Paternitatea picturii encaustice este greu de stabilit. Tehnica a apărut și s-a dezvoltat în Grecia antică, fiind menționată de Pliniu cel Bătrân în scrierile sale despre artă.
Termenul provine din grecescul enkaustikos – a arde pe dinăuntru. Grecii au început să folosească ceara de albine fierbinte amestecată cu pigmenți minerali pentru a picta și sigila coca corăbiilor încă din secolele V-IV î.Hr.
Pictorul grec Polygnotus din Thasos este unul dintre primii artiști asociați cu utilizarea timpurie a procedeelor encaustice.
Cele mai faimoase exemple de pictură encaustică sunt Portretele de la Fayum, din Egiptul roman al secolelor I î.Hr. – III d.Hr.
Tehnica presupune utilizarea cerii de albine topite ca liant pentru pigmenți minerali, care este aplicată pe un suport de lemn sau piatră și apoi fixată cu ajutorul pensulelor sau a unor tije metalice încălzite numite cauteria.
După aplicarea ingredientelor, se trece o sursă de căldură peste pictură pentru a arde straturile între ele și a le omogeniza, rezultând o suprafață rezistentă și lucioasă.
Icoana lui Hristos Pantocrator, pictată în Constantinopol la mijlocul secolului al VI-lea și dăruită Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, este una dintre capodoperele picturii în tehnică encaustică.
Figura impunătoare a lui Hristos este reprezentată aproape frontal, mâna dreaptă este ridicată pentru a da binecuvântarea, iar mâna stângă ține o Evanghelie împodobită cu pietre prețioase.
Deoarece ceara are consistență, fața lui Hristos are un aspect aproape sculptural și permite suprapunerea de straturi translucide, astfel că lumina trece prin ele, oferind pielii o strălucire caldă și vie.
Asimetria feței din icoana lui Hristos Pantocrator este căutată, fiind menită să exprime dualitatea naturii Sale și rolul Său în raport cu omenirea.
Cele două jumătăți ale feței transmit mesaje diferite: partea stângă a privitorului – dreapta lui Hristos – reprezentă mila și binecuvântarea.
Trăsăturile sunt mai blânde, ochiul este calm și privește direct către cel care se roagă. Mâna corespunzătoare părții stângi este ridicată pentru a da binecuvântarea.
Ea simbolizează natura divină și iubirea necondiționată. Partea dreaptă a privitorului – stânga lui Hristos – reprezentă dreptatea și judecata.
Trăsăturile sunt mai aspre, sprânceana este ridicată și încruntată, iar ochiul pare să privească sever. Cu mâna stângă Hristos ține Cuvântul după care omenirea va fi judecată.
Asimetria vizuală subliniază dogma unirii ipostatice stabilită la Conciliul de la Calcedon, în care Hristos este, în același timp, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
Artistul a reușit să cuprindă într-un singur chip paradoxul creștin al unui Dumnezeu care este simultan milostiv și drept.
–––
13 - aprilie - 2026
