
Da, acesta este impactul bugetar pe anul 2022, conform datelor Casei Naţionale de Pensii şi ale Băncii Mondiale. Pe lângă celelalte categorii consacrate ca beneficiare de pensii speciale, a mai apărut o categorie: funcţionarii publici parlamentari. Şi ei vor avea pensii de 80% din ultimul salariu brut, adică mai mari decât salariul net !
În urma analizelor făcute, experţii Băncii Mondiale recomandă creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru cele şase tipuri de beneficiari de pensii speciale: de la 60 la 65 de ani, prin creştere cu 0,5% ani pe an, până la 65 de ani. Şi este vorba despre următoarele pensii de serviciu: membri ai corpului diplomatic şi consular, funcţionari publici parlamentari, personal aeronautic civil, procurori şi judecători, personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor şi de beneficiarii de pensii ai Curţii de Conturi.
Pentru judecători şi procurori se recomandă o creştere treptată de activitate profesională de la 25 de ani, până la 30 de ani. De asemenea, se recomandă şi o reducere treptată a pensiei speciale de la 80% din salariul brut, până la 65% din acesta, astfel încât să nu mai depăşească pensia netă 100% din salariul net. Dar, oricum, 65% pensie din salariul brut avut, duce la o pensie netă de 95% din salariul net avut…
Pensia medie a magistraţilor a fost în 2022 de 21.333 de lei, din care contribuţia statului, 19.997 de lei !
Acestea sunt cifrele care ne sfidează, ne dau fiori. Şi aici nu vorbim despre cele 11 miliarde de lei anual, care se varsă în buzunarele militarilor cu pensii speciale. Care militari sunt puţini, în comparaţie cu liota de poliţişti care la 45 de ani se duc rapid în funcţiile de comandă ale poliţiilor locale, devenite din ce în ce mai numeroase.
Aşadar, exceptând militarii, numărul total al beneficiarilor de pensii speciale este de 9.950, din care 4.862 de inşi sunt foşti magistraţi, care au avut o pensie medie, în 2022, de 21.333 de lei, din care aportul bugetului de stat a fost de 19.997 de lei. În acest timp, au existat 1,31 milioane de români care au primit pensie sub 1000 de lei…De altfel, pensia medie a românilor a fost, în acelaşi an 2022, de 1.739 de lei, iar de ea au beneficiat 4.787.920 de persoane.
Iată şi alte categorii de beneficiari ai pensiilor speciale, media pensiei pe 2022 şi contribuţia statului la aceste pensii:
– 1.348 persoane din aviaţia civilă, media 11.384 de lei, contribuţia statului, 7.534 de lei;
– 560 de persoane foste la Curtea de Conturi, media 8.481 de lei, contribuţia statului, 3.412 lei;
– 4.935 de lei, media pensiei foştilor funcţionari publici din Parlament;
– 5.060 de lei, media pensiei foştilor grefieri şi a personalului auxiliar din parchete, statul contribuind cu 2.642 de lei de persoană.
În proiectul de lege privind modificarea pensiilor speciale, care a fost elaborat, avem zero referire la pensiile speciale ale parlamentarilor şi ale aleşilor locali. Iar în prezent avem 829 de foşti parlamentari care beneficiază de pensii speciale, chipurile câştigate în instanţă, ale aleşilor locali fiind amânate cu un an de zile, dar din 2024 va fi şi la ei soare.
Dacă va plăcut subiectul, scrieţi-ne la comentarii şi vom reveni cu noautăţi asupra subiectului, căci abundă în chestiuni flagrante, principiul cotributivităţii fiind ignorat, sume uriaşe de chiar şi până la 80% din anumite pensii speciale fiind plătite din taxele şi impozitele celor care produc direct, adică înafara armatei de circa1,2 milioane de bugetofagi.

