O ameninţare demnă de filmele cu cowboy, în care un John Wayne impunător, ars de soare, şarmant cu băsmăluţa răsucită în jurul gâtului, întinde patul puştii spre vreun vistiernic. Sau, mai aproape de zilele noastre, acelaşi slogan aparţine insului cu cagulă care pune pistolul la tâmplă unui biet casier.
Oamenii politici au cel puţin o trăsătură comună: ambiţia. Să crezi într-o idee care să-ţi devină scopul vieţii, pare demn de laudă. Să mai faci şi puşcărie, ba mai mult să şi mori în numele crezului tău, pare eroism curat. Nu mă refer la ceea ce se întâmplă în ultimii ani. Nu am nici competenţa necesară, nici imaginaţia suficient de înzestrată pentru a vedea dincolo de scenariile pe care posturile de televiziune se întrec în a ni le prezenta, în scopul unic al creşterii audienţei.
Şi totuşi, între credite, facturi, copii de crescut, lipsa locurilor de muncă şi „luxul” de a ne lua un repaus sălbatic în care să ne regăsim, alegem să mergem mai departe, în acelaşi ritm chinuitor. Ne trezim obosiţi, în fiecare zi. Cu gesturi robotizate, îmbrăcaţi în culorile cenuşii ne îndreptăm spre aceleaşi clădiri bolnave, cu aspect de cuburi termopane.
Cine ne pune arma la tâmplă, întrebându-ne : Banii sau viaţa ? Răspuns: NEVOIA.
Viaţa sau sănătatea mai pot aştepta, banii însă, nicidecum.
Şi, gândul merge mai departe la contabilitatea vieţii: unde, când, cum şi cât mai putem îndura nevoia? Unde, când şi cum mai putem transforma iluzia în speranţă? Şi speranţa în adevăr?
Să fie ultima varianta tara mea sau o altă ţară în care să putem demonstra că ambiţia nu e trăsătura comună valabilă doar pentru politicieni?!
Putem greşi în acţiuni sau gânduri, dar nu putem greşi în simţuri.
Totul în această viaţă se învaţă. Asta ne face mari, nu doar ambiţia.
25 - noiembrie - 2016
