logoImpact EST nr. 880 - 27.07.2021

Prin târgul nostru se reverberează un ecou al unei întâmplări cu un personaj, nu oricare, ce fiind în maşina personală a fost acroşat de un individ care conducea un BMW. Acum au devenit de notorietatea două, trei mărci de autoturisme pe care un om normal la cap evită să le mai cumpere dacă are nevoie, ca să nu se compromită, să nu-şi strice imaginea, să nu fie luat „la mişto” de colegi, de vecini, de prieteni sau de neamuri. S-a ajuns în situaţia absurdă „made în România” că dacă ai BMW, Audi sau Mercedes să fii asociat imediat cu un cocalar, cu un colorat, cu un interlop, cu un peşte, cu un infractor, cu indivizii aceştia violenţi de la volan care au împânzit şoselele şi au devenit un fenomen, cu cei care parchează în mijlocul străzii şi pun avariile, cu cei care nu au reguli de circulaţie. Da, oameni buni, cu aceştia care nu au treabă cu Poliţia, sau mai bine zis nu are POLIŢIA treabă cu ei, echipajele ce patrulează ignorându-i cu bună ştiinţă, prefăcându-se că nu văd, practic întorcându-se cu spatele şi încurajând un comportament de acest gen ce a proliferat îngrijorător şi în Republicuţa noastră. Persoana acroşată (maşina) şi-a făcut cruce cu ambele mâini când a văzut ce s-a întâmplat, cică ar fi tras câteva înjurături neaoşe, după care în mod normal au mers împreună, mai de voie, mai de nevoie într-un loc unde au completat formularele de „constatare amiabilă”, absolut obligatorii într-un astfel de caz, la momentul respectiv asistând şi alte persoane prezente. Ei, dragilor, acum începe povestea cea adevărată ce a făcut înconjurul târgului nostru, fiind subiect de ironii, de bârfă, de râsete şi palme date peste frunte, de cruci făcute şi de stuchituri în sân. Luat la întrebări de păgubit, cine este, cu ce se ocupă individul, într-o dulce şi stâlcită limbă moldovenească, a răspuns că e dintr-o comună gălăţeană, că a lucrat pe şantiere „la negru” ani de zile în Anglia, că nu mai e de trai acolo şi că s-a întors acasă unde are familia şi se ocupă în Galaţi cu ce a practicat el prin străinătate, adică zugrăveli, pardoseli, amenajări interioare, finisări, faianţări. Că e amărât şi are doi copii, că abia a reuşit să-şi încropească şi el o casă, lucru care i-a umplut de respect pe cei prezenţi. Cineva cică l-a întrebat ce caută într-o maşină aşa tare şi scumpă, într-un BMW, la care „ţăranul” nostru ar fi răspuns „ce ar fi zis conţăranii mei, că sunt o zdreanţă, ce, eu sunt oricine?” era o chestie de a-i da pe spate pe toţi. Pe urmă s-a trecut la completarea formularelor de constatare amiabilă care cică ar fi durat aproape o oră, individul caligrafiind prin hieroglife, într-un scris indescifrabil, răspunzând rubricilor, fiind ajutat de toţi cei prezenţi. Îndignată, partea vătămată, cu năduf l-ar fi întrebat cum mama mă-sii şi-a luat carnetul de şofer în atare condiţii, iar răspunsul a fost stupefiant „cum îl iau toţi, cu ce trebuie dat şi gata, dar că şi el s-a străduit în bună parte să înveţe ceva”. „-Spune, omule, cam cât ai dat la vremea respectivă?” „-Ei, cel mai puţin este 300 de euro, dar la mine a fost mult mai mult”. Cât o fi de adevărat din ce a spus, Dumnezeu ştie, numai că o întrebare i-a frământat pe cei din asistenţă, cum să ai carnet auto când tu te chinui să scrii cât de cât lizibil, perceptibil, când se vede că nu ai şcoală, că şi cu cititul e tot aşa. Uite, de aceea credem că ar trebui să apreciem chestia aceea că nu poţi să mai ai carnet, să dai examen dacă nu ai cel puţin zece clase sau liceul. Cu analfabeţi la volan şi cu cei (câţi or fi) corupţi din Poliţie, se umplu şoselele de accidente, accidentaţi şi morţi.

Şoferu' lu' Peşte 2 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Iluminat public cu s

Primăria municipiului Galați informează că aparate de iluminat stradal echipate ...

Devieri de trafic î

Primăria municipiului Galaţi informează că, în perioada 23 iulie -28 ...

Nouă etapă de dezi

Primăria municipiului Galaţi informează că în perioada 26-29 iulie 2021 ...

Controale la furnizo

comunicat presa

Idei şi muncă de

Ca majoritatea gălăţenilor, şi familia IOANOVICI - ALEXANDRU (Sandu) şi ...