http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1076 - 03.11.2026

Vorbesc continuu… plouă şi vorbesc continuu cu mine, tine, cu toţi străinii şi cunoscuţii care îmi străbat imaginaţia… ciudat că vorbele mele nu scot niciun sunet, cordele vocale sunt prea obosite. Frânturi de dialoguri care n-au avut loc niciodată sau poate s-au petrecut într-o lume demult apusă. Cu fiecare încercare de a articula, cuvintele cad sub masă, se lipesc de soclul pereţilor, se adună în scrumiera plină. Altele se aşază ca praful la colţuri sau se răcesc în păienjenişuri invizibile, ca nişte musculiţe inutile. Există vorbe care se uită pe loc, şi altele care învie de mai multe ori, se înnoiesc, devin mai adânci, ele atrag după sine cuvintele unor conversaţii ce au avut sau nu loc, nasc amintiri sau vise sau rămân ca umbrele unor glasuri vii. Poate de aceea în unele ceasuri de după-amiază sau amurg, aceste conversaţii încep din nou. Vorbe… cuvinte care se adună stive, unele peste altele, îngrămădindu-se în biblioteci, şi acolo aşteptă liniştite cu speranţa că cineva cineva le va descoperi sensul. Vorbele au viaţa lor, trăiesc la fel ca oamenii şi uneori ele dispar o dată cu ei. Sunt vorbe pe care astăzi nu le mai putem înţelege, le găsim uneori săpate în piatră, uneori sunt zgâriate cu un beţigaş pe tăbliţe de lut şi alteori sunt pictate cu pensula pe suluri de hârtie de orez sau din frunze de papirus. Cuvinte din care iubirea răzbate la lumină cu greu şi mai apoi ele zboară precum fluturii atrase de o plăpândă lumânare aprinsă, ca mai apoi aripile lor să ardă din cauza jocului cu focul.

Luminiţa Chipăilă 3 - mai - 2023

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

O săptămână de g

A trecut exact o săptămână de când noul cabinet PSD ...

Olguţa cea cu citat

Nu e neapărat rea intenție. E mai degrabă un reflex: „totul ...

PNL-ule, dă banii Ã

Liberalii tocmai au pierdut definitiv procesul prin care sunt obligați ...

Lovitură pe piaţa

De la autostrăzi și combinate siderurgice, spre energie?** Grupul UMB, ...

Maia Sandu, despre v

L-am primit astăzi la Chișinău pe Prim-ministrul României, Luca Niculescu, ...