Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți ai anilor ’90 și unul dintre cei mai proeminenți membri ai cenaclului literar Universitas condus de criticul literar si profesorul Mircea Martin.
În decembrie 1986, a câștigat premiul pentru debut al editurii „Cartea Romaneasca” cu volumul Prefață. În 1987, în colecția „Cea mai mică dintre cărți” a publicat volumul „Familia Popescu” iar in 1994, a publicat ultimul său volum „Arta Popescu”.
Criticul Mircea Martin, spunea despre Cristian Popescu: „De la primele poezii publicate până la manuscrisele cele mai recent descoperite, aceleași idei poetice străbat opera sa, un amestec de vis și gândire, așa cum le definea însuși poetul. Visele din capul mamei au explodat în inima pruncului…”
“Eu de-asta scriu: ca să mă las de scris. Ca să mă pot ocupa – odată și-odată – cât mai bine și mai firesc de trăit (în mare măsură viața de zi cu zi se opune scris-cititului care-i numai de noapte cu noapte). Poezia e un mod vindecător de a fi, un tratament de intreținere. Nu am după ce degete să mă ascund: îmi accept, îmi asum boala. În cazul meu, accidentele existențiale, sărăcia, frica, neputința de a iubi, orgoliul, destrăbălarea nu se pot (pe rând sau toate laolaltă) calma si înlătura decât in momentele exploziilor emotive, mentale, sufletești și temperamentale, doar in bubuituri ale inimii care – la rândul lor – se descarcă, se înmoaie prin receptare și prin producere de diverse expresivități artistice.
Bineînțeles că în acest caz singura motivație sinceră și reală a faptului că “mă dau” scriitor nu poate fi decât mult visata bucurie de a nu mai avea ce să scriu. Adică de a-mi scrie singur, într-un sfârșit, opera capitală: biletul de externare”
Cristian Popescu
5 - martie - 2026
