Trei crai de la Răsărit
Spre stea au călătorit
Şi-au mers după cum citim
Până la Ierusalim.
Acolo, cum au ajuns,
Steaua-n nori li s-a ascuns;
Şi le-a fost a se plimba
Prin oraş a întreba:
„Unde s-a născut” – zicând,
„Un Crai mare de curând?”
Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat;
Pe crai, în grab-a chemat
Şi în taină i-a-ntrebat;
Ispitindu-i, vru, setos,
Să afle despre Hristos.
El le-a zis: „Mergeţi de-aflaţi
Şi viind mă înştiinţaţi,
Să merg să mă-nchin şi eu,
Ca unuia Dumnezeu!”
Craii, dacă au plecat,
Steaua iar s-a arătat
Şi-au mers, până a stătut,
Und-era pruncul născut.
Şi cu toţi s-au bucurat
Pe Hristos dac-au aflat,
Cu daruri s-au închinat
Ca la un mare-mpărat.
Şi-apoi dac-au purces
Pe altă cale au mers,
Precum le-a fost lor şi zis,
Îngerul, noaptea, în vis.
Iară Irod împărat,
Văzând că s-a înşelat,
În Vitleem a intrat,
Mulţi coconi mici a tăiat.
Pân-la paisprezece mii
Tot prunci, mărunţei copii,
De doi ani şi mai în jos,
Ca să taie pre Hristos.
O, tinarul crud Irod!
Muri-n blestem de norod,
Nefiind el bucuros
De naşterea lui Hristos.
