şi din Sud. Noi vom trage ponoasele frugalităţii care i-a cuprins brusc pe hanseatici. Uite că aşa ne aducem şi noi aminte de ce îi iubim pe nemţi. Păi după ce ne-am dat la fier vechi metalurgia şi petrochimia, după ce ne-am închis jumătate din industrie şi din centralele electrice, de-am ajuns să importăm electricitate, după ce am acceptat să plătim sume ingrate pentru gazul pe care frugalii l-au primit cadou, după ce am închis ochii la hoţiile EADS, Microsoft sau OMV, după ce am închis toate pieţele să facem loc „comerţului modern”, după ce ne-au plecat unul din trei oameni activi, ce mai putem să facem? Cum putem să mai respirăm? Cum putem să mai ieşim din starea de sărăcie? Dacă vrem să facem o pârlită de autostradă, nu putem că omorâm gândacii, dacă vrem să facem centrale nucleare, nu putem că ne-am ales prost chinezii, dacă vrem telefonie, tot aşa, dacă vrem să mâncăm cartofi nu putem decât dacă sunt franţuzeşti, dacă vrem să ne vedem copiii sau rudele, trebuie să îi căutăm tocmai prin Italia sau Germania. Şi pe deasupra nu mai avem acces nici la banii europeni, că suntem corupţi. Păi pe cei chiar corupţi îi doare în cot de autostrăzi, ei merg cu elicopterul şi se tratează de orice entorsă la Paris, nici nu-i interesează ce spitale sunt pe-aici.
Şi Angela Merkel şi blonzii vikingi, cu laponele lor cu tot, riscă, totuşi, mult prea mult: visul european se poate transforma într-o imensă înşelătorie, un fel de FNI, dar în limba germană…

Sursa: http://www.ziare.com/europa/uniunea-europeana/teutona-mutti-si-lapona-enigel-au-rupt-contractul-social-1598649

Petrişor Peiu, analist 28 - februarie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...