logoImpact EST nr. 853 - 18.01.2021

Adică cei care uită că suntem ceea ce mâncăm. Şi mâncăm iresponsabil, în dezordine, neselectiv, simplist, mediocru, facil, instinctiv. Am spus instinctiv? Ar fi bine să fie aşa, căci prietenul omului, câinele, nu mănâncă de cât ce trebuie şi cât trebuie, şi ştie când să se bizuie pe mirosul lui fără greş. Omul nu ştie. Se îndoapă, haleşte fără rost, se lăcomeşte, se fandoseşte, şi iată de ce moare mai repede decât e scris în planul lui Dumnezeu. Vinovate sunt anumite alimente atât de nocive, încât ne imbolnavesc şi ne omoară încet, pe nesimţite. Culmea este că li se face reclamă şi sunt consumate de foarte mulţi oameni. Iată care sunt cele trei alimente cunoscute care ne omoară încet…

HOT DOG. Toată lumea adoră să mănânce sandwich-ul american cu cremvurşti, muştar şi chiflă… Ce ar putea să fie toxic şi nesănătos la asta? Cremvurştii sunt realizaţi din resturi de carne îndepărtată mecanic de pe oase (cu ajutorul unor perii mari) şi au în componenţă o serie de alte ingrediente nu tocmai plăcute (agenţi de îngroşare şi arome). Consumul de cremvurşti nefierţi creşte riscul de îmbolnăvire cu Listeria, o infecţie bacteriană destul de rară, printre simptomele căreia enumerăm: febră, dureri musculare, vomă, diaree. Un studiu realizat de AICR a arătat dovezi conform cărora consumul a 50 de grame de carne procesată (echivalentul cantitativ al unui cremvurşti) în fiecare zi, creşte riscul de tumoră malignă cu 21%.

CHIPSURILE DE CARTOFI. Sunt printre cele mai populare gustări, însă şi cele mai nesănătoase. Cartofii în sine sunt sănătoşi, însă atunci când sunt preparaţi sub formă de chipsuri, lucrurile stau exact invers. Chipsurile se fac prin prăjirea în ulei a feliilor foarte subţiri de cartof, cu un adaos mare de zahăr si sare, conservanţi şi aditivi alimentari. Astfel, chipsurile de cartofi au devenit simbol al junk-food-ului. Dincolo de faptul că îngraşă, chipsurile de cartofi sunt printre cele mai nesănătoase alimente din cauza grasimilor nesaturate (trans). Grăsimile nesaturate apar chiar în mod natural în anumite alimente (de exemplu carne şi produse lactate), însă le întâlnim mai ales in alimentele procesate (prezenţa grăsimilor nesaturate le oferă o viaţă mai lungă în magazin). Aceste grăsimi nu au nici un beneficiu din punct de vedere nutriţional şi sunt nesănătoase: cresc riscul de boli cardio-vasculare, nivelul de colesterol rău, iar unele studii le leagă de boala Alzheimer, diabet şi depresie.

BĂUTURILE RACORITOARE. Nu au nici o valoare nutriţională, indiferent de adaosurile de vitamine cu care îşi fac atât de multă reclamă, iar efectele lor asupra sănătaţii sunt şi mai ingrozitoare. Dincolo de faptul că în unele cazuri provoacă obezitate şi carii dentare, băuturile răcoritoare sunt adevărate licori ucigaşe. Pentru că au o concentraţie mare de cafeină, sucurile sunt considerate responsabile pentru tulburările de somn şi anxietate; benzoatul de sodiu din băuturile răcoritoare este responsabil de hiperactivitate şi modificări la nivelul adn-ului. În pus, există dovezi că acidul fosforic din anumite băuturi extrage calciul din oase, reducând densitatea osoasă.

Mâncaţi responsabil. Viaţa trebuie să aibă prioritate.

20 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Ce troc! Dai mită 1

Da, dar eu şi sămtămânalul pamfletistic Impact-est nu avem voie ...

Fără portbagaj şi

Poliţiştilor locali, mai ales celor de la rutieră, care câştigă ...

Ciorici a picat la p

În sfârşit a venit vremea ca tizul meu întru nume ...