http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1056 - 16.04.2026
Mandatul lui Andrei Muraru este compromis de eșecuri de proporții. Deși a făcut din ridicarea vizelor tema centrală a mandatului său de ambasador, cu strigare prin toate cancelariile, programul Visa Waiver a fost marcat de amânări succesive.
La scurtă vreme după ce a fost aprobat de administrația Biden, Trump s-a răsucit și a dat cu programul de pământ, amânându-l sine die. Apoi, Muraru a eșuat lamentabil în menținerea unei imagini onorabile a statului român în America.
Conflictul la baionetă cu premierul Ciolacu, care l-a pârât că nu l-a băgat la masa greucenilor americani, a răsturnat oala cu lături a iarmarocului dâmbovițean direct în capul gazdelor.
Muraru este un lenevor de lux la fel de mare ca și creatorul său Iohannis. Trăiește într-un cocon de mătase pentru care decartează o chirie lunară de 21.000 $, suportată din teșchereaua bugetară.
În urmă cu câteva zile a apărut în izmene albe, într-o filmare la o paranghelie pe iahtul Olympus al combinatorului Dragoș Sprînceană, în compania unor bombardieri cu afaceri deocheate în Florida.
Cred că anturajul se potrivește mănușă cu profilul său intelectual, așa că personalitățile marcante ale exilului românesc care au primit interzis în ambasadă pe durata mandatului său, în frunte cu Vladimir Tismăneanu, pot răsufla ușurate.
Nu aveau ce să caute acolo, în mod clar. Andrei Muraru nu este decât un cocalar ambalat în foițiă de aur de administrația Iohannis și livrat la export ca o mare personalitate a scenei politice românești.
–––
Jan Steen, Păzește-te de lux, Kunsthistorisches Museum, Viena
Cornel Ivanciuc 16 - aprilie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Despre perioada cali

Pe George Soros îl cheamă George Soros, nicidecum George Sörös. ...

Fă-mă, mamă, dron

Când în ianuarie a.c. am văzut titlul volumului omagial, "Istorie ...

Un secret teribil: c

AUR-ul este într-un plin proces de purificare. Claudiu Târziu perceput ...

Andrei Muraru urmeaz

Mandatul lui Andrei Muraru este compromis de eșecuri de proporții. ...

Turcia ar putea scoa

După ce a destructurat complet programul nuclear al Iranului, a ...