http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1063 - 10.06.2026

Fraţilor, avem şi o veste insuportabil de suportat. Gata, s-a terminat cu amatorismul, nu vom mai bâjbâi cu căutările, cu improvizaţiile, cu dezorientarea. Vom intra în rândul lumii şi noi, căci de aia avem Administraţia Porturilor Dunării Maritime la Galaţi. Ca să lanseze proiectul „Program Strategic de Dezvoltare a Portului Galaţi”. Ce mai este şi asta? Mai nimic, fiţi siguri, o spunem ca buni cunoscători ai fenomenelor de aproximaţie la Dunărea de Jos. Dunărea curge, deci trebuie să curgă banul european şi pe la oamenii noştri care trebuie să toace şi ei ceva. Nu e frunză la câini, e proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Transport”, axa prioritară 2, domeniul „modernizarea şi dezvoltarea porturilor maritime şi dunărene”. Nu sunt bani mulţi pentru scop, dar scârbos de mulţi când ne gândim la efecte. Proiectul se va derula până în 3.11.2015 şi are o valoare totală de 440.844 de euro, din care 310.249 de euro reprezintă finanţare nerambursabilă, iar restul, cofinanţare din partea bugetului de stat. Ce va ieşi? Încă o strategie de sertar, încă un studiu de fezabilitate a nimicului, rezultat din mişcarea anemică a mărfurilor prin Portul Galaţi. Vrem să fim optimişti, dar nu putem. Cum naiba să visăm că până în 2020 portul Galaţi va deveni asemănător cu cele din Germania, Austria, Turcia sau Polonia? Zice coordonatorul proiectului, Carmen Uzumtoma (sinistră alăturare de nume cu directorul falimentelor cu acelaşi nume), că e moment istoric, că e altceva, că până în prezent Portul Galaţi s-a dezvoltat în mod haotic, fără o strategie clară, şi că de acum „integrarea portului Galaţi în fluxul intermodal de mărfuri şi pasageri se înscrie în linia principalelor măsuri stabilite în strategia UE 2050, prin includerea portului Galaţi într-un sistem multimodal care urmăreşte eliminarea blocajelor şi barierelor esenţiale a reţelei europene de transport”. Nu e tare? Portul e în paragină, cheul istoric alunecă în Dunăre, colmatarea e cât Faleza, buruienile au năpădit cheurile, dragaje canci, danele sunt pustii, dacă mai intră câte vreo navă rătăcită prin Bazine – dar strategii de familie fac strategiile praf. Este, cu certitudine, o sifonare în plus, o nouă metodă de deturnare a banilor din drumul lor drept către investiţii şi regularizare şi fronturi de marfă, o fuşereală, un fonfleu, încă un mod de a ne afla în treabă şi a ne face că lucrăm. Ne garantează că va fi un mare fâs unul din naşii la luatul din moţ al proiectului – specialistul în fâsuri de administraţie -viceprimarul şi sifonatorul de excelenţă Florin Popa.

14 - noiembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Casa lui Stefanache

A tot dat-o din colt in colt. Traiesti periculos in ...

Isărescu a sărit c

În August 2022 Mugur Isărescu a atacat băncile și a ...

Uitaţi, fraţilor,

Grecia aia pe care mulți o înjură cu superioritate și ...

Copilăria Primărie

De ziua copilului, ceva despre copilaria sediilor in care au ...

Duminică noaptea, d

Situată la aproape 1.200 de kilometri de granița cu Ucraina, ...