logoImpact EST nr. 867 - 20.04.2021

Producătorii de ouă pentru consum se plâng de lipsa cerealelor pentru hrana păsărilor ouătoare. Pandemia, dar mai ales seceta externă au distrus mare parte din culturile de porumb, materie primă utilizată în alimentaţia păsărilor.
Cu un efectiv total de 150 mii de găini ouătoare şi cu 70 mii puicuţe de înlocuire, în vârstă de aproximativ şapte săptămâni, din rasa Lohman Broun Clasic, specializată în producţia de ouă, Societatea „CONDOR” MATCA produce cam la 90% din capacitate, adică ceva mai mult de 100.000 de ouă pe zi.
Dar nu scăderea producţiei ar fi cea mai gravă problemă, ci lipsa stocurilor de materie primă (cereale) pentru alimentaţia păsărilor. Absenţa rapidă a unor măsuri din partea celor care, chipurile, au grijă de hrana românului, duce la înfometarea păsărilor, cu tot ce decurge de aici.

Preţul la ouă staţionar, materiile prime tot mai scumpe!

„Pe zona noastră nu a ploua şi nu s-a făcut deloc recoltă. Am avut o suprafaţă de 100 hectare cultivată cu porumb, şi nu am făcut decât aproape 800 kg la hectar, boabele fiind şi aşa ca vai de capul lor. Aşteptăm să vedem dacă găsim ceva prin nordul ţării, daca nu, va trebui să importăm. Nouă ne trebuie cel puţin 4.000 de tone de porumb pe an şi 2.000 tone de grâu, ca să avem de la un ciclu de producţie la altul. În plus, preţul oului bate pasul pe loc, atârnă între 26 şi 28 bani bucata (precupeţii ni-l trafichează cu 70-80 de bani bucata…), în condiţiile în care toate cele care contribuie la obţinerea acestui produs s-au scumpit. Sunt semnele potrivit cărora, porumbul va ajunge la 80 de bani kg. Deja preţurile la şroturi (exprimate în euro şi dolari) cresc zi de zi; şrotul de soia a ajuns la 19 lei kilogramul, iar cel de floarea soarelui la 1,10 lei kg. Cu alte cuvinte, preţul la materiile prime creşte, în timp ce al oului trage spre sărăcie, ne-a declarat inginerul Ion Gavril, directorul societăţii.
Acesta a mai precizat că începând cu luna noiembrie se fac pregătirile pentru mutarea tineretului în fermele de producţie, la ouat. În acelaşi timp, la sfârşitul lunii viitoare se vor popula spaţiile de cazare şi hrană cu încă 65.000 de puicuţe. Important este că unitatea nu a rămas cu producţia pe stoc, livrările derulându-se ritmic. Ion Gavril speră că o dată cu apropierea sărbătorilor de iarnă să crească şi contravaloarea oului, aşa cum s-a întâmplat în anii din urmă, dar asta nu va dura mult, vreo lună de zile, după care va urma căderea pe o urmă descendentă.”

INVESTIŢII DE 500 mii de EURO

În acest an, „uzina vie” care produce acest material pentru hrana românului, definit scurt „om”,de la Matca, s-a modernizat graţie unei investiţii de jumătate de milion de euro. În zilele următoare va fi pus în funcţiune un micro FNC, cu o capacitate de producţie de 40 de tone pe zi, obiectiv început din vară. Vor mai urma retehnologizarea a două sau trei hale de producţie la ferma cinci de la Blânzi şi realizarea a două silozuri de câte 2.000 tone fiecare, cel mai probabil anul viitor, prin efort financiar propriu, sau prin linie de creditare bancară. „Am încercat să modernizăm, însă am fost amânaţi de la un an la altul. Am pierdut timpul şi banii dar am rămas cu nervii întinşi la maxim. Atunci am apelat la un credit la Banca Transilvania, şi a fost mai simplu”, a explicat inginerul Ion Gavril, director S.C. CONDOR MATCA S.A .

Părerea rumânului de pretutindeni

Păi, ce să-ţi fac nea Gavril! Dacă n-ai dat şpagă, cât trebuia şi cui trebuia? Pentru că, indiferent cine guvernează ţara asta prăpădită, năravurile fanariote se transmit din generaţie în generaţie, iar românul le suportă şi are mâinile legate. Care stângă şi care dreaptă băi domnilor tovarăşi, că toi sunteţi o apă şi un pământ sec!

Ioan Dan Pintilie 30 - octombrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

A.G.A. Ordinară de

Conducerea SC Transtec SA Tecuci, cu sediul în Tecuci, judeţ ...

Mogulul cu greutate

Prin târgul nostru, aşa, ca o boare, ca un ecou ...

În UE se fură înt

De aia Parchetul Anticorupţie al Uniunii Europene (PAUE) trebuie să-şi ...