Într-o zi precum cea de azi, în anul 1970, poetul Paul Celan a căzut în râul Sena accidental sau a sărit pentru a scăpa, în sfârșit, de un sentiment profund de vinovăție pentru moartea părinților săi deportați într-un lagăr de concentrare din Transnistria, sau poate pentru moartea timpurie a fiului său; sau împins brusc de unul din episoadele sale depresive. Sau pentru ca spera ca-l atinge acolo pe El, după o viață plină de suferințe?
“Suntem aproape, Doamne
aproape și mână în mână.
Mânuim deja, Doamne
ghearele noastre ascuțite și puternice
trupul fiecăruia dintre noi a fost
trupul tău, Doamne.
Roagă-te, Doamne,
roagă-te nouă
căci suntem aproape.
Strâmbi de vânt am mers acolo
ne-am aplecat peste scorburi și canale
căutând mântuirea.
Spre a ne spăla păcatele am fost acolo, Doamne.
Era sânge, asta era
în asta ai ales tu să ne speli, Doamne.
Sânge strălucitor.
El ne-a arătat ochilor chipul tău, Doamne.
Ochii noștri sunt deschiși și goi;
gurile noastre deschise și goale,
Doamne.
Ne-ai îmbătat, Doamne
Cu sânge și cu chipul tău înecat în sânge.
Roagă-te, Doamne,
căci suntem aproape.”
Pictură: Felice Carena, Coborârea în mormânt , Muzeul Vaticanului
23 - aprilie - 2026
