Mănânci un sufertaș de ciorbă de perișoare și un șnițel de pui cu garnitură de cartofi piure și salată de castraveciori murați, până ce străbați pe bicicletă cele 46 de camere ale ambasadei.
Dacă simți că te lasă sfincterele, te dai jos de pe Pegas și faci un popas direct pe parchet, stai turcește între cele opt dormitoare plus opt băi și o jumătate de piscină olimpică, ce acoperă 2.000 de metri pătrați în total, mai bei o cola, îți mai bagi chiloții în pantaloni, îți ștergi sudoarea, îți netezești prohabul.
Când e întrebat cum justifică o chirie de 21.000$ pe lună, Andrei Muraru te scrutează cu ochi oblici, de tătar nervos, care te masacrează ca lama unui hanger, apoi clipește des ca o păpușă defectă, râde cu clăbuci și te bate pe umărul drept:
Hă, hă, hă, fostul sediu era așa de degradat, că nu se mai putea locui în el. Muraru vorbește despre un palat din piatră Beaux-Arts comandat în 1907 de avocatul Frank Ellis, la intersecția Străzii 23 cu Sheridan Circle, inspirat din reședințele pariziene de pe vremea lui Ludovic XV.
Apoi se plânge de copilăria grea din cartierul ieșean Tătărași, au fost trei frați la părinți, toți doctori în științe, el este geamăn cu deputatul Alexandru, dar nopțile fără dublura cu care a fost coleg de bancă toată viața sunt cele mai grele, nu se poate hotărî în care dormitor să-și odihnească ambițiile.
Cel mai bine e să doarmă câte o oră în fiecare, sunt opt ore de somn, se visează că dă cu capul de norii cumulus pe un cal înalt până la cer, că închide o dată pentru totdeauna subiectul suspendării alegerilor.
Am dovedit în luna mai, visează Muraru cu ochii larg mijiți, capacitatea României de a organiza alegeri libere și corecte, gata cu întrebările legate de suspendarea din decembrie, istoricii au răspunsurile deja pregătite după ce se vor deschide arhivele.
Și să vă fie clar, – se zvârcolește în somn – nu am văzut niciun document scris care să asocieze – horcăie cu mâna la gât – anularea alegerilor cu – țipă cu mâna la gură ca la vederea unui strigoi – scoaterea României din programul de vize – plânge în somn cu lacrimi mari cât oul de porumbel și trage cu vânticel rece de consistența unui castravecior murat.
Ștefan Bertalan, „Schingiuit. Suferind parcă…. am înnebunit. Plutind-Plecând”, Colecție privată
8 - septembrie - 2025
