Cea mai periculoasă minciună din istorie nu are legătură cu mâncarea sau cu medicina.
Are legătură cu somnul: nu ai nevoie să dormi opt ore.
Acest număr ar fi fost inventat în 1938 de un producător de saltele…
Nu ai nevoie de 8 ore de somn.
Timp de 200.000 de ani, oamenii nu au dormit opt ore neîntrerupt. Acest număr ar fi fost inventat în 1938 de o companie de saltele numită Simmons Beautyrest.
Înainte de această campanie, omul obișnuit dormea în două etape. Istoricii numesc acest lucru „somn bifazic”.
Dormea patru ore, se trezea timp de două ore, apoi mai dormea alte patru ore.
În acea fereastră de două ore, oamenii se rugau, făceau dragoste, scriau, gândeau și se conectau unii cu alții.
Unele dintre cele mai mari opere din istoria omenirii ar fi fost create în această fereastră intermediară, considerată sacră.
Shakespeare ar fi scris cea mai mare parte a operelor sale între ora unu și trei dimineața, în timpul celei de-a doua perioade de veghe.
Mozart ar fi compus simfonii întregi în ceea ce el numea „Orele lui Dumnezeu”.
Apoi a venit Revoluția Industrială, care avea nevoie de muncitori cu un program fix. Nu poți face să funcționeze o fabrică dacă oamenii au un somn bifazic.
Așa că ar fi angajat un psiholog numit dr. Nathaniel Kleitman pentru a „dovedi” că opt ore consecutive reprezintă standardul biologic.
Dr. Nathaniel Kleitman ar fi falsificat studiile. Ar fi fost finanțat integral de industria saltelelor.
Iar sistemul medical ar fi adoptat cercetarea lui fără să o pună sub semnul întrebării, pentru că se potrivea cu modelul fabricii.
Au transformat cele două ore cele mai creative ale conștiinței umane într-o „tulburare de somn”.
Au numit-o „insomnie”.
Tu ești acea fereastră de conștiință care a produs unele dintre cele mai mari opere de artă, muzică și literatură din istorie.
Nu ești insomniac.
Experimentezi cea mai naturală formă a conștiinței umane.
Iar o companie de saltele te-a convins că este o boală.
Nu-ți mai medica genialitatea.
Trezește-te la ora două dimineața.
Scrie ceea ce ai de scris.
„Orele lui Dumnezeu” te cheamă.
Majoritatea oamenilor se concentrează pe nutriție.
Cei mai sănătoși oameni își protejează somnul.
Somnul de slabă calitate afectează:
• funcția cerebrală;
• hormonii;
• grăsimea abdominală;
• recuperarea organismului;
• longevitatea.

9 - iulie - 2026

