logoImpact EST nr. 788 - 24.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

La noi în Republicuţă cunoaştem şi avem seiful plin cu docmente privind furăciunile, jaful şi şmenul, pe artizanii vânturaţi de-a lungul timpului, a tot ceea ce s-a prăduit ca teren sau clădire. Mii şi mii de metri pătraţi din averea noastră, a domeniului public s-au înstrăinat de-aiurea, pe bani mai mulţi sau mai puţini, dar întotdeauna cu parandărăt, la fel şi fondul imobiliar al clădirilor. Jaful acesta dirijat politic a îmbogăţit o mână de bagabonzi politici, din administraţie sau chiar din justiţie, de regulă pe aranjamente ordinare, fără just temei. Metodele folosite au fost dintre cele mai diverse şi fanteziste, de la falsificare de documente, la cumpărarea decidenţilor pe şpăgi grase. Ultimul exemplu fiind cel despre care tot am mai scris şi am prezentat documente clare şi precise, că este o mare golănie, cel al terenului retrocedat împotriva tuturor evidenţelor de rapt, din buricul oraşului, din spatele Hotelului Faleza. Ştim şi avem o sumedenie de exemple despre clădiri prăduite sau lăsate a se degrada sau fura de ciori, cărămidă peste cărămidă, lăsând ras pământul ca în palmă. După care terenul, „ura şi la gară”, a devenit proprietatea lui „x” sau „y” (vezi cele două case de lângă biblioteca V.A. Urechia).
În prezent, cel mai mare şi mai tare jaf din Republicuţa Galaţi, se pregăteşte tot în buricul târgului şi însumează o suprafaţă imensă de mii şi mii de metri pătraţi. Cei de la Camera de Comerţ s-au trezit ei aşa, năuci cum sunt şi vai de mama lor, că de fapt au dreptul să revendice o mare proprietate imobiliară, cu terenul baban ce o înconjoară. Adică, dacă au mai comis-o o dată şi le-a mers, de ce să nu o mai facă din nou?! Adică, acum vreo zece-cincisprezece ani, căutând ei prin arhive, au găsit că un mare „boier” al vremurilor interbelice, ar fi donat un teren Camerei de Comerţ de atunci, pentru a se construi sediul acesteia. Răposatul Traian Mândru, pe atunci Director al Camerei de Comerţ şi prim consilier al Primarului Dumitru Nicolae, a rezolvat problema „legal”, prin a se acorda un teren în compensare, pentru că, cel donat de boier acum era ocupat cu sarcină, adică avea clădire (pe unde este Parcul de Soft). Păi şi unde credeţi că s-a dat terenul la schimb?! Păi unde decât pe Broadway-ul Republicuţei, pe Brăilei, lângă BCR, unde era un teren liber, chipurile în a se construi o clădire modernă, pe măsură, ca în toată România, a Camerei de Comerţ. Numai că, cei de la conducerea Camerei, în frunte cu Preşedintele, au lăsat ca totul să băltească câţiva ani, după care, pe şestache, noaptea, fără consultare şi aprobare de undeva, terenul s-a vândut unui mare samsar imobiliar din Bucureşti, cu milioane de euroi, care mai apoi s-au sifonat, băut, mâncat şi căcat în stilul cunoscut, de nu a mai rămas nici un şfanţ. Apropos, pe locul cu pricina s-a ridicat un stabiliment care adăposteşte acum ING BANK. Şi aşa cum vă spuneam, acum tot pe aceeaşi reţetă, cam cu aceiaşi oameni la butoane, se revendică toată clădirea de pe strada Gării colţ cu Dr. Carnabel care adăposteşte fosta Facultate de Chimie, acum Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi altele, un patrimoniu imens, cu o valoare de piaţă de milioane şi milioane de euro. Cică, au documente găsite în regulă, în care se arată negru pe alb că acei de la Camera de Comerţ din perioada interbelică au fost acţionari majoritari ai fondurilor subscrise prin care s-a construit celebra Şcoală Comercială a Galaţiului, monument de arhitectură şi patrimoniu al oraşului nostru, monument istoric. Ei, acum urmează tărăşenia, bagabonţeala, nebunia unor demenţi, care nu au mamă şi tată, doar INTERES PERSONAL, LĂCOMIE şi REA CREDINŢĂ. De când au aflat de minunea asta revendicativă, care durează de peste cinci-şase ani, cei de la Universitatea „Dunărea de Jos” nu au mai mişcat un pai, nu au mai investit un leu, lăsând clădirea în paragină, degradându-se atât în interior, cât şi la exterior. Am fost acolo cu câţiva specialişti în domeniu şi toţi au apreciat la unison, că ceea ce se întâmplă cu clădirea e o adevărată CRIMĂ şi că în câţiva ani nu o să se mai poată face nimic, devenind irecuperabilă. Alo, autorităţi, se aude? Se aude UNIVERSITATE, PRIMĂRIE, PREFECTURĂ, DIRECŢIE DE CULTURĂ ŞI PATRIMONIU, alde Negoiţă şi gălăgiosul de Mitrofan? În această nebunie, Ministerul Învăţământului nici nu vrea să audă de retrocedare. Calea e la JUSTIŢIE, iar aceasta durează ani şi ani de zile. Da, dar mai este ceva. De ce vrea Camera de Comerţ această retrocedare, care ne determină pe toţi să ne facem cruce şi să ne stuchim în sân? Păi, dacă o dobândeşte, nu are ce să facă cu ea, pentru că nu are nici un şfanţ de reparaţie sau întreţinere. De închiriat, nici atât, că cine bagă banii să repare TOT, nu pe bucăţele că nu se poate şi nu ajută la nimic, clădirea fiind imensă, una din cele mai mari din oraş. Să o cumpere Universitatea, greu de crezut, suma necesară e atât de mare că se poate cumpăra sau construi ceva nou, modern, mult mai funcţional. Nici legală nu este retrocedarea aceasta, care pute ca un rahat de sconcs de la sute de metri. Adică, în perioada interbelică, oamenii de afaceri ce făceau parte din Camera de Comerţ, în adunarea lor generală, au hotărât să fie acţionari la construcţia unui edificiu de învăţământ, alături de minister şi autorităţile locale. În mod normal, un astfel de lăcaş de învăţământ e un bun public, mai apoi de utilitate publică. Adică, vii tu acum, după zeci şi zeci de ani şi ceri BANII ÎNAPOI, sau CLĂDIREA, sau ce? În fapt, o bazaconie, un demers, doar cu un singur scop, de a pune mâna pe mălai cei care conduc CAMERA în prezent, Mocanu şi FAMIGLIA.
Că de aprobarea oamenilor de afaceri, a membrilor Camerei, a Colegiului, a Adunării Generale, NICI VORBĂ. Ne-am interesat, am întrebat în stânga, în dreapta, cel care a hotărât e Preşedintele şi face de ani şi ani demersurile de revendicare. E lesne de înţeles că prima retrocedare a fost şi este o lecţie pentru cea dorită în prezent, că ce mama mă-sii, dacă toată lumea fură, noi de ce NU, că doar avem experienţă! Cât despre organele STATULUI, opinia publică şi tot aşa, NUMAI DE BINE. Ne merităm soarta.

Ochiul şi timpanul 1 - martie - 2019

Lasa un raspuns


Cum a măsluit Poli

Bogdan Banu (36 de ani) a fost condamnat pentru că ...

P.N.L.-ul vrea să p

Pe 19 septembrie, ora 9, membrii Asociaţiei Dezvoltarea şi Integrarea ...

Uitaţi-vă, să vă

Mai zilele trecute mă întâlnesc în parcarea mare de la ...