Îngroparea democrației în România nu s-ar putea întâmpla fără trădarea intelectualilor. Intelectualii lui Julien Benda sunt în România însă niște cocalari, mai ales intelectualii noștri de presă, marii formatori de opinie, vedetele noastre zilnice, sunt niște căutători în gunoaie, niște jucării stricate pe care le poți cumpăra cu toptanul, niște papagali. Ani de zile acești cocalari au fost plătiți pentru crearea background-ului unor decizii politice care spulberat toate drepturile constituționale ale românilor. Ei au lucrat ca niște agenți de contrainformații de fapt, mulți poate fără să-și dea seama cât rău fac. Contrainformația este un enunț care contraatacă o altă informație. Cocalarii de presă, semiprostituatele de televiziune pur și simplu potențează niște contrainformații livrate la momentul potrivit. Ca să se întâmple așa ceva asta Presa a fost confiscată și transformată într-o mașină de fum. Dacă ați observat în timpul campaniei electorale pentru Nicușor Dan toate ideile dacă au existat vreodată în campanie pur și simplu au fost contraatacate de perdele de fum, de interjecții, stilul de a vorbi unul peste celălalt fiind încurajat de moderator, transformându-se într-o interjecție continuă, iritantă, derutând orice public. Culmea este că și după ce alegerile au fost anulate, după ce democrația a fost îngropată, acum bătătorindu-se pământul bine de tot sub o pătură groasă de taxe, perdeaua de fum continuă, cei mai înverșunați dușmani ai României fiind în continuare Călin Georgescu, AUR, SOS, POT etc. , agenți ai rușilor care vin și pleacă, atacă și contraatacă, răspunzători pentru falimentul societății de azi care nu are cum să fie evitat. Suntem în faliment în acest moment.Vă amintiți cum ni se promitea că vom intra în zona Euro la pachet, alături de Bulgaria. Bulgaria este în zona Euro deja, despre România nimeni scoate nici un sunet. De ce? Pentru că România nu are viitor în acest moment. Dacă noi vom îngropa contribuabilul sub taxe doar să ne împrumutăm mai bine să putem funcționa ca stat, înseamnă că deja nu avem economie. Este total de neacceptat orice formă de austeritate dacă societății românești i se cere să meargă cu picioarele goale pe jar doar pentru a se putea împrumuta la dobânda pieții. Este o fractură, o adevărată prăpastie logică, să ceri unui popor să sufere pentru a se împrumuta la niște dobânzi considerate rezonabile. Nu este nimic rezonabil să fii dator pentru totdeauna să plătești în fiecare an, dar în fiecare an, să nu existe an în care taxele să nu crească și tot să nu ai nici o șansă și să fii sclav până la capătul timpului. Este de neconceput o asemenea suferință, pentru că ea este pur și simplu absolută. O suferință absolută, metafizică, absurdă, perfectă ca o sferă.
Chiar îmbrăcați în costume de stofe scumpe, plătiți cu bani grei, cocalarii tot niște cocalari rămân. Toți marii deontologi de la Digi 24, B1 TV, lantrinele TV sunt niște păpuși de cârpă, niște jucării stricate. Când deschid Digi pur și simplu sunt șocat de lipsa de conținut, mascată sub acele oribile promo-uri, cutremurătoare în prostie – „ca să înțelegi cine, ca să înțelegi unde, ca să înțelegi cum, Pașaport diplomatic, clarifică imaginea”… de cocalar internațional.
Există o listă lungă de cocalari de presă– Cristian Preda, Prelipceanu, Cristian Tudor Popescu, un mare huligan de presă, ziariști de tot rahatul cum este celebrul Tolontan, mare deontolog dar cocalar neprețuit pentru aceste vremuri. Este incredibil ce influență au acești cocalari miluiți. Să vă dau un exemplu – Cristian Tudor Popescu care aplauda venirea minerilor în București pe timpuri, îndemnându-i s-o linșeze pe Ana Blandiana, fiind un inginer cu veleități de scriitori, vă spun sincer, am încercat de mai multe ori să citesc o carte scrisă de Cristian Tudor Popescu și nu am reușit, nu am putut pur și simplu. Acest mare ziarist, care nici nu suportă să fie numit ziarist, pentru că până și pentru el termenul și-a pierdut orice conținut în România, se prezintă ca gazetar, un scriitor la gazeta de perete, ceva în genul ăsta. El a impus o sintagmă în România care deja a făcut carieră, cea de „analfabet funcțional”. E a afirmat la o emisiune c-a citit în nu știu ce dicționar că elevii din România sunt în majoritatea lor niște „analfabeți funcționali”. Eu, ca profesor de limba și literatura română, nu am întâlnit în viața mea un analfabet nefuncțional, pentru că analfabetul nefuncțional ca și cel funcțional nu există. Există analfabet punct sau există semianalfabetul și atât. Analfabetul este analfabet. Dacă ar exista un analfabet funcțional ar trebui să existe și un analfabet nefuncțional. Analfabetul nu știe să citească, iar semianalfabetul dă cel mult senzația că știe. Am fost surprins să-l aud pe însuși Werner Johannis, marele nostru președinte care a pus România pe radarul Africii, Groparul Învățământului Românesc, cu câtâ emfază și prostie folosește sintagma truistică „analfabet funcțional”.
Despre cocalarii de presă din România s-ar putea scrie un roman fluviu, dar vreau să vă dau un exemplu elocvent pe care nu am să-l iert niciodată, pentru că este un exemplu cultural. Dacă era politic, îl mai treceam cu vederea, poate-l uitam deja. Puțini știu că iubita lui Nichita Stănescu, Gabriela Melinescu a fost și o mare scriitoare, cenzurată de misoniginismul societății taliban-ortodoxe românești, de Securitate și exil. Fiind sub umbra lui Nichita Stănescu, ea a fost orecum neglijată, marginalizată dar ea are niște cărți valoroase, multe dintre ele fiind scrise în exil, în Suedia. În Suedia, Gabriela Melinescu a învățat și a scris în limba suedeză, a contactat traducători pentru a promova poezia lui Nichita Stănescu, a primit scriitori în casa sa în vremea comuniștilor, iar acești scriitori în loc s-o respecte, la întoarcerea în România, în semn de recunoștință, au împroșcat-o cu noroi ca niște cocalari de soi în ziarele comuniste din epocă. Peste ani, Gabriela Melinescu a primit chiar premiul Academiei Suedeze pentru promovarea literaturii suedeze în străinătate, ea traducând scriitori precum August Strindberg, Stig Halvard Dagerman, Gunnar Ekelöf. Dar Gabriela Melinescu nu este numai poetă și traducătoare, ci și o prozatoare foarte valoroasă. Cine a citit „Ghetele fericirii”, „Jurnalele suedeze”, sau romanele „Lupii urcă în cer”, „Regina străzii”, „Copii răbdării”, poate realiza faptul că această personalitate literară este aproape necunoscută publicului românesc. Tolontan, marele cocalar de presă, campionul căutării în haznale, a făcut-o însă cunoscută, coordonând un reportaj în ziarul Libertatea, în azilul de bătrâni unde Gabriela Melinescu și-a petrecut ultimii ani din viață. Marii cocalari de presă de la Libertatea au filmat atunci o bătrână decrepită, lipsită de apărare care nici măcar nu-și dădea seama ce întâmplă în preajma ei. Pentru acest articol de un mare jeg, o mare rușine chiar pentru standardele de Presă Românească, n-am să uit niciodată cât rău pot provoca cocalarii de presă, câtă greață și câtă rușine.
