La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parc în Berlin cand a întâlnit o fetiță ce plângea din cauză că și-a pierdut păpușa preferată. Împreună au căutat păpușa, dar fără succes.
Kafka i-a spus copilei să se întâlnească și în ziua următoare să o caute. A doua zi după căutări fără rezultat, bărbatul i-a dat fetiței o scrisoare de la păpușă în care scria „Te rog nu plânge, am pornit într-o călătorie ca să văd lumea. Am să-ți scriu despre aventurile mele.”
Așa a început o poveste ce a continuat până la sfârșitul vieții scriitorului.
În timpul întâlnirilor sale cu fetița, Kafka îi citea scrisori atent compuse din partea păpușii cu mesaje pe care fetița le considera adorabile.
În final Kafka a adus înapoi păpușa (a cumpărat una nouă) pe care a dus-o la Berlin.
„Nu arată deloc ca păpușa mea”, a zis fetița. Kafka i-a dat fetiței o altă scrisoare în care menționa: „Călătoriile m-au schimbat.” Micuța a îmbrățișat păpușica și a luat-o acasă fericită.
Un an mai târziu Franz Kafka a murit.
După câțiva ani, fetița devenită adult găsește în păpușă o scrisoare. Era semnată de Franz Kafka și spunea: ” Tot ceea ce iubești probabil va fi pierdut, dar în final, dragostea se va întoarce sub altă formă.”
M. Kumpfmuller: Splendoarea vieții
23 - aprilie - 2026
